APARIȚII MARIALE

– Foarte frecvente în lumea catolică, unde există un veritabil cult al Fecioarei Maria, aparițiile sale nu sunt totdeauna recunoscute de către biserică. Obligația de a se pronunța asupra certitudinii miraco­lelor aparține Vaticanului. Neconfirmate oficial, cele două miracole despre care am aflat într-o recentă călătorie în Italia sunt celebrate cu pioșenie de credincioși –

Mama Rosa din San Damiano

Sat cu doar 250 de locuitori, San Damiano se află la 50 de kilometri sud de Milano și la 20 de ki­lo­metri de Piacenza. Totul a în­ceput pe 29 sep­tembrie 1961, când Rosa Quattrini, o femeie de 50 de ani, mamă a trei copii, căsătorită cu un agricul­tor, este adusă aca­să cu ambulanța de la spital, într-o stare dispe­rată. Suferă de o peri­tonită per­forată. Operată de câteva ori, medicii nu o mai pot ajuta, sugerân­du-i să moară la domiciliu. În dimi­neața când se întâmplă eve­ni­mentele, Rosa Quattrini stă întinsă în pat, fără să se poa­tă mișca. Mătușa Adela o supraveghează. Soțul, Giu­seppe, a plecat la culesul castanelor.

Spre prânz, se aud bătăi ușoare la ușă. O tânără necunoscută solicită un ajutor de 500 de lire ita­liene, pentru a putea cum­păra trei candele și trei lumânări, menite să fie aprinse la biserica din San Giovanni Rotondo unde, la vremea aceea, oficia celebrul călugăr vizionar și vindecător, Padre Pio. Mătușa Adela îi răs­punde necunoscutei că nu are posibilitatea de-a o ajuta: „Suntem foarte săraci. Toți cei din casă avem la un loc o mie de lire. Și nici măcar nu sunt banii noștri. I-am împrumtat de la niște vecini”. Vizitatoarea in­sistă: „Totuși, e vorba de Padre Pio. Trebuie să vă dați și dvs. obo­lul”. Mătușa Adela a replicat: „Am parti­cipat totdeauna la toate chetele bisericești, dar astăzi e imposibil să dau. În camera alăturată, se află ne­poata mea, Rosa, bolnavă pe moarte. Trebuie să o în­gri­jesc și nu am decât cele 1000 de lire”. Tânăra ne­cunoscută întreabă: „Unde se află ea?”. Mătușa Adela indică ușa închisă. Femeia intră și o vede pe Rosa, frumoasă ca un înger la față, dar albă ca mar­mura și îmbrăcată sărăcăcios. „Care e su­ferința ta?”, o întreabă pe bol­nava întinsă pe pat.

– „Am pântecul ciopârțit. Am fost adusă acasă de la spital, fiindcă operațiile n-au reușit. Nu mai există nici o speranță.”

– „Ridică-te!”, o îndeamnă vi­zi­­ta­toarea.

– „Nu pot!”, se plânge Rosa.

– „Dă-mi o mână și încearcă să te ridici”.

Rosa-i întinde mâna, dar nu se petrece nimic. Încăpățânată, fe­­meia îi cere să-i dea și mâna cea­laltă. Dintr-o dată, bolnava se sim­te străbătută de o lumină ca o descărcare electrică. „Ridică-te!”, re­petă femeia. Rosa se ridică și în­­cepe să urle, plângând: „Sunt vin­­decată! Sunt vinde­cată!”. Ciu­data femeie îi spune să tacă și să rostească rugăciuni. Rosa o ascultă, apoi femeia își pune palmele pe diferitele tăie­turi de pe pântecul ei, care se închid pe loc. Ea o sfătuiește pe cea care a trăit minunea să meargă de urgență să-l vadă pe Padre Pio. Rosa re­pe­tă că nu are bani. Vizitatoarea îi spune că, atunci când va fi nevoie, va avea tot ce-i trebuie pentru a că­lă­tori.

