NICOLAE LAZĂR (primarul PSD al comunei Hoghilag, jud. Sibiu): „Sărăcia noastră vine din cap. Suntem săraci pentru că așa gândim!”

PRIMARII NOȘTRI

Hoghilag e, cred, printre puținele loca­li­tăți din țară, care și-au trecut pe indi­ca­toarele de la intrare și renumele: Tă­râmul tuberozelor. Plecând de la dorința de a pro­mova acest specific local, primarul comunei, Ni­co­lae Lazăr, a reușit, în doar patru ani de mandat, să pună comuna pe harta turistică și culturală a țării. Dar din­colo de toate aceste realizări, nemul­țumirile pri­marului Lazăr sunt multe și, în mare parte, aceleași cu ale celor mai mulți primari din mediul rural.

„Modelul Viscri ni s-ar potrivi foarte bine”

– La intrarea în sat, pe indicatorul cu numele localității Hoghilag scrie și „Tărâmul tubero­zelor”. Vă ajută această metaforă să vă promovați zona?

– Desigur! Hoghilag e primul sat din România unde se cultivă, de peste 70 de ani, tuberoze. Am început să promovăm acest specific local și așa am devenit extrem de cunos­cuți, ceea ce nici în cele mai frumoase vise nu pu­team să cred. Am con­ceput o sărbătoare a tu­be­rozelor, la început de au­gust, și încercăm să ridicăm cumva ștacheta comunității, prin eve­ni­mentele pe care le or­ga­ni­zăm. În plus, la în­cepu­tul acestui an, printr-un par­teneriat cu primăria Ciugud, din județul Alba, am creat, pe platforma lor electronică, un apro­zar vir­tual, unde pro­du­cătorii de tuberoze de la noi își pot vinde florile și online, ceea ce e mare lucru. Am încer­cat să le insuflu consăte­nilor mei ideea că trebuie să ieșim din logica de a câștiga bani vânzând flori biș­nițarilor. Mult mai mult am avea cu toții de câști­gat de pe urma unui tu­rism ba­zat pe culturile de tu­beroze. Greu e până începe unul, că apoi, vă­zând, îi vor urma și alții exemplul. Nișa de tu­riști care vin aici e una a oamenilor educați, în gene­ral, care vor altceva. Și atunci, modelul Viscri ni s-ar potrivi foarte bine, pentru că vrem să ridi­căm comunitatea. Imagina­ți-vă o șură transformată în spații de cazare, având în spate o terasă pe care să stai seara la un pahar de vin cu prietenii, în parfum de tuberoze. Asta e unic, nicăieri în altă parte n-o să ți se poată oferi așa ceva. Eu tot spun că sărăcia noastră vine din cap: suntem săraci pentru că așa gândim și așa ne comportăm. De când cu sărbătoarea tuberozelor, o poveste pe care o vindem cu succes, oamenii au început să devină mai mândri de comuna lor, de mun­ca lor. Mai ales că, din 2017, pe baza unui pro­iect depus la Ministerul Turismului, comuna noas­tră a devenit „Destinație turistică de exce­len­ță” și am fost incluși pe lista localităților cu potențial turistic. Toate astea se află pe lista bucuriilor mele, ca primar.

„Discrepanța între oraș și sat e fantastică și se accentuează zi de zi”

– Domnule primar, v-am găsit la Valchid, un sat al comunei Hoghilag, pe șantierul unei gră­dinițe ce pare a fi una modernă. Sunt copii în comună, ca să vă justifice aceste investiții?

– Din fericire, în comuna noastră, natalitatea e ridicată, și nu numai în comunitățile de romi, deși acolo educația este cu atât mai importantă. Mă dezar­mează când sunt întrebat pentru cine mai fac școli, pentru ce mă mai zbat, mai ales că eu nu am copii. Ce le poți spune celor care gândesc așa? Eu mă întâlnesc periodic cu copiii ăștia, lucrăm îm­pre­ună, cosim iarba, fa­cem curățenie, îi cu­nosc pe toți după nume și sunt fantastici. Marea pro­ble­mă e că se pierd, la un mo­ment dat, și asta e o crimă peste care socie­tatea trece nepăsătoare. Discrepanța între oraș și sat e fantastică și se ac­cen­tuează zi de zi. Trăim tragedii aici. Singura șan­să a satelor noastre este educația. Dacă acești copii nu găsesc ceea ce trebuie nici acasă, nici la școală, li se distrug des­tinele, sunt predestinați, astfel, să trăiască o viață grea.

