Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

RADU VÂLCAN (Actor): „Totul e bine, când se termină cu bine”

„Nu-mi venea să cred ce se întâmpla”

– La tragerea focului de pistol care anunța declararea pandemiei şi a stării de urgenţă în Ro­mâ­nia, tu te aflai la filmări în Republica Domini­cană, pentru emisiunea „Insula iubirii”, de la Antena 1. Cum ai reacționat?

În Republica Dominicană

– Aş spune că mi-a căzut cerul în cap, doar că acolo, în Republica Dominicană, mai potrivit ar fi să spun că mi-au căzut toţi palmierii în cap, că sunt foarte mulţi şi înalţi! (râde) Vorbind serios, când am plecat din România, împreună cu echipa, se știa doar de existenţa câtorva cazuri de COVID în Europa, deci situaţia nu ni se părea gravă. Aşa că am pornit la drum senini şi încrezători. Ajunşi în Republica Dominicană, ne-am apucat de treabă şi totul mergea strună. Dar, după o săptămână, soţia mea, Adela, m-a sunat să îmi spună că lucrurile mer­geau tot mai rău acasă, în România, că urma să se declare starea de urgenţă. În paralel, aflam și că în Europa era de­zastru. Apoi, într-o zi, la tele­vi­ziu­nea locală a apărut preşedintele ţării, care a anunţat că și Republica Dominicană intra în stare de ur­genţă şi că urmau să se introducă tot felul de reguli noi, inclusiv restricţii de deplasare pe stradă! Cei care erau prinşi circulând prin oraş fără un motiv serios erau amendaţi, iar dacă nu puteau să plă­tească amenda, erau arestaţi – ceea ce se întâmpla foarte des, fiindcă ţara e săracă şi ma­joritatea oa­menilor nu puteau să-şi achite amenzile. Filmările, evident, s-au oprit imediat, dar noi nu reuşeam să plecăm de-acolo, fiindcă zborurile se anulau unul după celălalt şi nu mai găseam nicio cursă care să ne ducă măcar până în Europa… Sincer, în zilele alea, am trăit constant cu un sentiment de irealitate! Parcă nu-mi venea să cred ce se întâmpla! Mi-era teamă pentru ai mei, de acasă, mă simţeam ne­putincios și iritat că nu găseam o soluţie ca să mă pot întoarce în țară. Când am mai aflat şi că Adela răcise şi își pierduse şi vocea, şi că băieţii noştri şi soa­cra mea făcuseră pneu­mo­nie… Crede-mă că, dacă aş fi cre­zut că aveam şanse de reuşită, m-aş fi ur­cat şi într-o bărcuţă cu vâsle, nu­mai să mă văd odată ajuns acasă! Până la urmă, am reu­şit să găsim o ieşire: împre­ună cu întreaga echipă am mers cu un avion până în Paris, iar din Paris, am prins ultima cursă aeriană către Bucureşti. Dar ce şoc am a­vut când am descins în ae­ro­portul din Paris!  Spaţiul era aproape pus­tiu! Nu tu forfotă de oameni, nu tu magazine lu­­minate… Nu mai vedeai de­cât angajaţii, îm­bră­caţi în com­bi­nezoane şi cu măşti pe faţă. Apoi, ajuns în România, şo­cul a fost şi mai mare, fi­indcă la noi am văzut şi tancuri pe străzi: armata ie­șise să ajute poliția. În sfârşit, totul e bine când se termină cu bine: între timp, ai mei se puseseră cu to­ţii pe picioare, eu m-am auto­izo­lat două săptămâni, pre­ventiv, dar n-am avut nimic şi, finalmente, am putut să-mi strâng familia în braţe.

„Am realizat ce înseamnă familia pentru mine”

Portret de familie pe malul mării

– Cum a fost autoizolarea?

– Cele două săptămâni de autoizolare au fost o altă piatră de încercare: mi se părea că timpul se scurgea atât de lent! Alea două săptămâni mi s-au părut doi ani! Mai ales că locul în care am stat se afla foarte aproape de casa noastră, deci îţi închipui sentimentul de frustrare care mă măcina. Totuşi, ceea ce m-a motivat să-mi găsesc rezerve noi de răbdare a fost dorul imens de ai mei. Într-un fel, încercarea prin care am trecut a avut și un revers pozitiv: am realizat, şi mai clar, ce în­seam­nă familia pentru mine.

„Să uiți ceea ce e urât și greu stă în natura umană!”

– Se vorbește mereu despre schimbările pe care pandemia le va produce în stilul nostru de viață. Vom deveni mai precauți, mai prevăzători, mai modești. În viața ta, pandemia a schimbat ceva?