Într-adevăr, în zilele următoare, Rosa pri­mește bani și veșminte de la un anonim. Pleacă la San Giovanni Rotondo, cum a promis. În marea piață a catedralei, fe­meia necunoscută rea­pare. Din mij­locul mulți­mii, ea îi spune Rosei: „Mă re­­cunoști? Află că eu sunt ma­ma îm­pă­că­rii și a celor năpăstuiți. Du­pă slujba re­li­gioasă, te voi conduce la Padre Pio, pe lângă care vei avea o misiune de îndeplinit”.

După slujbă, Rosa se simte „ghidată interior” către Padre Pio, care îi cere să se consacre de atunci înainte mângâierii celor ne­fericiți și ajuto­rării bolnavilor.

Începând din clipa aceea, cum își termina treburile menajere sau pe cele ale câmpului, Rosa îi îngri­jea pe bolnavi. O lună mai târziu, Padre Pio o cheamă la el, spunându-i că poate să-și întrerupă mi­siunea de caritate. Să meargă acasă, fiindcă Fe­cioara îi va spune ce va avea de făcut.

Stele de aur și de argint

Pe 16 octombrie 1974, la prânz, Rosa se ruga în camera ei, când a auzit că cineva o strigă de afa­ră. În curtea casei, distinge un nor mare alb, stele de argint și de aur și tran­dafiri multicolori. Un glob roșu iese din nor, coborând pe iarba din curtea casei. Din glob va ieși afară cea pe care Rosa o va numi de atunci înainte „Mama celestă”. O lumină orbitoare o înconjoară. Apariția e îmbră­cată cu o manta și poartă o coroană de stele. Ea îi va lăsa italiencei un mesaj de iubire și pace pentru întreaga umanitate, cerându-le oamenilor să se roage neîncetat, pentru a se salva de apropiate și cumplite pedepse. În înche­iere, Madona a aver­tizat-o: „Voi reveni aici vineri de vineri, pentru a-ți aduce me­saje, pe care să le răspân­dești peste tot”.

Rosa protestează, spunând că nimeni nu o va crede, mai ales că este o țărancă igno­ran­tă. „N-am nici o putere! Mă vor duce la închisoare, spunând că am înnebunit!” Fe­cioara a replicat: „Nu te teme. Îți voi lăsa un semn. Iată, pomul acesta va înflori”. Într-adevăr, părul – încărcat pe ramuri de fructe coapte (era în luna oc­tom­brie) – a înflorit în ziua aceea, rămânând așa vreme de trei săptă­mâni.

În anii care au urmat, pelerini din toate colțurile lumii vor veni în fiece vineri la „Mama Rosa”, cum va intra în istoria locului. La fiecare apariție a Fecioarei, lungi mesaje sunt trimise prin vocea italiencei, care le rostește ca în stare de transă, cuvânt de cuvânt. În plus, la San Damiano se petrec și alte vindecări ori mi­nuni, observate de sute de oameni pe cer: cete de îngeri, cruci înscrise pe albastrul de azur, vârtejuri de stele etc. În ciuda interdicției emi­se de Vatican, pele­ri­najele au con­tinuat. Mama Rosa a murit însă uitată și foarte săracă, fiindcă n-a luat nicio­dată vreun ban pentru întâmplările petrecu­te în casa ei. Cu toate astea, după mai mult de treizeci de ani, că­suța din San Da­miano continuă să fie un loc de pelerinaj.

