Infecția sângelui

– Septicemia provoacă mai multe morți decât infarctul –

Maria a avut noroc. Picioarele ei au fost amputate mai jos de genunchi, iar în­tre tivul pantalonilor și adidași, acum lucesc niște proteze metalice. Apăsarea mâinii tinerei de 21 de ani este moale ca cea a unui copil, pentru că și din degetele ei au mai rămas doar niște cioturi scurte. Maria a avut totuși noroc. La 19 ani, ea a suferit o septicemie severă, numită popular in­fecția sângelui. Ea a stat vreme de opt luni în comă indusă iar apoi, timp de o lună, într-o secție de terapie intensivă – o perioadă de care nu-și mai aduce aminte decât vag, ca de un amestec de coș­maruri, realitate și ha­lu­cinații. Abia în săptămânile care au urmat a început să priceapă cât de aproape a fost de moarte.

La nivel mondial, câte un om moare de septi­cemie la fiecare patru secunde. Septice­mia este așadar cauza principală a decesului cauzat de in­fecții. Ca să luăm doar cazul Franței, aici se îmbol­năvesc în fiecare an circa 280.000 de oameni, din­tre care aproa­pe 75.000 își pierd viața.

Septicemia apare mai des decât can­cerul de sân sau colon, și din cauza ei mor mai mulți oameni decât din cauza infarctului miocar­dic. Iar incidența septicemiei a crescut în decursul anilor trecuți și în alte țări industrializate – între altele, din cauza creș­terii mediei de viață. Terme­nul în sine nu se regă­sește, totuși, prea des în statisticile privind cauzele de deces, întrucât acolo sunt tre­cute, în general, doar bolile subiacente. Cer­cetă­torii din lumea în­treagă caută să deslu­șească și să studieze mai în­dea­proape ­problema. Pentru că cei mai mulți dintre noi știu astăzi, ca și odinioară, doar puține lucruri despre această boa­lă. O septi­cemie poate evolua brusc și în mod neaș­teptat, după aproape orice infecție acută! În cele mai dese cazuri, cauza o reprezintă bacteriile, procesul letal fiind foarte rar stârnit de viruși, ciuperci sau paraziți. Dacă siste­mul de apărare a organismului nostru nu reușește să izoleze infecția în zona infla­mată, agenții pato­geni se înmulțesc și se răspân­desc în sistemul lim­fatic și în cel cardio­vascular, sistemul nostru imu­nitar o ia razna și începe să lupte și cu țesuturile propriului orga­nism. Dacă medicii observă prea târziu că orga­nele au cedat și că s-a instalat așa-numitul șoc septic, se poate ajunge în 40 până la 60 la sută din cazuri la deces. Acest proces se poate desfă­șura într-un ritm fulgerător. În doar câteva ore, starea pacienților se poate degrada atât de tare, încât viața lor să fie pusă în pericol. Factorul de­clanșator este, în majoritatea cazurilor, o pneu­monie.

În cazul Mariei, de vină a fost o infecție me­ningo­co­cică. Cu bacterii despre care ea nu auzise niciodată până atunci și care conduc, de multe ori, la o meningită, dar care pot provoca, de asemenea, o septicemie. Zece la sută dintre cei infectați sfâr­șesc în punctul în care a ajuns și Maria: la un șoc septic sever, așa-numitul sindrom „Water­house-Friedrichsen”.

Deși, în principiu, oricine poate fi afectat de sep­ticemie, există și oa­meni care sunt a­me­nințați în mod spe­cial: de e­xemplu, vârst­nicii și su­garii, pentru că în cazul lor, sistemul imunitar nu mai este sau nu este încă suficient de pu­ternic. Sau cei că­rora le-a fost extirpată splina ori care iau medica­mente care le scad imunitatea.

O intervenție chirurgicală comportă, de ase­menea, un risc crescut, fiindcă pe tuburile respira­torii, cateterele urinare sau tuburile de perfuzie pot exista bacterii. Și iată de ce numărul crescut al in­tervențiilor chirurgicale reprezintă un motiv supli­mentar pentru creșterea ratei de septicemie.

Asemenea situații pot fi însă prevenite. Potrivit specialiștilor, cele mai multe cazuri de septicemie apar în urma pneumoniei, împotriva căreia se poa­te face un vaccin pneumococic. Experții îl reco­mandă mai ales vârstnicilor și celor care suferă de diabet, de boli cronice ale ficatului sau cărora le-a fost extirpată splina.

Simptome

Dar cum putem recunoaște o infecție a sânge­lui? Cei mai mulți dintre noi cred că semnul incon­fundabil este o linie roșie care pornește de la o rană și care devine cu adevărat periculoasă, pe mă­sură ce avansează către inimă. Potrivit specia­liștilor, acest simptom indică însă o inflamație a vaselor limfatice, nefiind așadar neapărat un semn al sep­ticemiei, ci numai un indiciu al unei infla­mații la nivel local. Netratată, aceasta poate totuși conduce, în cazurile nefericite, la o septicemie.

Semnele tipice ale septicemiei, care nu sunt din păcate specifice doar ei, sunt febra ridicată cu frisoane, bătăile rapide ale inimii, respirația grea și accelerată, scăderea tensiunii arteriale și ame­țeala. Majoritatea pacienților afirmă că s-au simțit mai bolnavi ca niciodată. Experții ne recomandă să apelăm imediat la medic în asemenea situații, pentru că septicemia este întotdeauna un caz de urgentă: șansa de supraviețuire scade cu fiecare oră care trece.

În cazul Mariei, totul a început într-o seară de miercuri, cu dureri de cap, febră și vărsături. În curând, ea nu a mai avut nici puterea de a se ridica. Vineri, când părinții au dus-o la clinică, pe piele îi apăruseră deja puncte întunecate, care indicau sân­gerarea. Pentru a-i proteja organismul, medicii au plasat-o la scurt timp în comă in­du­să. Pentru că la ea septicemia era deja într-o stare atât de avan­sată, nu s-a mai pus doar pro­blema de a descoperi cât mai repede posibil sursa sepicemiei, ci și de a-i sta­biliza sistemul cardio­vascuar și a-i salva orga­nele. Asta le-a reușit medici­lor, însă când tânăra a depășit, în sfârșit, hopul și și-a revenit, picioarele și mâi­nile i se înnegriseră și nu le mai putea simți. Tre­cuse prea mult timp de când nu mai erau vascu­larizate co­respunzător. Câteva săptă­mâni mai târziu, aceste părți ale corpului i-au fost ampu­tate. Acum, că au trecut doi ani, Maria spune că lu­crurile sunt, mai mult sau mai puțin, la fel ca înainte. Ea a investit multă energie să învețe să meargă din nou pe proteze și studiază psihologia. Și-ar dori să le inspire curaj și altora aflați într-o situație similară. Pentru că, pentru cine supra­vie­țuiește unei septi­cemii, recu­perarea fizică re­pre­zintă doar o parte a problemei. La fel de mult timp trebuie investit și în pregătirea sufletească. Și în cazul Mariei, a durat ceva până când a putut spu­ne: „Am avut noroc”.