Relaxarea indusă de trecerea de la starea de urgență la cea de alertă i-a făcut pe mulți cetățeni să revină cu totul la obiceiurile lor antepandemice. Terasele s-au umplut imediat, drumurile spre mare sau munte au (re)devenit neîncăpătoare, bulevardele și parcurile sunt iarăși aglomerate. Doar mall-urile mai așteaptă puțin. Este, desigur, de înțeles această „sete de libertate” a majorității oamenilor, obligați de virusul invizibil să se claustreze timp de două luni, să renunțe la „socializările” cotidiene, la micile festinuri cu amicii sau rudele. Primejdia, totuși, nu a trecut. Guvernul și sistemul administrativ de sub el a încercat să limiteze această „bucurie a revenirii la normalitate”, stabilind o serie de reglementări specifice „alertei”. Puțini le respectă însă. Mai ales că, alimentând – în stilul nostru balcanic – teoriile conspiraționiste, guvernanții înșiși par a nu le respecta. În mediile online a făcut furori o fotografie cu premierul Orban și colaboratorii săi, la o petrecere (de ziua acestuia), în care niciunul nu purta mască și nu păstra „distanța socială”. Dezvăluirea a fost imediat exploatată politic și, ne putem chiar întreba, dacă nu cumva „scăparea” documentului în presă nu a fost intenționată. Vârful infectărilor cu Covid 19 pare a fi depășit și lupta politică – pusă oarecum în surdină de „grozăviile” epidemice – a reizbucnit cu putere. Totuși, în ciuda unor bâlbe sau „relaxări intime” (precum mica sărbătoare a lui Orban), guvernul a gestionat eficient criza sanitară și se pregătește să ia toate măsurile pentru preîntâmpinarea și atenuarea efectelor crizei materiale, generată de oprirea forțată – pe plan mondial – a motoarelor economiei. Guvernul PNL, sprijinit de președintele Iohannis, a reușit să obțină peste treizeci de miliarde de euro din fondul pentru „relansare” al UE, ceea ce – în situația unei țări cu bugetul devalizat, de iresponsabilitatea guvernărilor anterioare – nu e deloc puțin. Bine administrați, acești bani, la care se vor adăuga cei din împrumuturile contractate de pe piața financiară, ar putea face ca șocul economic declanșat de pandemie să fie mai puțin dur decât se așteaptă unii. Într-un an electoral, cum este 2020, gestionarea cât mai corectă a resurselor poate fi „un punct alb” pentru guvernul minoritar și partidul ce-l sprijină, PNL-ul.
Cu o asemenea perspectivă nu se poate însă împăca, „partidul” majoritar în Parlament, PSD-ul. Alungat de la guvernare după eșecul celor trei administrații (Grindeanu, Tudose și Dăncilă) pe care el le-a propus și demis, acoperit de rușinoasa imagine a unei grupări ce, neglijând total interesele țării pe care pretinde că o reprezintă, s-a transformat în „preșul” unui individ corupt și egolatric, fostul „tătic al partidului”, Liviu Dragnea, PSD-ul suferă o profundă criză de identitate. Cea mai mare parte a electoratului a realizat că el este un fals partid de stânga. Doctrina social-democrată nu mai poate cauționa organizația celor mai bogați oameni din țară, baronii locali – adevărați stăpâni feudali ai teritoriului României, care alcătuiesc coloana vertebrală a „partidului”. Lupta dusă de Dragnea (interesat personal), împotriva Justiției a fost susținută de toți, pentru că „sub poalele” lui își asigurau imunitatea și impunitatea pentru modul în care și-au dobândit (și își sporesc) averile. Mituirea electoratului (prin creșterile masive de salarii și pensii) s-a dovedit destul de repede o măsură fără acoperire, pentru că, fără contribuția (prin taxe și impozite) unei economii funcționale, ea nu putea fi susținută concret. PSD-ul a urmărit capturarea rapidă și totală a statului în ansamblul său, tocmai pentru că știa că, pe termen mai lung, celelalte promisiuni electorale ale sale nu pot fi îndeplinite. Infrastructura sistemelor sanitar, educativ, de transporturi și comunicații a fost împănată cu promisiuni mincinoase, care și-au vădit caracterul pur-propagandistic la declanșarea neașteptată a crizei epidemice. Succesorul PNL-ist al guvernărilor PSD-iste a trebuit să constate că bugetul țării e gol și că, până și „fondul de rezervă”, necesar în situații catastrofale, a fost „risipit” pentru a umple „găuri bugetare”, provocate de lăcomia susținătorilor și incompetența administratorilor PSD-iști. Cei din urmă plănuiau să le umple jefuind „legal” sectorul privat al economiei, singurul realmente viabil. Căderea farului călăuzitor, Liviu Dragnea, a impus formațiunii un interimat asigurat de Marcel Ciolacu, al cărui rol era, mai ales după pierderea guvernării, să ducă intactă corabia PSD la mal. Cu sprijinul „baronilor” (cărora a trebuit să le garanteze conservarea pozițiilor lor de „stăpâni teritoriali”), Ciolacu și-a propus să refacă imaginea partidului, grav deteriorată, la europarlamentarele și prezidențialele din 2019. A vrut „să șteargă păcatele trecutului” (politicile dragniste) și să „reconstruiască partidul”. A abandonat formal demersul antijustiție, asumat de PSD, și a reafirmat atașamentul „partidului”, la valorile UE și NATO. Ciolacu este conștient că la alegerile locale și parlamentare din acest an, PSD nu va mai putea obține „victoria uriașă” din 2016. Totuși, el urmărește realizarea unui scor cât mai bun, care să ofere partidului, pentru următorul mandat parlamentar, posibilitatea unei opoziții constructive, prin care „achizițiile” (în bunuri și poziții administrative) din mandatul ce se încheie să fie conservate. Considerat „defetist”, Ciolacu este contrat, în interiorul formațiunii, de gruparea PRM-ist-dragnistă (reprezentată de Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu și „juriștii” fostului lider, Șerban Nicolae, Nicolicea, Iordache și alții), care susține că în momentul politic actual trebuie adoptată o politică ofensivă, mergând până la dărâmarea în Parlament a guvernului Orban. O revenire la puterea executivă a PSD-ului, cu aliații săi din ALDE și PRO România, i-ar putea permite „organizarea” alegerilor și posibilitatea de a mai mitui propagandistic populația, deja traumatizată de anunțata criză economică postpandemie. Nu întâmplător, Olguța Vasilescu leagă moțiunea de cenzură posibilă (PSD, ALDE, PRO România având, cu UDMR-ul, majoritatea parlamentară necesară) de creșterea cu 40% a pensiilor, legalizată sub trecutele guvernări. Ciolacu temporizează, mizând pe obstacularea eforturilor guvernului PNL-ist de depășire a crizei și pe acumularea de greșeli în administrație; Vasilescu vrea acțiune imediată, de preluare a puterii, și specularea, dură propagandistic, a limitelor obligatorii ale acțiunilor guvernamentale. Ambele grupări depind însă de sprijinul „baronilor”, care vor tranșa, la Congresul intermediar din iunie sau iulie, în favoarea uneia sau alteia din direcțiile propuse de ele. PSD-ul nu se va rupe însă, pentru că șefii săi sunt legați între ei, nu prin convingeri doctrinale, ci prin interese. Aceste interese trebuie înțelese de electorat și susținute sau respinse de el.