Matuș și Fecioara din Turțovka

Să ne întoarcem privirea spre răsărit. Mai exact, către Ce­ho­slo­vacia. Suntem în 1958, la o sută de ani după aparițiile din Lourdes. Destinația noas­tră e muntele Șiwt­șak, acoperit de pă­duri de brad. Acolo, trăiește un pădurar în vârstă de 42 de ani, pe nume Matuș Lașut, tatăl a trei fetițe. Suntem într-o du­minică de iunie și omul urcă încetișor panta muntelui. E un băr­bat credincios, care atunci când se află în sat, la Tur­țovka, nu lipsește nicio­dată de la biserică. La ora 9 de dimi­neață, Matuș ajunge pe culmea muntelui, acolo unde se află o ima­gine a Fecioarei Veșnic Aju­tătoare, prinsă de trun­chiul unui copac. Pădurarul se oprește ca să se roage, lăsându-se în genunchi. Spune „Tatăl Nostru” și „Binecuvântat fie nu­mele Tău, Marie!”. Odată rugă­ciunea rostită, cu­le­ge două-trei flori de munte, pentru a le prinde, așa cum face de obicei, la portretul Fecioarei. Atunci, își dă seama că iar­ba este acoperită de trandafiri. Se în­tind peste tot, pe pajiștile de prim­prejur. Ridică ochii și vede că vâr­ful muntelui este iluminat. Deasupra lui, pe un nor, o femeie de o fru­mu­sețe indescriptibilă, subțire, dar foarte înaltă, îi zâm­bește. E îmbrăcată într-o rochie albă, cu cordon al­bastru. Un voal îi aco­peră părul. „La fel ca la Lourdes”, se gân­dește Matuș. E tânără, are mâinile împreunate și un rozariu îi atâr­nă de braț. O regină majestuoasă!

Matuș Lașut, șeful ocolului silvic din Turțov­ka, cre­de că a înnebunit. A cre­zut la fel și anul trecut, când, mergând într-o călătorie la Lourdes, pentru a se ruga la sta­tuia Fecioarei, privind-o, i s-a părut că ochii ei îl ațintesc într-un chip special. La fel ca și acum. În momentul sublim pe care-l trăia, Matuș n-a simțit nici urmă de teamă. Fecioara pe care o con­tem­pla era o expresie a simplității și bunătății. Fericit că cerul îi dăruiește o asemenea dovadă de prețuire, pă­du­rarul se prosternează la picioarele superbei Ma­done. Deodată, Ma­tuș o aude vorbind. Zeița ce­rească îl îndemna să privească în dreapta lui. Pajiștea e aco­perită în întregime de trandafiri, mărginiți de o mică barieră de brazi. Apoi, Fe­cioara îl îndeamnă să privească în partea stângă. Imaginea Sfintei Maria, prinsă de trunchiul bradului, dispăruse. În locul ei, se află un tablou care reprezintă pământul. Mările și continentele sunt desenate distinct. Culorile existente îl ajută să înțeleagă mesajele primite din cer. Pricepe astfel că, în vreme ce oamenii care trăiesc în orașe și pe câmpii vor fi pradă corupției, lo­cui­torii din zonele montane pot să spere în salvarea divină, fiindcă sunt săraci, mai cinstiți și mai curați. De­desubt, se afla o inscripție: „Căiți-vă, rugați-vă pen­tru preoți, folosiți în permanență rozariul (mătănii)”. O altă hartă a lumii arăta cum răul se răspândea pe pământ. O alta vădea cum ploi de foc se abăteau asupra oamenilor. Dedesubt, o altă inscripție: „Dacă oamenii nu se vor îndrepta, natura va dezlănțui asupra lor cata­clisme și vor pieri”. Alte hărți pre­zentau scene apocaliptice.

Viziunea lui Matuș a fost lun­gă. Ea a durat trei ore. Într-un triunghi, el l-a văzut pe Iisus, ținând o cruce la fel de mare cât el. Din inima lui izvorau trei dâre de foc, din care ultima a trecut prin inima pădurarului și, înfiorat, acesta a căzut cu fața la pământ.

