RODICA CULCER – Despre granturile europene și mizeria de la Chișinău

– După luni întregi de vești rele, a sosit și o veste bună din Occident: Germania și Franța vor semna un acord pentru un Fond de relansare de 500 miliarde de euro, în cadrul viitorului buget al UE. În cazul când proiectul va fi impus, cum ar trebui să se pre­gătească România pentru a beneficia, și ea, de banii acestui fond?

– Din păcate, mai avem de așteptat până la mate­rializarea acestei vești bune. Bugetul UE nu a fost încă adoptat, iar cele patru țări considerate austere – Olanda, Austria, Suedia și Danemarca – au lansat o contra­pro­punere la inițiativa Merkel-Macron. Ele se opun acor­dării de granturi nerambursabile pentru relansarea eco­nomică a țărilor afectate de COVID 19 și, mai ales, fi­nanțării acestor granturi prin emiterea de euro-obli­gațiuni, și propun, în schimb, crearea unui „fond de urgență” care ar urma să acorde exclusiv credite. Inutil să spunem că aceste credite ar îndatora suplimentar state care au deja mari probleme economice. De fapt, aceste țări nordice, la care se asociase și Germania până la data de 18 mai, se tem că electoratul lor nu ar agrea ideea ajutorării gratuite a unor state, în principal din Sudul Europei, care nu au dus o politică economică înțeleaptă înainte de pandemie și care nu ar prezenta, deci, nici o garanție privind utilizarea judicioasă a bani­lor contribuabilului european. Poziția lor a fost cri­ticată intens în mai multe state ale UE, pentru că este greu de acceptat din punct de vedere moral refuzul ajutorării unor țări aflate în mare dificultate, după o epidemie de­vastatoare, așa cum se întâmplă, de pildă, cu Italia și cu Spania. Angela Merkel și-a schimbat poziția în momen­tul în care a înțeles că distrugerea solidarității europene, în conjunctura actuală, poate declanșa un proces de dezintegrare a UE. Negocierile dintre cele două tabere vor începe în curând și nu putem decât să sperăm că planul Merkel-Macron va fi câștigător. În ce privește șansa României de a accesa eventualele granturi stă în capacitatea sa de a demonstra seriozitate și competență în managementul economiei și în combaterea corupției, în profesionalismul reprezentanților noștri de la Bru­xelles, chemați să fie activi și inteligenți în toate fazele negocierii bugetului UE. Niciodată nu ni s-a cerut altceva, doar că nu am fost capabili până acum să ne ri­di­căm la standardele cerute.

– Premierul basarabean Ion Chicu a avut un atac dur și josnic la adresa României. Pare să devină o obișnuință această atitudine a Chișinăului. Ce ar trebui să facă diplomația românească pentru a-i ține la respect pe președintele Igor Dodon și acoliții lui? Senzația e că „România a lăsat mereu de la ea” și că generozitatea asta se întoarce împotriva ei.

– Interesant este că premierul Chicu a amestecat România într-o replică dată criticilor formulate de eu­roparlamentarul Siegfried Mureșan, raportor UE pentru Moldova, deși UE a aprobat un ajutor de 100 de mi­lioane de euro pentru RM. Dar nu ne mirăm, pentru că tot domnul Chicu este cel care a organizat primirea con­voiului cu ajutoare din România sub un pod… Am scris deja în „Formula AS” despre natura cvasi-mafiotă a actualei puteri politice de la Chișinău. Adăugăm obser­vația că această putere face un cinic joc dublu, primind cu bucurie ajutoare din partea UE și a Româ­niei, în timp ce, pe de altă parte, atacă în plan intern atât UE cât și România, pentru că modelul politic prezentat de ambele este distrugător pentru continuitatea Chicu-Do­don. Primesc, deci, banii europeni și românești, dar resping modelul politic al donatorilor. Așa cum UE nu dorește să piardă complet RM, tăindu-i ajutoarele, cum ar merita liderii ei, nici România nu poate sista ajutoa­rele, pentru că acest gest fie el și justificat de imper­ti­nența Chișinăului, ar fi folosit propagandistic de Dodon și de gașca lui ca argument împotriva României. Totuși, nimic nu împiedică România să sprijine mai activ și mai inteligent forțele politice democratice de peste Prut, adică să se implice mai activ în promovarea unui par­curs european pentru frații moldoveni, așa cum a făcut, într-o vreme, Traian Băsescu, spre deosebire de succe­sorul său, Klaus Iohannis, pentru care Moldova de peste Prut pare să nu existe. Este însă un proiect, se pare, prea curajos și complicat pentru o diplomație me­diocră, generată de o clasă politică fără viziune și total dezin­te­resată de ceea ce se petrece în Republica Mol­dova. Ca să nu mai vorbim de politicienii români tribu­tari complicității unor servicii secrete românești cu per­sonaje reprobabile de tipul lui Vladimir Plahotniuc, pri­eten cu Victor Ponta. După cum se vede, relația Ro­mâ­niei cu Republica Moldova are mai mult de 50 de nuan­țe de gri, nuanțe care, deocamdată cel puțin, nu au mari șanse de limpezire.