Tot ca formă de edu­care pentru copiii din co­mună, în cola­borare cu o primărie din Germania, Reis­dorf, am reabilitat o clă­dire a pompierilor și am făcut o echipă de pompieri-copii, după model german: „micii pompieri”. Copiii sunt încântați, se implică. Avem un parteneriat prin care copiii noștri merg la Reisdorf și ai lor vin la noi. În plus, am tradus în limba germană mono­gra­fiile celor trei sate ale co­munei, iar acum, la op­ționale, copiii învață istoria locală. Le-am explicat că biserica din Valchid, de exemplu, a fost cons­tru­ită înainte de a se descoperi Ame­rica, și au fost deosebit de încântați de acest amă­nunt.

„Dacă vrei, se găsesc resurse”

– Dar așteptările localnicilor, apropo de admi­nistrarea comunei, ați reușit să le împliniți?

– Eu sper că da. Când am candidat, auzisem de prea multe ori că nu sunt bani nici de una, nici de alta, încât am vrut să văd dacă într-adevăr așa e. Și nu e! Dacă vrei, se găsesc resurse. Nu s-a prea fă­cut nimic în comună douăzeci și ceva de ani, oa­menii s-au obișnuit așa, apoi, dacă au văzut că se poa­te, vor totul dintr-odată, ceea ce nu e posibil. Sunt deja 9-10 milioane de euro, bani intrați în co­mună din 2016 încoace. În Hoghilag, am mo­der­nizat grădinița, am construit o remiză de pompieri, dotată cu echipamente de intervenție, inclusiv o autospecială pentru stingerea incendiilor, am ame­najat și dotat căminul cultural, am introdus re­țeaua de gaz pe aproape toate străzile și am moder­nizat sistemul de iluminat public stradal. În Prod, am reabilitat căminul cultural și cabinetul medical, iar în Valchid am reabilitat clădirea unei vechi pri­mării, o bijuterie arhitectonică, și e în curs de mo­dernizare grădinița. Dincolo de toate astea – și sunt doar câteva – e ceva de care sunt mândru și țin nea­părat să amintesc: faptul că am reușit să implicăm copiii din comună în multe proiecte educaționale, care îi ajută să-și dezvolte spiritul civic și, totodată, îi pregătește pentru viață.

– Aminteați de investiții pe fonduri europene. Ce anume mai aveți în derulare sau în intenție?

– Investiția de care vă vorbeam, în valoare de 400.000 de euro, are în vedere modernizarea gră­diniței din Valchid. De asemenea, am început lu­crările la sistemul de canalizare în satele Prod și Valchid, o investiție în valoare de 1,2 mil. euro, finanțare PNDR, și construirea unei săli de sport în Hoghilag, investiție realizată prin Compania Națională de Investiții. Mai avem un contract sem­nat pentru asfaltarea unor drumuri comunale în Prod și Valchid, contract în valoare de 18 milioane de lei. În lucru mai avem reabilitarea căminului cultural și a școlii din Valchid.

„Ne sufocă birocrația. Nu vă imaginați ce trăim!”

– Sunt și dezamăgiri, după patru ani de man­dat?

– Mă dezamăgește și mă irită grozav toată aceas­tă birocrație care ne sufocă. Cred că lipsa de rezultate, vizibilă în nivelul de trai al românilor, este cauzată exclusiv de această birocrație. Nu vă ima­ginați ce trăim! Pentru că nimeni nu s-a ocupat de bunul mers al lucrurilor, fiecare dintre insti­tu­țiile de care depindem și-au generat, în timp, legis­la­ția care le-a convenit: și Direcția de Cultură, și ISU, și DSP, și toate celelalte. Ca să nu mai spun cum se bat cap în cap cerințele unora cu ale celor­lalți, iar noi suntem la mijloc. Pentru grădinița din Valchid, de exemplu, de patru luni așteptăm avizul pompierilor, în timp ce finanțatorul, că lucrăm pe fonduri europene, ne obligă să începem lucrarea. Sunt documente ce așteaptă o semnătură, dacă nu e o anume persoană, trebuie să așteptăm până se întoarce din concediu, că nu e nimeni s-o-nlocu­iască. Dacă noi, ca primari, nu ne vom uni să luăm atitudine împotriva birocrației, într-un fel sau altul, vom muri.

– Domnule primar, cât e de ascultat, la Bucu­rești, glasul provinciei?

– Cei de la guvernare fac lucrurile extrem de pompieristic. Nu mă leg de un partid sau de altul, pentru că exact la fel s-ar fi comportat oricine ar fi fost, în acest moment, la putere. Dacă nu ne dez­vă­țăm de acest mod improvizat de a rezolva o pro­blemă, nu o vom rezolva niciodată. Noi, cei din provincie, suntem băgați în seamă întotdeauna înainte de alegeri. După ce ele trec, nimeni nu ne mai ascultă, pe nimeni nu mai interesează proble­mele noastre. După ce se va termina această piesă de tea­tru și va câștiga cel care va juca mai bine, patru ani n-o să-i mai vedem pe-aici. Simplu.