Când Matuș și-a recăpătat cunoș­tința, afară se însera. Lo­cul redevenise așa cum fusese înainte – doar brazi și iarbă –, iar imaginea Sfintei Maria era fixată, iarăși, pe scoarța copa­cului. Dintr-o dată, văzu în iar­bă un rozariu. Era un dar al Fe­cioarei, de care avea să nu se mai despartă niciodată în viața lui.

În urma apariției de pe munte, Matuș a devenit un catolic fervent. În aceeași seară, după ce-a coborât în sat, s-a dus din casă în casă, la vecinii săi de pe stra­dă, cerându-le iertare, dacă îi supă­rase cândva. Oa­menii au crezut că Matuș înne­bunise subit. A doua zi, s-a dus la biserică pentru a se spovedi. Preotul a păstrat însă taina și nimeni n-a aflat despre apariția de pe munte. Abia după trei luni de zile, Matuș a povestit despre viziu­nile lui. Oamenii din Turțovka și din împrejurimi au pornit în pelerinaj pe muntele Șiwtșak. Dar zvo­nul că pă­du­rarul înnebunise s-a răspândit prin împrejurimi. Matuș a fost ares­tat și internat de comuniști în azil, de unde a ieșit peste doi ani. Fără să întârzie un minut, el a început din nou să îndemne la ru­găciune, propo­vă­duind sfaturile Sfintei Fecioa­re.

Nici miracolul de la Turțovka nu a fost validat. Cu toate astea, mun­tele Șiwtșak a devenit loc de pe­le­ri­naj pentru credincioși din lumea întreagă, inclusiv ca­to­lici occiden­tali. Pe vârful muntelui, nu s-a înălțat vreo biserică, există doar catedrala pădurii de brad, iluminată de razele soarelui. În schimb, în locul acela, s-au produs vindecări și conversiuni la catolicism.

Fecioara Maria în documente

Majoritatea cercetătorilor biblici afirmă că prenu­mele de Maria vine din limba iudai­că, unde se scria Myriam și se pronunța Mariam, semni­ficând „Prințesa noastră”, „Doamna noastră”, „Stă­pâna noastră”.

Două texte din Vechiul Testament îi anunță cu mult înainte venirea. În Profeția lui Isaia (680-760 î.Hr.), se spune: „De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: Iată, Fe­cioara va ră­mâne în­săr­ci­na­tă, va naș­­te un fiu și-i va pu­ne numele Ema­nu­el (Dum­nezeu este cu noi)”. (7.14)

Cea de-a doua pro­feție îi apar­ține lui Mica (740-710 î.Hr.) și spune: „Și tu, Betleeme Efra­ta, măcar că ești prea mică între ce­tățile de căpe­te­­nie ale lui Iuda, totuși, din tine îmi va ieși Cel care va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vre­muri străvechi, până în zilele veșniciei. De aceea, îi va lăsa, până la ziua când va naște cea care are să nască, și rămă­șița fraților săi se va întoarce la copiii lui Israel”.

Dată fiind puținătatea textelor biblice referi­toa­re la existența Mariei, viața ei a fost refăcută pe baza unor texte apocrife, redactate după mar­tiriul lui Iisus. Conform unora dintre ele, Maria a trăit doar doi ani după răstignirea fiului ei, iar, după altele, peste 30 de ani. În ce privește locali­tatea în care s-a săvârșit din viață, se duce și astăzi, încă, o adevărată dispută între cei care susțin că a murit la Efes, în Asia Mică, și alții care afirmă că locul morții a fost Ierusalimul. Sfânta Fecioară – spun ei – și-a dat sufletul în casa pă­rin­ților (existența ma­mei sale, Ana, și a tatălui, Ioachim, este cunoscută doar prin textele apo­crife), înconjurată de îngeri, de apostoli, reveniți din misiunile lor evanghelice, și lângă Fiul ei, întruchipat pentru a-i fi alături. Îngro­pată într-un mormânt din Valea Cedronului, a dis­părut în cea de-a treia zi, înălțându-se la cer.