DANA MLADIN (producător TV): „Pandemia mi-a dat ocazia să devin turist în ţara mea”

„Meseria m-a pus pe drum”

– Dragă Dana, motivul interviului nostru nu e televiziunea, ci nişte fotografii. Mi-au atras aten­ţia imagini cu tine, nedespărțită de mască, în diverse locuri din România. Știam că-ți plac călă­toriile, dar, mai degrabă, cele prin lumea largă. Cum e să fii turist în ţara ta?

– Este extrem de plăcut, ceva ce trebuie neapă­rat experimentat, iar pandemia asta ne poate fi de folos în acest sens. Cu sinceritate îți spun că eu am vizitat ţara cel mai mult când eram pionier. Mai târziu, mi-am făcut o gaşcă de amatori de dru­meții, cu care am făcut în două rânduri turul țării. Anul acesta am avut bucuria să revăd locuri vizitate în trecut. Într-un fel, tot me­seria m-a pus pe drum, pentru că lucrez la un nou proiect TV, şi unul dintre scopuri este să filmăm Ro­mânia în timpul pande­miei. Pe unde am fost? Un exemplu este zona Suce­vei şi a mânăstirilor. La Suceviţa, se refăcea pictu­ra din exterior. Deși Putna nici nu era în programul nostru de filmări, am ţinut neapărat să ajung acolo, pentru că în anii de școală, am locuit acolo, într-o va­canţă, în chilii, am mâncat la călugări. Copilăria mea a fost marcată de acest loc, iar acum l-am revă­zut. Am trecut şi dincolo de deal, la Putnişoara, mi-a plăcut foarte mult. Despre Cetatea de scaun a Sucevei știam că era în mare paragină, dar acum: mirare şi fericire, să văd cât de frumos a fost re­stau­rată, la nivel de mu­zeu european. Tot frumos arată şi Cetatea Neam­ţu­lui. Am fost și la Râmnicu Vâlcea, unde nu mai fu­sesem din august, 1999. Din Piaţa Centrală am urmărit atunci eclipsa totală de soare, iar acum am găsit un oraş schimbat, modernizat. La Horezu, în schimb, am fost foarte dezamăgită de oferta de pe tarabele cu obiecte de ceramică ale meșterilor lo­cali. Eu sunt mare cum­pă­rătoare de lucruri vechi, românești, şi am fost dezamăgită să văd că o gră­madă de kitsch-uri din China au înlocuit obiectele autentice. Meşterii zo­nei spun că noi, clienţii, suntem vinovaţi, că le cumpărăm, deși oferta le aparține. La Călimăneşti, am căutat o vilă în care am stat, pe când aveam şapte ani, în cantonament cu „Formaţia Cireşarii”, în care cântam. Am gă­sit-o, se numeşte Vila Flo­rilor – și azi este un frumos hotel. Am fost și în Deltă, un loc vizitat în care, în trecut, am ajuns doar din motive profe­sionale… Da, îmi place experienţa asta, îmi place să scotocesc prin locurile în care merg, chiar dacă mă cam bodogăne colegii din echi­pa de filmare, multe din ele nefiind în progra­mul nostru.

„Mi-am cumpărat Brașovul”

– Fotografiile care m-au îndemnat să-ți iau acest interviu sunt da­tate din timpul stării de urgenţă…

– Aşa e. Noi am por­nit la drum chiar în pe­rioada izolării, cu decla­raţii de la serviciu. Vo­iam să surprindem re­pe­de ţara în izolare, ne­ştiind că pandemia asta se va prelungi atât de mult. Prima experienţă a fost Braşovul. Cât de ciu­dat! Chiar am trimis unor prieteni o foto­gra­fie în care le spuneam: „Mi-am cumpărat Bra­şovul”, atât de gol era, „Piața Sfatului”, așa de forfotitoare de obicei, acum era fără ţipenie de om… Am filmat liniştea aceea, chiar e ceva de păstrat în arhive. Se au­zeau păsările zbu­rând, iar clopotul de la biseri­că avea un ecou, cum într-un oraş aglo­merat nu se întâmplă nicioda­tă. Pentru un că­lător în­răit ca mine, a fost fru­mos, toată viaţa mi-am dorit să văd oraşele mele de suflet pustii, fără tu­rişti. Cred că te-ai simţi stăpânul lumii. Dar să plă­tești o asemenea experiență cu o pandemie e prea mult!

– În ultima vreme, românii par să-și petreacă vacanțele în străinătate, mai degrabă decât în propria ţară. Iată şi o parte bună a con­strân­gerilor pandemiei: facem cunoştinţă cu România!

– Eu însămi am tendinţa asta de a pleca în străi­nătate. Am văzut aproape toată lumea, dar nu am fost, de pildă, în Maramureş… Cred că dacă am avea conştiinţa frumuseţii României, am face mai mult pentru ea. În acest sens, cred în puterea televi­ziunii, cu reportaje bine făcute, am sensibilizat oamenii, făcându-i conștienți, dar și responsabili față de tezaurele naturale și de tradiție populară. Deocamdată observ că tot străinii au iniţiativa în sensul acesta. Mulți dintre cei care vin în România se îndrăgostesc de ea și au proiecte ambiţioase. Cu­nosc străini, oameni de afaceri sau simpli turişti, care au devenit adevăraţi militanţi pentru păstrarea tradiţiei şi naturii României. Sincer, eu nu ajun­geam să văd satul Viscri dacă nu era Prinţul Charles. Așa cum ți-am spus, la fel ca mulţi români, prefer să vizitez lumea largă, în loc să merg prin ţară. Pan­de­mia mi-a dat însă ocazia să devin turist în ţara mea şi iau asta ca pe un lucru bun. Chiar foarte bun!

„Gândurile unui călător solitar”

– Fiindcă i-ai pronunțat numele, când crezi că vom scăpa de ea?

– Sunt îngrijorată de evoluţia ei, dar încerc să pri­vesc lucrurile echilibrat. Nu sunt la niciuna din­tre extreme. Am grijă de mine, port mască, am ruti­na spă­latului şi dezinfectatului. Eu chiar şi înainte, da­că eram răcită, mergeam cu mască la serviciu. În te­leviziuni se perindă foarte mulţi oameni, mi se pare de bun-simţ ca, dacă eşti răcit, să-i protejezi pur­tând mască. Chiar am o colecție de măști, pentru că, nebună după suveniruri cum sunt, mi-am luat din China zeci de măşti. La ei se vând peste tot, și au tot felul de imprimeuri haioase. Și ca să-ți răs­pund la întrebare: eu sunt convinsă că este și vina noastră că vieţile, și mai nou, și drumurile în exte­rior ne sunt încă blocate. Europa impune restricţii românilor din vina românilor, care au abandonat orice măsură de prevenţie, în momentul când nu au mai fost constrânşi de legi şi amenzi. Eu am pierdut trei excursii anul acesta, în străinătate. Sunt fericită, însă, că mă ajută meseria să merg prin ţară. Aştept următoarea deplasare, îmi notez conştiincios tot ce trebuie văzut în locul respectiv, aşa cum fac oriunde merg în lume. Dacă cititorii voştri care folosesc in­ter­netul sunt curioşi să-mi afle părerea despre locu­rile vizitate în România şi aiurea, îi invit pe danamladin.com. Din Japonia la Voroneţ, din Gro­en­landa în Delta Dunării, aveţi gândurile unui călă­tor solitar, care nu şi-a pierdut încă nădejdea și bu­cu­ria de a trăi.