TEODOR BACONSCHI: „Statul de drept nu suportă negocieri”

– Vă solicităm ajutorul, ca om cu mare ex­pe­riență în politicile internaționale, pentru a înțelege un demers care privește și România. Fondurile de relansare economică acor­date de Uniunea Europeană sunt condiționate de res­pectarea „statului de drept”. În ce constă el? Există un cod de prevederi în sensul acesta, sau fiecare țară interpretează recomandarea du­pă bunul plac?

– Statul de drept este una dintre „valorile europene” înscrise în articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene, alături de libertate, egalitate, democrație și respectul demnității și al drep­turilor omului. Ne referim aici la o valoare cen­trală, fundamentală, care nu suportă negocieri, diminuări sau interpretări de substanță. În esență, „statul de drept” e un ansamblu de pro­ceduri și norme care garantează independența sistemului judiciar din fiecare stat-membru al Uniunii Europene. Dacă independența Justiției e limitată prin imixtiuni legislative sau exe­cutive, atunci principiul separației puterilor (care e formulat încă de pe vremea gânditorului politic francez Montesquieu) e periclitat, odată cu de­mocrația însăși. Dacă oricare dintre valorile eu­ropene de care aminteam la început e afectată, UE face apel la articolul 7 din tratatul de la Amster­dam (1997) care cuprinde două me­ca­nisme: unul e preventiv, deci privește riscul unei violări a valorilor europene de către un stat-membru, iar altul e un mecanism de sancțiune, dacă violarea acelor valori s-a produs. Meca­nismul preventiv e activat prin votul a patru cincimi dintre statele-membre în Consiliul Eu­ro­pean, care poate fi cerut de Parlamentul euro­pean. Cel de sancțiune e activat dacă șefii de stat și de guvern constată, în unanimitate, existența unei violări grave a valorilor enunțate în arti­co­lul 2. Evident, statul vizat nu ia parte la niciunul dintre voturile respective. În cazul sancțiunii, după votul din Consiliu, intră din nou în joc Par­lamentul European, care trebuie să voteze, cu o ma­joritate absolută a deputaților și cu două tre­imi dintre deputații care participă la vot. Practic, însă, aceste condiții sunt foarte greu de îndepli­nit. Și, oricum, sancțiunea maximă dă Consiliu­lui dreptul de a suspenda anumite drep­turi ine­ren­te calității de stat-membru UE, de pildă, drep­tul de vot în Consiliul UE și în Con­siliul eu­ro­pean (care sunt adesea confun­date). Suspen­dare, nu anulare…

– De ce a fost condiționată acordarea fon­durilor europene de respectarea statului de drept? Nu seamănă a șantaj? („Poartă-se co­piii bine, dacă nu, îi bag în sac”)

– Condiționarea la care vă referiți e principial pedagogică și are rolul unui avertisment, mai mult decât o pârghie de presiune asupra unui stat-membru. Autorii Tratatului au plecat de la premisa – poate prea optimistă – că fiecare stat-membru al UE e deja o democrație consolidată. Nu se pune însă, oricum, problema unui „șan­taj”. Nu există „șantaj” pentru o cauză bună, ca­re apără drep­turile umane și democrația. Efectul imediat e mai curând la nivelul imaginii, căci statul-membru care intră în aceste proceduri e privit, cum­va, ca „oaie neagră” a UE, ceea ce antre­nează efecte colaterale greu de cuantificat, dar deloc neglijabile.

„Personal, cred că idealizarea «Grupului Vișegrad» nu e tactica de care România are nevoie”

– Nu este un secret pentru nimeni că țările vizate, în primul rând, de această condiționare a fondurilor europene, sunt Ungaria și Po­lo­nia. În ce constă păcatele lor?

– N-am să fiu naiv, ca să nu văd fondul în­trebării dvs: dacă Polonia și Ungaria au gu­verne naționalist-conservatoare și parțial euro-sceptice (dar și foarte pro-americane, cel puțin în cazul Poloniei), s-ar spune că UE (dominată, chipurile, de o ideologie liberal-progresistă) sancționează această linie politică internă, iar nu niște de­rapaje reale: ar însemna că UE, din motive doc­trinar-ideologice, sancționează de fapt „ieșirea din front” a unor state „recalci­trante”. E drept, UE are o viziune liberal-pro­gresistă, multicultu­ra­listă, care va fi provocat, de pildă, Brexit-ul. Dar asta nu înseamnă că joacă unanim din con­siderente de „corectitudine politică”, și nici că în statele vizate nu s-au produs imixtiuni ale exe­cutivului și majorității parlamentare în in­de­pendența justiției. Cred că, oricât am fi de critici, în deplină libertate, cu anumite politici comu­ni­ta­re, nu putem acuza toate instituțiile comunitare de dublă măsură sau partizanat ideologic „re­presiv”.

