SELECȚIA „FORMULA AS”

* Ioana Pârvulescu, „Prevestirea”, Editura Humanitas (tel. 0723/68.41.94), 332 p.

Destui critici, istorici, teoreticieni literari români s-au dorit și romancieri. Cu puține ex­cepții (G. Ibrăileanu – „Adela”, G. Călinescu – „Enig­ma Otiliei”, Dana Dumitriu – „Prințul Ghica”), romanele lor sunt de luat cu titlu de inventar. Mi-e greu să înțeleg cum de analiști atât de buni ai operelor altora, tobă de carte, nu-și dau seama că a fi romancier e un alt fel de vo­cație decât cea în care ex­ce­lează și că știința de anatomo-patolog al literaturii nu e de ajuns pentru a da naș­tere unui roman viabil. Cred că „Preves­tirea” Ioanei Pârvulescu poate fi adău­gat și el la excepții: e o surpriză chiar și pentru cei care îi cunosc bibliografia mereu inge­nioa­să, în genuri diferite. Surprinzător e în primul rând subiectul la care s-a încumetat: povestea proorocului Iona, care în Vechiul Testament (2 Regi, 24-25) ocupă doar două pagini. Pentru memoria populară, inclusiv cea laică, numele lui Iona e asociat cu balena (chitul) în burta căreia și-a găsit salvarea de la înec și șansa de a renaște pentru a împlini porunca divină de la care se eschivase. Teme­ri­tatea e că din succinta po­veste biblică și cu puținele repere arheo­logice și isto­rice despre lumea de acum trei milenii, dar cu o ima­ginație debordantă, Ioana Pârvulescu îi compune lui Iona filmul bio­grafic (de acțiune, de aven­turi, de dra­goste), cu abi­litate de sce­narist care știe să țină trează curiozitatea prin în­torsături neașteptate. Dar „acțiunea” subîntinde, deloc ostentativ, și mize spirituale, filosofice, estetice ducând povestea și spre zone înalte. Inedită e și construcția roma­nului. Pățaniile și pătimirile galileeanului Iona ben Amitai din Gat-Hefer – căruia Dumnezeu i-a vorbit și i-a po­runcit să prezică pieirea orașului corupt Ninive, centrul lumii de atunci – sunt povestite pe sec­vențe de urmașele sale, de la fiica Esther și ne­poata Hulda, pe linie feminină, timp de câteva veacuri, până au ajuns, sub formă scurtă în Cartea Sfântă a evreilor. Apoi istoria lui Iona a fost ținută vie și transmisă oral, timp de 92 de ge­nerații din stirpea proorocului, până azi. Po­vestitorii, în majoritate femei, au fiecare stilul epocii în care trăiesc (marcată discret printr-o referință la evenimente istorice sau repere cultu­rale) și duc povestea mai departe, adăugându-i detalii și înțelesuri noi. Oglinda pe care Ioana Pârvu­lescu o plimbă pe lungul drum al legendei biblice îl reflectă pe Iona cu anturajul lui, dar în final se vede și omenirea, cu bunele și relele ei, în esență aceleași din vremuri ancestrale și până azi. O asemenea construcție narativă și stilistică virtuoză are totuși, datorită unui talent înnăscut, puterea de a te face să participi cu toate simțurile la suita de scene dinamice în porturi, pe mare, în burta balenei, în palate somptuoase și cocioabe, fără răgaz de plic­ti­seală. Fiindcă Ioana Pârvu­lescu introduce me­reu scene spectaculoase, în care personaje fic­tive – precum vraciul înțelept și bun Iacob, asu­pra căruia stăruie bănuiala că ar fi tatăl, nu unchiul lui Iona, copilul orfan Eli, orbul Amiel ș.a. – preiau rolul principal pentru a cataliza pe căi noi acțiunea. Reconstituie deco­ruri, costu­me, credințe și ritualuri arhaice, care-ți dau un soi de beție a adâncurilor timpului. În­cepută de Esther cu 3000 de ani în urmă și sfâr­șită de o contemporană a noastră pe data (nu în­tâm­plător) 02.02.2020 care se citește la fel în am­bele sensuri, istoria lui Iona nu se termină în coa­dă de pește. Pentru urmașa lui de azi e lim­pede că personajul biblic avea fire de poet și că pu­terea vorbelor lui se trăgea din puterea lui Dumnezeu, care depășește înțelegerea omului.