
– Ca urmare a Lunii noi din Fecioară, cei mai mulți dintre noi suntem destul de obosiți și avem mai degrabă nevoie să ne odihnim, decât să fim activi. Chiar dacă ne-ar apuca cheful să întreprindem ceva, am dori mai degrabă să stăm la taclale cu prietenii, decât să mergem în vreo excursie. Dacă prietenii sunt dintre cei cu o minte ageră și organizată, ne putem trezi că punem pe picioare o adevărată strategie pentru rezolvarea unor probleme practice, cum ar fi sănătatea sau serviciul. Rămâne valabilă recomandarea de a ne gândi bine înainte de-a acționa și de a nu da frâu liber unor așa-zise intuiții, care, la un examen mai atent, nu se dovedesc a fi altceva decât porniri inspirate de un ego frustrat. Riscul de a face asemenea greșeli e maxim luni, miercuri și joi –
Semnele cardinale:
BERBECILOR frustrați în încercările lor de-a se impune nu le rămâne decât să spună, ca cei mici, „dar, vreau!”. În cazul în care forțați lucrurile, s-ar putea să v-o încasați, mai ales în sfera profesionalului. Direcționați-vă energia către copii sau activități de ordin creativ.
RACII se preocupă cu prioritate de familie, iar acest lucru s-ar putea să le afecteze prestația profesională. Nu vă bazați pe înțelegerea șefilor, în caz că faceți vreo greșeală. Dacă puteți pleca undeva cu partenerul, asta ar putea să ducă la o reapropiere.
BALANȚELE beneficiază de prezența inteligentului comunicator Mercur și totuși, luni, miercuri și joi o puteți scoate la capăt mai bine ascultând, decât parlamentând. Soarele intră marți în zodia dvs., alungând oboseala și ridicându-vă moralul.
CAPRICORNII încep să devină treptat mai toleranți, dar nu față de toată lumea. Puteți fi nemulțumiți de felul în care-și exprimă autoritatea cei din eșaloanele superioare, apoi vă necăjesc și bărbații din familie. Primiți în schimb respectul și aprecierea multora.
Semnele fixe:
TAURII care au început să tatoneze o relație, la început de lună, se pot decide în urma Lunii noi din Fecioară să ia în serios lucrurile. Sunt șanse să iasă bine. Mai puțin reușite se anunță drumurile lungi și studiile. La serviciu sunteți apreciați de șefi, dar invidiați în secret.
LEII continuă să aibă parte de susținerea micului benefic, Venus. Ea vă poate atrage și asocieri bănoase, care pot fi bătute în cuie acum, după Luna nouă din Fecioară, sub auspicii bune. Aveți grijă de sănătate și străduiți-vă să vă tratați cu respect subalternii.
SCORPIONII își pot consolida relațiile de prietenie ca urmare a Lunii noi din Fecioară. Și e bine s-o faceți, pentru ca prietenii dvs. să nu aplece urechea la bârfe vehiculate pe seama dvs. mai ales luni, miercuri și joi. Acestea nu vă vor afecta însă cariera.
VĂRSĂTORII au parte de gesturi romantice din partea perechii. Aprecieri vin și din sfera publică, unde cunoștințele și opiniile dvs. întrunesc apreciere, mai puțin însă luni, miercuri și joi. Inamicii ascunși îşi pierd influența. Fiți în continuare prudenți la volan.
Semnele mutabile:
GEMENILOR le vine ușor să facă cuceriri sau să conceapă copii. Dacă învârtiți însă mai multe persoane pe degete până să vă decideți, vedeți că luni, miercuri și joi v-ați putea da de gol. Țineți-vă cu sfințenie de achitarea la timp a datoriilor.
FECIOARELE se simt primenite, ca urmare a Lunii noi în semnul lor. Profitați de această energie pentru a vă spori veniturile directe, evitând însă zilele de luni, miercuri și joi. În dragoste continuă să existe tensiuni, care pot persista din motive materiale.
SĂGETĂTORII se bucură de o reputație bună și popularitatea le poate crește. Cu o condiție, însă: nu amestecați prietenia și amorul, de regulă asta nu funcționează, și acum sigur nu. Luni, miercuri și joi riscați să ajungeți în situații ambigue, și încă fără niciun rost.
PEȘTII se simt ocrotiți de Neptun și de aspectul bun al acestuia cu Jupiter. Și chiar sunt. Pentru a menține acest privilegiu, e însă nevoie să fiți cât se poate de corecți față de prieteni, în special dacă e vorba despre bani.