– România cum stă la acest capitol? Ne pu­tem teme pe viitor?

– Deocamdată, stăm „binișor”. Totuși, în ultimii ani, au existat tentative de îngrădire a independenței sistemului judiciar. Societatea civilă, o parte din partidele politice și liderii noș­tri de moment au oprit însă la timp aceste dera­paje. Evident, aceasta e o bătălie de fiecare zi, pentru că democrația nu e statică și nici perfectă: e perfectibilă și trebuie apărată atât cu argu­men­te de principiu, cât și printr-un civism ne­stân­jenit. Personal, cred că idealizarea „Gru­pului Vi­șegrad” nu e tactica de care România are nevoie. Cred, de asemenea, că simplificăm ta­bloul (mult mai complex) dacă opunem nu­cleul fondatorilor (ultra-liberal) și cel al noilor membri (care, ală­turi de președintele Putin, apără „Europa creș­tină”). Să evităm deopotrivă caricaturile de acest gen și conformismul: avem o voce și un vot, da­că vrem ca UE să func­țio­neze altfel (mergând pâ­nă la o posibilă revi­zu­ire a Tratatelor), ne pu­tem exprima la Bruxelles și Strasbourg.

„Trebuie spus că noi ne cam punem cenușă în cap, proiectând o imagine despre noi, ca români, care e adesea prea neagră”

– Viktor Orban l-a acuzat pe premierul olandez că „detestă Ungaria” și de aceea vrea să o „pedepsească financiar”. Să nu uităm că Olanda se opune și intrării României în spațiul Schengen. Ce substrat are această aroganță a unor state UE, care împart Europa în două – vestul prosper și civilizat, versus estul sărac și barbar?

– Mi-e teamă că acestea sunt doar forme de „balet diplomatic” (mai contondent), dar de uz intern. Cum spuneam, așa cum arată meca­nismul prevăzut în articolul 7, nimeni nu va avea de suferit prea mult… Altfel, trebuie spus că noi ne cam punem cenușă în cap dintr-un complex al „elevului silitor”, care face exces de zel. Atunci, și alții ne vor privi așa cum ne proiectăm noi, în afară, imaginea despre noi, ca români, care e adesea prea neagră. Cât despre „aroganța” fondatorilor față de nou-veniții în club, ea exista (bazată pe inerția clișeelor din Războiul rece și pe superioritatea lor culturală și economică), însă se tot diminuează, pe măsură ce se imple­mentează politicile de convergență. Uitați-vă la progresul obiectiv al României după 1 ianuarie 2007: am crescut la toți indicatorii, ne apropiem de media comunitară (chit că această ambiție va mai cere măcar un deceniu de eforturi). Când noii membri vor fi în medie sau peste ea (pe anumite sectoare de nișă), orice „aroganță” a „vechii Europe” față de „noua Europă” își va pier­de temeiul. Mai mult, aș spune că țările Vișegrad (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria) au devenit mai vocale tocmai pentru că s-au apro­piat de media europeană…

– Nu aș putea încheia acest interviu fără a mă referi la pandemia care ne bântuie țările și economia. Credeți că va rezista unitatea eu­ro­peană în fața problemelor ridicate de coro­na­virus?

– Confruntată cu o criză sanitară plină de necunoscute și de variabile, UE a reacționat la început doar la nivel național, însă solidaritatea europeană s-a concretizat în final prin pachetul de relansare, care prevede și aproape 80 de miliarde de euro pentru România. S-au flexi­bilizat și regulile de accesare a acestor fonduri (fie ele rambursabile sau nu). Important acum e să creștem rata de absorbție, să producem pro­iecte fezabile – mai ales în infrastructură, agri­cultură, educație și cercetare – și să fim capabili să nu îngropăm aceste mari proiecte în hățișul unor clientele politice incompetente și lacome, sau prin auto-goluri birocratice. Mingea e în terenul nostru. Contează enorm ca următoarele echipe guvernamentale – de după alegerile generale din toamnă – să fie compuse din oameni pregătiți și capabili să nu rateze această nouă șansă istorică.