Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un joc murdar

Trecerea de la „starea de urgență” la „starea de alertă”, mai adecvată trecerii primului val al epidemiei cu coro­na­virus, a provocat, cum nu era normal să se întâmple, o intensificare a disputelor politice. Guvernul liberal al lui Ludovic Orban a stăpânit destul de eficient problemele puse de epidemie, în ciuda precarității sistemului medical românesc și a lipsei cronice de personal de specialitate. Ca­u­zele situației, care a pus la grea încercare ad­mi­nis­tra­ția țării, sunt știute de toată lumea. Spitalele regionale exis­tente doar pe hârtie, dotările învechite sau folosite inadecvat, managementul defectuos, fără o minimă spe­cializare etc., plus o „politică a medicamentului” interesat deformată puteau duce la o adevărată catastrofă umani­tară. Nu s-a întâmplat așa. România a stăpânit pandemia prin­tr-o capacitate foarte bună de organizare (cine ar fi cre­zut?) și prin excelența medicilor din prima linie. Mediile au informat pe larg desfășurarea „ostilităților” în această bătălie cu un dușman insidios și invizibil, care a afectat întreaga lume. Guvernul a trebuit să ia măsuri ex­trem de dure, de izolare și carantinare a cetățenilor, de închidere a celor mai multe unități economice și de sto­pare a oricăror manifestări colective. Interzicerea cir­cu­lației și a formelor obișnuite de socializare, „milita­ri­za­rea” unor activități absolut esențiale au fost decizii ine­vi­tabile, luate și în restul țărilor Europei, chiar dacă fluxul normal al vieții cetățenilor a fost alienat. Oprirea eco­no­miei, suspendarea activităților cultural-sportive și chiar a unora dintre acțiunile de rutină, cotidiene, ale cetățe­ni­lor nu puteau să nu aibă consecințe grave pentru toți, chiar dureroase pentru unii. Șomajul (mai mult sau mai puțin tehnic), închiderea micilor întreprinderi comerciale sau anularea surselor de venit pentru liber-profesioniști au și vor avea efecte materiale grele. Îi voi lăsa pe eco­no­miști, sociologi, psihologi sau juriști să le analizeze. Tre­buie însă să subliniem că dacă guvernul nu se mișca repede, în ciuda numeroaselor bâlbe ale unora dintre reprezen­tanții săi, catastrofa ar fi căpătat dimensiuni uria­șe, cum s-a întâmplat în alte țări. Depășirea „vârfului” in­fec­tărilor cu noul virus a fost motivul trecerii de la re­gle­men­tările cerute de „urgență” la ușoara relaxare îngă­du­ită de starea de alertă. „Alerta” nu înseamnă, desigur, re­ve­nirea totală la starea dinaintea declanșării epidemiei. Toa­tă lumea ar fi trebuit să înțeleagă că „paza bună” este ne­cesară, mai ales că „antidotul” pentru epidemie nu a fost încă găsit.

S-au găsit, totuși, nu numai cetățeni nemulțumiți de fap­tul că „revenirea” la normalitate nu este totală. Forțe politice centrate pe propriile interese au încercat – chiar și în situația extrem de clară a afectării întregii comunități naționale – să exploateze propagandistic reducerea li­mitărilor impuse cetățenilor prin trecerea de la „urgență”, la „alertă”, învinuind guvernul de o tentativă oneroasă de a institui o administrație totalitară, o dictatură. Constituția României este imperfectă în multe privințe, fără definiții precise ale situațiilor-limită și ale rolului pe care insti­tu­țiile statului trebuie să-l joace în acestea. Spațiul de ac­țiu­ne al puterilor statului este neclar și echilibrul dintre ele instabil. Tendința uneia sau alteia de a le subordona pe celelalte are un „câmp de joc” foarte larg, cum s-a vă­zut în „bătălia” pentru subordonarea Justiției, desfășurată în ultimii ani de „cel mai mare partid românesc”, PSD. Datorită imperfecțiunii Constituției, tot PSD (sprijinit de partidele lui satelitare) a profitat de faptul că deține ma­joritatea în Parlament, pentru a amenda dur „legea alertei” propusă de guvernanții liberali. Președintele Iohannis și prim-ministrul Orban au gândit această lege ca pe o tre­cere treptată la repornirea economiei și a celor­lalte acti­vități sociale, păstrând, totuși, o serie de limitări ale „con­tactelor sociale” presupuse de ele, în contextul menținerii amenințării epidemice, al riscului ca infectarea să reizbuc­nească mai puternic. Compromis după o guver­nare de­zas­truoasă, coruptă la maximum, în care in­te­resul liderilor lui pentru propria lor bunăstare (imu­ni­tate, venituri „spe­ciale”, impenitență) a prevalat, PSD-ul a încercat să pro­fite de stresul resimțit de cetățeni, prin servituțile impuse de „urgență”, golind de conținut legea „alertei”. Majori­ta­tea deținută de PSD în Parlament, îm­pre­ună cu grupările aso­ciate, îi permite să ciopărțească ori­ce inițiativă legis­lativă și să blocheze acțiunea, prin tă­ierea „legală” de atribuții, a oricărei instituții, chiar și în situația de criză națională majoră. Liderii actuali ai PSD-ului au inițiat astfel un joc murdar, un joc pe care, de alt­fel, l-au prac­ticat tot timpul, jocul la două capete. Pe de o parte, ei spe­ră să-și recâștige popularitatea în fața ro­mâ­nilor, stresați de efectele urgenței, învinuind guvernul că le îngrădește libertatea și le îngreunează viața prin amâ­narea repornirii economiei. Pe de altă parte, dacă (Doamne ferește!) epi­demia reizbucnește, acuzând admi­nis­trația de nenorocirile ce s-ar datora lipsei de pregătire și prevedere. Măsurile specifice „alertei” au fost propuse de specialiști, dar – pentru PSD și aliații lui – asta nu con­tează. PSD-ul desfă­șoară, în fapt, o „gherilă parla­men­tară”, vizând forțarea administrației liberale la greșeli de­con­tabile electoral. Dovada cea mai evidentă că PSD-ul se gândește doar la propriile-i interese este strecurarea, printre numeroasele amendamente „relaxante” la legea „alertei”, a unei pre­ve­deri (fără legătură cu problema), prin care se solicită amâ­narea – sine die – a alegerilor lo­cale. Aceste alegeri, extrem de importante pentru așe­za­rea bazei partidelor în teritoriu, trebuiau să aibă loc, cel mai târziu, în iunie. Primejdia pierderii unui mare număr dintre primăriile ce îi favorizează startul la „parla­men­tare”, primejdie genera­tă de prăbușirea partidului în toate sondajele, i-a împins pe liderii PSD la această „soluție de avarie”. Mai mult, în context cu justificarea amenințărilor pandemiei, vor să amâne și „parlamentarele”, în ideea că uzura guvernării, austeritatea cerută de repornirea econo­miei și „greșelile” demnitarilor săi vor reduce im­pactul electoral al PNL-ului. Având, cu asociații săi, majoritatea în Par­lament, PSD-ul poate forța chiar, la momentul con­venabil, pre­luarea administrației, pentru a organiza el toate alegerile. În ce măsură o asemenea perspectivă ser­veș­te interesului național este o întrebare la care majo­ri­tatea electoratului ar trebui să știe răspunsul.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian