Coronavirusul și strămoșii lui

– Pandemiile vin și trec! Ele fac parte din istoria omenirii –

În lipsa unui vaccin și a unor medicamente care să ucidă virusul ucigaș, oamenii de știin­ță caută soluții în trecut. Ce măsuri me­dicale au fost luate în vremea ciumei, care a omorât 80 de milioane de oameni? Dar în vremea gripei spaniole, care a numărat 100 de milioane de morți? Răs­pun­sul este uluitor – exact aceleași măsuri care se iau și acum: mască, distanțări sociale, spălat pe mâini, carantină. O experiență cu mult prea importantă ca să ne permitem s-o ig­norăm și care, odată înțeleasă, alungă sce­nariile catastrofale.

Ciuma – a lovit Europa între anii 1346-1353 și a fost numită „ciuma neagră” pentru că atunci au murit mase uriașe de oameni, într-un timp foarte scurt. Numărul victimelor nu se cunoaște exact, dar cercetătorii de astăzi îl apreciază la 80 de milioane de oameni. Viața socială a fost total răvășită. Unii au început să se salveze prin izolare, alții s-au îngrijit de bolnavi, protejându-se cu celebrele măști cu cioc de pasăre, unii credeau că la mijloc este pe­deapsa lui Dumnezeu, alții socoteau că de vină sunt străinii, cel mai adesea evreii, care au fost arși de vii. Documentele răma­se de-atunci sunt importante din punct de vedere al pandemiei de azi: în orașele unde s-a instituit carantină au scăpat 15% din oameni, în cele unde boala a fost ignorată, 80% au murit. Și urmările ciumei seamănă cu ce se întâmplă azi: oamenii au fost siliți să-și reorânduiască viața, indiferent că mun­ceau la țară sau la oraș. Dar în cele din urmă, asta a dus la noi forme de muncă, la un progres economic, dar și la alte menta­lități care au dus la apariția Renașterii.

Gripa spaniolă, 1918-1920. A urmat primului război mondial, producând între 80 și 100 de mi­li­oane de victime, numărul infectaților fiind de peste 500 de milioane. Cum au scăpat 400 de mi­lioane? Cel mai bun exemplu îl reprezintă Ame­rica, țara studiată cu precădere de cercetătorii de azi. Măsu­rile luate acolo și desfășurarea evenimen­telor sea­mănă ca o picătură de apă cu ceea ce se întâmplă în prezent.

Iată cum a funcționat:

Carantină obligatorie

Orașul Philadelphia a detectat primul său caz de gripă spaniolă la 17 septembrie 1918. A doua zi, în încercarea de a opri răspândirea virusului, ofi­cialii orașului au lansat o campanie împotriva tusei, scuipării și strănutului în public. Cu toate acestea, 10 zile mai târziu, în ciuda epidemiei, orașul a găzduit o paradă la care au participat 200.000 de oameni. Numărul cazurilor de gripă a continuat să crească până când, pe 3 octombrie, școlile, bise­ricile, teatrele și spațiile de adunare publică au fost închise. La doar două săptămâni după primul caz raportat, numărul îmbolnăvirilor depășise 20.000. La scurt timp după ce măsurile de sănătate au fost puse în aplicare în Philadelphia, a apărut un caz în St. Louis. Două zile mai târziu, orașul a interzis adu­nările publice și bolnavii erau puși în caran­tină, în casele lor. Evoluția cazurilor a încetinit. Până la sfârșitul pandemiei, între 80 și 100 de mi­li­oane de oameni erau decedați în întreaga lume, inclusiv peste 500.000 de americani – dar rata mor­talității în St. Louis era mai mică decât jumă­tate din cea din Philadelphia. Decesele cauzate de virus au fost estimate la aproximativ 358 de per­soane la 100.000 de locuitori în St. Louis, compa­rativ cu 748 la 100.000 de locuitori în Philadel­phia, în primele șase luni – cea mai mortală perioa­dă a pandemiei.

Desigur, cât de ușor este să-i faci pe cetățeni să respecte astfel de restricții este o altă poveste: în 1918, un medic militar din San Francisco a împuș­cat trei persoane care refuzau să poarte o mască de față obligatorie. În Arizona, poliția a dat amenzi de 10 dolari pentru cei prinși fără echipamentul de protecție (o sumă foarte mare la acea dată). Dar în cele din urmă, s-a dovedit că cele mai drastice măsuri au fost și cele mai eficiente. Datorită fap­tului că au controlat strict adunările publice și au închis locurile cele mai aglomerate, în St. Louis, San Francisco, Milwaukee și Kansas City, rata de transmitere a fost cu 30-50% mai mică decât în restul Americii. Orașul New York, care a reacționat cel mai devreme la criză cu carantine obligatorii și ore de lucru eșalonate, a înregistrat cea mai mică rată de deces pe litoralul estic al SUA. Cea mai eficientă metodă s-a dovedit a fi închiderea si­multană a școlilor, bisericilor și teatrelor și inter­zicerea adunărilor publice.

Masca, o datorie patriotică

În San Francisco, oficialii din domeniul sănătă­ții și-au pus toată speranța în măștile de tifon. Gu­ver­natorul din California, William Stephens, a de­clarat că este „datoria patriotică a fiecărui cetățean american de a purta o mască”. Și San Francisco a făcut în cele din urmă legea. Cetățenii prinși în public fără mască sau purtând-o în mod necores­punzător au fost arestați, acuzați de „tulburarea liniștii publice” și amendați cu 5 dolari. Pe 21 no­iembrie, s-a dat semnalul relaxării. „San Francisco Chronicle” a scris: „trotuarele pline, după două luni chinuitoare”. Dar norocul i-a părăsit pe ameri­canii din San Francisco când a lovit al treilea val de gripă spaniolă, în ianuarie 1919. Convinși că măș­tile i-au salvat prima dată, afaceriștii s-au îm­potrivit restricțiilor impuse de oficiali. Ca urmare, San Francisco a ajuns să aibă una dintre cele mai mari rate de deces din cauza gripei spaniole la nivel național. Analize ulterioare au arătat că, dacă San Francisco și-ar fi păstrat toate protecțiile anti-gripă până în primăvara anului 1919, ar fi putut reduce decesele cu 90%.

Lipsă de spitale și medici

Un alt minus l-a reprezentat faptul că Primul Război Mondial lăsase părți mari din America cu un deficit de medici și angajați din dome­niul sănă­tății (cum ne-a lăsat pe noi comu­nis­mul). În plus, spitalele din anumite zone au fost atât de încărcate de pacienții cu gri­pă, încât școlile, casele private și alte clădiri au trebuit să fie transformate în spi­tale im­provizate, unele dintre ele fiind de­ser­vite de studenți în medicină. Funcțio­narii din unele comunități au impus carantine, au ordonat cetățenilor să poarte măști și să în­chidă lo­curile pu­blice, inclusiv școli, bise­rici și tea­tre. Oa­menii au fost sfătuiți să evi­te strân­gerea mâinilor și să rămână în case, iar scui­patul în public a fost interzis prin lege.

Relaxarea duce la recidive

Studiile au ajuns la o altă concluzie im­por­tantă: faptul că măsurile de relaxare luate prea devreme ar putea provoca reci­diva epidemiei într-un oraș stabilizat. St. Louis, de exemplu, a fost atât de încurajat de rata scăzută a deceselor, încât a ridicat restricțiile la adunările publice, la mai puțin de două luni de la începutul focarului. A urmat curând o erupție de cazuri noi. Dintre orașele care au menținut restricțiile, nici­unul nu a cunoscut un al doilea val de rate mari de deces. În concluzie, cheia pentru aplatizarea curbei de gripă spaniolă a fost distanțarea socială. Și ea rămâne valabilă și astăzi, în actuala luptă împotriva corona­vi­rusului: „Există un tezaur neprețuit de date istorice utile care abia a început să fie folosit”, a scris epidemiologul Universității Columbia, Stephen S. Morse. „Lecțiile din 1918, dacă sunt bine luate în considerare, ne-ar putea ajuta să evităm repetarea istoriei.”

Pandemiile vin și trec. Important este să le stăpânim noi pe ele și nu să ne lăsăm stăpâniți.