
Dragă redacție, citesc cu mare plăcere publicația dvs. și de aceea îndrăznesc să vă rog să mă ajutați cu un sfat. Acum trei ani m-am operat de hemangiom pe ficat. La ultimul control, în decembrie, mi s-a făcut o tomografie cu substanță de contrast. A reieșit că acum am alt hemangiom pe ficat și, în plus, pancreas cu degenerescență lipomatoasă. Medicii mi-au spus că nu este nimic grav, dar eu nu pot sta liniștit. De aceea vă rog să mă ajutați cu un sfat, să-mi recomandați un medic sau o clinică, eventual remedii naturiste care pot să ajute pancreasul. Vă mulțumesc!
SANDU T. – București
„Sufăr de dureri artritice la mandibulă”
Am urgentă nevoie de un sfat pentru ușurarea durerilor de artrită de la mandibulă. Acestea sunt foarte mari și mă aduc în situația de a nu mai putea vorbi și mânca. Ce mă sfătuiți să fac? Cu multe mulțumiri,
CLAUDIA – Brăila
„Sunt diabetică și am o rană care nu se vindecă”
Sunt diabetică și am la călcâi o rană care nu se mai vindecă. A fost întâi o crăpătură care nu s-a vindecat, apoi s-a făcut o gropiță cât un bob de mazăre. Am fost la diabetolog, am fost internată pentru analize, apoi m-au externat, spunându-mi-se că rana se va vindeca, să mă îngrijesc acasă (să înmoi piciorul în apă cu Cloramină B o dată la 2 zile). Așa am făcut, dar nu s-a vindecat, doar că nu mai este adâncă. Totuși, rana este carne vie. Am mare grijă de controlul glicemiei, dar nu pot să umblu decât foarte greu și doar prin casă. Stau mai mult întinsă. Nu știu ce să mai fac, dacă mai e vreo speranță de vindecare. Ce pot să mai încerc? Știe cineva vreun remediu? Cu mulțumiri,
MARIA S. – jud. Bacău
„Am ciocuri la discurile cervicale”
Dragă redacție, am 66 de ani și am dureri mari la cervicală. În urma RMN-ului mi s-a spus că trebuie să fac operație. Șase dintre discurile cervicale prezintă modificări degenerative și ciocuri. Prin intermediul dvs. doresc să întreb cititorii dacă știu de un remediu naturist, nu ca să mă vindec, doar să-mi ameliorez durerile, uneori insuportabile. Tot timpul simt că sunt „înțepat” cu mii de ace în coloana vertebrală. Îi rog din suflet pe cei ce mă pot ajuta cu un sfat să scrie la redacție. Cu mii de mulțumiri,
FLORIN M. – Focșani
„Tata are anus contra naturii. Cum îl pot ajuta?”
Vă adresez acest mesaj, cu speranța că se vor găsi cititori ai revistei care mă pot ajuta cu un sfat în necazul meu. Aș vrea să știu cum îl pot ajuta pe tata, care a fost operat de cancer de colon acum un an și are anus contra naturii. Pungile care sunt folosite se sparg adesea din cauza gazelor și creează un întreg disconfort. Care sunt cele mai bune pungi ce se pot folosi? De unde se pot procura? Sau ce se poate face? Totodată aș dori să aflu dacă există un tratament naturist care se poate administra pentru a preîntâmpina recidiva bolii. Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate.
SILVIU F.
„Pielea de sub sâni mi se irită întruna”
Mă confrunt de mult timp cu o iritație sub sâni. Am folosit Baneocin pudră, cremă Cutaden, Rivanol. Se vindecă, dar după ce port sutien (din bumbac), iarăși apare. Când nu am mai purtat sutien, tot nu s-a vindecat, din cauza transpirației. Dacă s-a mai confruntat cineva cu așa ceva, o rog să-mi spună ce ar trebui să fac. Mulțumesc.
IOANA – București
„Nu vreau să mă operez de ruptură de menisc”
Vă supun atenției problema mea de sănătate, în speranța că voi primi un sfat. În ianuarie am făcut un RMN din care a reieșit că am ruptură de menisc. Medicul mi-a spus că este vorba doar de o „ciupitură”, și nu este cazul să fiu operat. Mi-a recomandat fizioterapie și gimnastică medicală. Am urmat toate indicațiile, dar continui să am probleme: câteodată merg greu, am dureri mari la mișcări bruște. Medicii optează acum pentru soluția chirurgicală, dar vreau să urmez și un tratament naturist, cu speranța că voi putea evita operația. Mă interesează, de asemenea, și orice altă recomandare, în afară de operație. Vă mulțumesc anticipat!
BOGDAN C. – Galați
„Cum se poate vindeca Miastenia Gravis?”
De aproape un an sufăr de Miastenia Gravis. Am tulburări de deglutiție pentru mâncarea solidă, ocluzie palpebrală incompletă, obosesc la vorbit. Am marea rugăminte să mă ajutați să mă vindec, să nu mai depind de pastilele, pe care mi s-a spus că trebuie să le iau toată viața: Mestinon și Prednison. Sunt dispusă să încerc orice tratament alternativ. Tot ce îmi doresc e să mă fac bine. Vă mulțumesc mult.
CRISTINA S. – Giurgiu
„Am fost diagnosticată cu steatoză hepatică gradul 3”
Sunt o cititoare fidelă a revistei dvs., am 55 de ani și vă rog din suflet să-mi dați un sfat pentru tratarea steatozei hepatice. În ultimii doi ani, după moartea soțului, pe fond nervos, m-am îngrășat aproape 15 kg, fapt care a atras după sine un cortegiu de necazuri: oboseală accentuată, insomnie, dureri de cap, nervozitate, și pe lângă acestea, mi se umflă rău picioarele. Am făcut analize care indică valori crescute ale colesterolului, trigliceridelor și transaminazelor, iar în urma ecografiei, mi s-a pus diagnosticul de steatoză hepatică gradul 3. Aș dori să știu mai multe despre această afecțiune și să-mi recomandați un tratament naturist și regim alimentar corespunzător. Vă mulțumesc.
LĂCRĂMIOARA M. – București
(În numărul trecut al revistei – F. AS nr. 1418 – s-a publicat un artol amplu pe această temă.)
„Caut un leac pentru torticolis spastic”
Am 43 de ani și sufăr de torticolis spastic. Afecțiunea a debutat brusc, în urmă cu aproape trei ani. Am făcut tratament cu Dysport, cu ameliorări nesemnificative. Îi rog pe cei care s-au confruntat cu o situație asemănătoare să-mi împărtășească din experiențele lor.
MIRUNA R. – București
„Vă rog din suflet să mă ajutați să scap de fibromialgii”
Vă rog din suflet să mă ajutați și pe mine cu un sfat: cum să scap de fibromialgii? Boala aceasta mă face să am dureri mari în tot corpul. Fac tratament anxiolitic cu Zoloft, Anxiar și Ginkgo Biloba, dar durerile și inflamațiile nu cedează. Am fost la medicul reumatolog, la neurolog, la psihiatru… Trăiesc cu speranța că îmi veți recomanda un tratament naturist sau medicamentos. Dumnezeu să vă ajute!
RĂDIȚA – jud. Vaslui
„Caut un tratament naturist pentru o erupție urâtă pe sâni”
De aproape 10 ani am o erupție urâtă pe sâni, ca niște coșuri. Deși am folosit mai multe unguente, nu am reușit să scap de acest aspect neplăcut. Doresc un sfat, un tratament naturist, orice care să facă această erupție să dispară, iar acolo unde au rămas semne și pete, să se estompeze în timp. Ceea ce mă mai deranjează este că o iritație asemănătoare mi-a apărut și pe decolteu și este inestetică. Doresc să-mi recomandați un tratament naturist. Vă mulțumesc.
GABRIELA T.
„La doar 13 ani, fiul meu are păr pe tot corpul”
Dragă redacție, sunt mama unui băiat de 13 ani care se confruntă cu o problemă jenantă: are păr pe tot corpul. E drept că este băiat, dar în afară de față, părul i-a năpădit tot trupul, la o vârstă prea fragedă. Mă întreabă mereu de ce el nu este ca prietenii lui și nu știu ce să-i spun. Vă rog din toată inima mea de mamă să-mi dați un leac pentru băiatul meu. Este dispus să accepte orice ca să scape de părul de pe corp (burtă, spate, mâini, picioare, gât). Vă mulțumesc și vă doresc tot binele din lume.
ANONIMĂ – Iași