– Perspectiva de viaţă şi prin­cipiile nu mi le-am schimbat, fiindcă nu cred că sunt greşite. Pentru mine, în esenţă, pe primul loc e familia, şi asta cred că e foarte bine. Iar stilul nostru de viaţă cred că e unul să­nă­tos: din fericire, şi eu, şi Adela avem pro­fesii cu programe destul de fle­xi­bile, aşa că întotdeauna putem să ne facem timp unul pentru celălalt şi amândoi pentru copiii noştri. Mereu avem grijă să ne creăm ferestre în program, astfel încât să stăm mult împreună – şi ca familie, toţi patru, şi în cuplu. O schimbare, în perioada asta de pandemie, este că băieţii noş­tri s-au legat şi mai mult unul de celălalt. Pentru că Alexandru n-a mai mers la grădiniţă, a stat mult mai mult cu fră­ţiorul lui, cu Andrei, s-au jucat şi mai mult împre­ună, iar timpul ăsta s-a transformat într-un liant şi mai puternic între ei. Altfel, eu nu prea cred în treaba asta despre care se vorbeşte așa de mult: că oamenii s-au schimbat, că lucrurile nu vor mai fi la fel… După părerea mea, asta e doar o impresie, fiindcă lu­mea e acum con­centrată pe pro­ble­ma asta, cu coro­na­­viru­sul. Ceea ce e fi­resc. Dar sunt con­vins că, odată ce spai­mele vor dispă­rea, odată ce se va descoperi un trata­ment sau un vaccin, oamenii vor începe să uite prin ce-au trecut. Să uiţi ceea ce e urât şi greu stă în natura umană! Să-ţi trăieşti viaţa întreagă sub ameninţarea fricii nu e ceva nici normal, nici sănătos.

„Sunt un tată paranoic”

Patru – cifra unei familii fericite

– Fiindcă vor­bești cu atât drag des­pre co­pii, te în­treb: paterni­tatea te-a schimbat, te-a ajutat să te des­coperi într-un alt fel?

– Şi înainte eu eram un tip responsabil, dar, de când s-au născut copiii, am devenit mult, mult, mult mai responsabil. Şi mi-am descoperit nişte frici pe care înainte nu le aveam. Spre deosebire de Adela, care e un părinte atent, grijuliu, prudent şi foarte raţional, dar totuşi destul de relaxat, eu sunt un tată de-a dreptul paranoic. (râde) Adică, dac-ar fi după mine, după ce simt, eu i-aş lega pe Ale­xan­dru şi pe Andrei de mine şi nu le-aş mai da drumu’ toată viaţa, doar ca să fiu sigur că niciodată n-or să păţească nimic rău. Să mă vezi când mergem în parc: stau tot pe lângă ei, cu mâna aproape pe spa­tele lor. Adela îmi zice: „Da’ mai lasă-i în pace, să se joace! Sunt copii!” Însă nu pot! Nu pot să mă îndepărtez de ei prea mult, să stau pe-o bancă şi doar să-i privesc. Pe de altă parte, de când am devenit tată, sunt mult mai aşezat, mult mai calm… Da, pot să spun că pa­ter­nitatea m-a schimbat destul de mult.

– Dar cu „Insula iu­birii” cum a rămas? Filmările vor fi reluate? Emisiunea se bucură de mare susținere și audiență la public…

– Evident, noi ne dorim ca filmările să fie reluate cât mai curând, dar nu ne asumăm niciun risc. Suntem prudenţi şi aşteptăm, pentru ca toată lumea să fie în deplină siguranţă. Ştiu că oamenii care ne urmăresc sunt foarte nerăbdători – primesc extraor­dinar de multe mesaje în care sunt întrebat când se vor relua filmările şi când vor putea să vadă „Se­zonul 6” –, dar, repet, trebuie să fim prudenţi şi să mai avem puţină răbdare.

– Deci acum eşti în vacanţă. Va fi ca în filme, cu toate pânzele sus?

– Vacanţa propriu-zisă o să înceapă pe 1 august, când o să plecăm toţi patru – Adela, băieţii şi cu mine – în insula Skiathos, în Grecia. Am fost indecişi destul de mult timp, dar avem mulţi prie­teni medici care se află în momentul de faţă acolo şi care ne-au spus că, atât timp cât respecţi regulile impuse de autorităţi şi cele de igienă – ceea ce noi facem oricum –, totul e în ordine, iar atmosfera e foarte plăcută. Deci sperăm ca şi noi să avem o vacanţă frumoasă. Până acum, peste vară, am fost de vreo două ori la mare la noi, în România, şi îţi spun sincer că m-am speriat de ce-am văzut acolo, din punctul de vedere al comportamentului oa­menilor. Pentru mulți dintre ei, virusul ăsta nu exis­tă, ceea ce mi se pare aberant. Sunt atâția specialişti care vorbesc despre el! Foarte mulţi oameni, la nivel mondial, dau dovadă de lipsă de responsa­bilitate. Ceea ce încetineşte procesul de recuperare, de revenire la normalitate.   

– Cam cât crezi tu că va mai dura situaţia asta?

– Economic vorbind, cred ca situaţia nu se va remedia foarte curând. Totuşi, nu cred că se va mai intra într-o stare de urgenţă, la nivel mondial, pentru că, pur şi simplu, economic, n-am rezista. Dar poate că totuşi trebuie să trecem şi prin asta, prin pan­de­mie, prin această nouă criză economică mondială, ca să ne dăm seama, noi, toţi oamenii, ce n-am făcut bine şi cum ar fi mai po­trivit să ne com­por­tăm şi să acţionăm de acum înainte.

Foto: ANTENA 1 (2)

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian