Plantele lunii iunie: SULFINA

– Inamicul natural al insomniilor şi al nevralgiilor –

– Numai bună de potolit agitația la vremuri de pandemie –

Recoltarea

Se spune că seminţele de sulfină au fost aduse pe pământ de îngeri, la cererea lui Hipocrate, adre­sată lui Dum­ne­zeu. Nemaigăsind o metodă pentru a-şi anestezia bolnavii, marele medic al an­tichității l-a implorat pe Dumnezeu să-l aju­te cu o plantă de leac pentru potolirea durerilor. Într-o dimineaţă de iulie, cam prin anul 420 î.Chr., pe când mer­­gea pe un drum de țară, a fost îm­bătat de un miros aromat, nemaiîntâl­nit până atunci, o aromă ca de fân cosit. Cercetând cu atenție împreju­rimile, a observat o plantă nouă, ne­cunoscută până atunci, fină ca o aripă de înger, cu florile de un galben lunar. A rupt o rămurică şi, mirosind-o, a descoperit în ea mirosul divinităţii, iar când a gustat-o, a constatat că are un gust sărat-amărui. Atunci a înţeles că aceasta este planta medicinală pe care i-a trimis-o chiar Creatorul, la cererea ce I-o adresase. Ca să se convingă că aşa este, şi-a făcut din ea un ceai. La câteva minute după ce l-a băut, s-a cu­fundat într-un somn cum de mult nu mai avusese, iar în vis a văzut cum pe deasupra acestor plante zburau mii de albine şi gâze, ce se înfruptau cu nesaţ din bogăţia lor de nectar şi polen. Când s-a deşteptat, a constatat că visul era rea­litate.

Sulfina este o plantă ce se găseşte în flora spontană din toa­tă România, începând cu luna iulie şi până la sfârşitul lunii august, pe locuri în­sorite. Creşte înce­pând de la câmpie până la altitudini de 1200 de metri, prin fâneţe, pe mar­ginile li­ve­zilor, pe coaste pietroase, dar şi pe margini de drumuri şi de căi ferate.

Recoltarea

Se taie vârfurile înflorite, pre­cum şi ramificaţiile, de circa 20-30 cm, începând din luna iulie, până la sfârşitul lunii august. Dacă nu avem la în­demână o foarfecă sau un cuţitaş, rămurelele se pot rupe foarte uşor şi cu mâna, deoarece delicatele şi finele flori nu se scu­tură. Re­coltarea să se facă în pungi mari, de hârtie albă, sau în săculeți din pânză de bumbac, in sau cânepă. Nu este bine s-o recoltăm de pe margini de dru­muri pe unde circulaţia auto este in­tensă, planta fiind contaminată din plin cu noxe.

Uscarea şi depozitarea

Se face lent, în strat subţire, la um­bră şi în ca­mere bine aeri­site. Dacă la us­ca­re se încinge şi fer­men­tea­ză, sulfina de­vine to­xică şi nu mai poate fi folosită sub nici o for­mă. Depozi­ta­rea să se facă în pungi de hârtie albă sau în săculeţi de bum­bac, in sau câne­pă, păstraţi în camere aerate.

Tratamente interne

– Pentru cal­marea nervilor şi somn li­niştit. Da­că la serviciu am avut o zi agitată şi do­rim să ne cal­­măm, bem un ceai de sulfină din­tr-o lin­guriţă cu flori infuzate două mi­nute în 250 ml apă clo­co­tită. Sul­­fi­na fiind so­po­rifică, adică un bun şi na­tural som­ni­fer, putem bea un ceai din flori infu­zate 10 minute în 250 ml de apă clo­cotită, cu o oră înainte de cul­care.

– Emolient şi ex­pec­to­rant. Sul­fina are în com­­poziţia sa substanţe care diminu­ează stările de infla­maţie a mucoa­selor, aju­tând la vindecarea bronşitei, a larin­gitei și a astmului bronşic. Ceaiul de sulfină vindecă tu­sea, inclusiv tusea cu ac­cese prelun­gite, care se întinde pe o pe­rioadă de timp mai mare. Se îndulceşte cu mie­­re de salcâm sau de tei.

– Hipertensiune arterială. Cea­iul de sul­­fină ajută la dilatarea vaselor periferice, favo­ri­zând o circulaţie mai bună a sângelui. Bând, chiar numai de 3 ori pe săptămână, 1-2 cea­iuri de sulfină, vom ţine tensiunea la cotele nor­­male, adică de 13 cu 7, mai ales dacă zil­nic vom consuma o căpăţână de usturoi românesc.

– Stimulent şi regenerator al celulei he­patice. Cei care doresc să-şi regenereze ficatul şi să-i ofere o nouă tinereţe, mai ales cei care au fost şi sunt consumatori de băuturi alcoolice şi mai ales de bere fac foarte bine dacă beau zilnic un singur ceai de sul­fină, infuzat (de această dată) 15 minute, îndulcit cu 3 linguriţe de mie­re polifloră, la care se adaugă chiar 3-4 feliuţe de lămâie. Se consumă după masă, cu înghiţituri mici şi rare.

– Abcese dentare, gingivite. În astfel de afec­ţiuni se infuzează o lin­gură de plantă în 100 ml de apă, timp de 15 minute. După ce se strecoară, se lasă să se răcească. Se îmbibă tam­poane cu vată în această infuzie şi se aplică pe abcesul dentar şi pe por­ţiunea afectată de gingivită.

Uz extern

– Conjunctivite, urcioare, afte, plăgi pu­rulente. Se infuzează două linguri de sulfină în 100 ml apă clo­cotită, timp de 20 minute. După stre­curare şi răcire, se aplică comprese cu tifon steri­lizat, îmbibat în infuzie, pe părţile vătămate, ţinân­du-le câte 10 minute. Plăgile purulente se spală mai întâi cu ceai de gălbenele, după care se aplică com­presele cu ceai de sul­fină.

Florile de sulfină şi de levănţică, în asociere egală, se pun în dulapuri, între haine, atât pentru alungarea mo­liilor, cât şi pentru a da un miros deo­sebit de plăcut şi aromat hainelor şi lenjeriei de pat.

Adăugând o mână de flori de sulfină la apa din cada de baie, cu 10 minute înainte de a ne îmbăia, vom avea parte de o baie parfumată şi rela­xantă. Sulfina intră în formula aro­matizantului pentru băi şi a ţigărilor antiastmatice.