Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

EMILIA DOBRIN: „Natura a învins știința. Ar trebui să înțelegem că suntem niște frunze în vânt”

• Una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale teatrului și filmului românesc povestește cum traversează această perioadă a pandemiei, care ne pune la grea încercare pe toți. Trăim un timp al „experiențelor personale” care, împărtășite, creează solidarități și optimism •

„Săculețul cu camfor”

O pauză de timp real

– Dacă ar fi să scrieți o compunere cu titlul „Cum mi-am petrecut pandemia”, ce ați pune pe hârtie?

– Zbârnâiau telefoanele, iar rețelele sociale du­duiau. Era totul ca în bancul cu ardelenii și cămila: „Eu zic că așa ceva nu există. Eu zic că asta ori vine de undeva, ori mere undeva”. Mi-am adus amin­te de copilărie, când a dat peste noi o epidemie de poliomielită. Ai noștri nu ne dădeau voie să ieșim din casă și aveam atârnat de gât un săculeț cu camfor. Dar noi, inconștienți, plecam de acasă, adu­nam bani și mergeam la cinematograf. Îi dădeam bani proiecționistului, să ne pună un film. Vedeam mereu același și același film. Era epoca de glorie a filmului indian, așa că vedeam la nesfârșit „Vaga­bondul”. Şi acum știu cântecele din film. Micuții mei nepoți se distrează grozav să le audă, pentru că le și „joc” momentul. Dar să ne întoarcem. Când am înțeles, în sfârșit, că tot ce se petrece este teribil, mi-am adunat mințile și am scris pe o foaie de hâr­tie cu litere mari, de tipar: „Să văd, să aud și să înțeleg lucrurile care contează cu adevărat”. Și așa am încercat eu să trec peste vremea pandemiei.

– Cum a fost „arestul” voluntar la domiciliu? Pentru mulți oameni, însingurarea este o pe­deap­să…

– În tensiunea acelor zile, în avalanșa aceea de comunicate „de front”, m-am gândit că cea mai bună soluție este aceea de a sta locului. Așa că m-am pus pe stat. M-am reîmprietenit cu mine, m-am reîmprietenit cu casa mea. Am regăsit lucruri des­pre care uitasem, lucruri a căror semnificație și im­portanță nu meritaseră uitarea. Am regăsit bună­tatea locușorului cel mai prietenos din casă, și el cam părăsit, în agitația zilelor în care timpul trecea mult prea repede. Am citit, în sfârșit, din vraful de cărți strânse în timp. Am ascultat muzică multă, multă. Așteptam cu nerăbdare ora opt seara, pentru întrevederea pe skype cu nepoții mei, să ne poves­tim lucruri și să le citesc basme din toată lumea. A fost, în sfârșit, vremea în care gândurile nu au mai fost doar zgomot. Încet, încet, au început să curgă în liniște, cu cap și coadă.

„Online nu este teatru”

– Ce v-a lipsit cel mai mult în această peri­oadă?

– Mi-au lipsit îmbrățișările cu iubire ale micu­ților, ale fiicei, mi-a lipsit să îi am în fața ochilor și să îi mângâi cu privirea. Mi-a fost dor de cei dragi.

– Teatrul a trecut în online în ultima perioadă. Cum vi s-a părut acest lucru? Este teatrul online teatru adevărat?

– S-au dat foarte multe spectacole de teatru, unele filmate mai bine, altele mai puțin bine, și mul­te, prea puțin bine. Au apărut multe scheciuri despre timpurile pe care le trăim, făcute cu și de actori de teatru. Au apărut idei „teatrale” filmate în stilul jocurilor video, și sunt convinsă că ele vor con­tinua, apelând la tehno­logii digitale performante. Dar ăsta nu este teatru.

– Cum credeți că va ară­ta teatrul când se vor redes­chide sălile?

– Cred că teatrul se va face ca mai înainte. Va ară­ta pe mai departe după gus­tul „făcătorului” de teatru sau după nevoia estetică a „crea­to­rului” de teatru.

– Credeți că viața noastră se va întoarce la ce a fost înainte?

– Poate că omenirea va suferi o schimbare. „Teologia mașinii, noua religie!” Mulți oameni pe care-i cunosc spun că tehnologia va fi deter­minantă. Asta va duce la alienare socială și la o evidentă pierdere a libertăților. În spațiul nos­tru geografic, vom fi poate și mai săraci sufle­tește.

„Lecția nu s-a terminat”

În filmul „Secvențe”

– Vă este teamă cu adevărat de virus?

– Da.

– Ce lecții ar trebui să învățăm din aceas­tă pandemie?

– Ținând cont de faptul că virusul va rămâ­ne multă vreme cu noi, ar trebui să înțe­legem că suntem ca niște frunze în vânt. Și că natura a învins știința. Despre ce lecții am mai putea vorbi acum, când zeci de mii de oameni au rămas traumatizați pentru tot restul vieții? Această pandemie răvășitoare există încă și este costisitoare și la propriu, și la figurat. Lecția nu s-a terminat. Fiecare va avea lecția lui. Eu, personal, pot să murmur în gând, să mă îndemn să îmi fac rezerve de armonie în care creierul și inima să aibă aceeași pon­dere. Asta m-ar putea ajuta în vreme de res­triște. Și să învăț în ce merită cu adevărat să investești din timpul și din energia ta. Poate că bat câmpii.

– Ştiu că iubiți nespus muzica clasică. Sunteți ne­lip­sită de la concertele din Festivalul Enescu. Cum sunt concertele pe viu, față de cele filmate sau înre­gistrate?

– Iubesc concertele pe viu, mai ales cele cu vir­tuozi. Au magia emoției și simți aripa harului. Înregistrările de studio sunt perfecte, o delectare. Cele filmate au valoare de document și sunt valo­roase în măsura în care sunt bine filmate și înre­gistrate.

– Sunteți foarte prezentă pe Facebook. Cum vă raportați la rețelele sociale?

– Folosesc de ceva timp Facebook-ul. Acum fac o pauză. Asta, de când am învățat să fac pauze. Încerc să înlocuiesc timpul în care bezmeticesc pe rețelele sociale, cu un timp real, pentru mine. Re­țelele sociale au partea lor bună, folositoare, dar și o parte rea, nocivă. Sunt foarte multe articole pe această temă. Pe cine nu știe îl îndemn să le citeas­că, ca pe un îndrumar.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian