Când Făt-Frumos învinge balaurul: Mintea și cancerul

– Orice boală se vindecă mai ușor dacă, în afara tratamentelor medicale, ne punem la treabă și mintea. Inventați povești în care boala e un balaur pe care îl învingeți cu ajutoare cerești: puterea lui Dumnezeu care lovește ca fulgerul, lumini care „taie” răul ca laserul, Făt-Frumos care omoară zmeul cu sulița… Naive numai în aparență, procedurile de vindecare pornite din minte sunt practicate pe larg, de medicina contemporană –

La omul bolnav, aflarea veștii că are can­cer operează importante și inerente mo­dificări în starea sa sufletească. Diag­nosticul îl sperie foarte tare, se teme că va fi stig­matizat, că va muri în chinuri groaznice sau se sim­te vinovat pentru greutățile și suferințele pe care le provoacă celor apropiați. Impactul cu tratamentul dur, greu de suportat (citostatice, iradieri, operație) determină noi și insurmontabile solicitări, confuzie în legătură cu ceea ce îi rezervă viitorul. Cine poate să înțeleagă cu adevărat disperarea din sufletul devastat și pustiit al acestor oameni nefericiți?

Totuși, în ultimii zece ani, dovezi experimentale zdrobitoare vin una după alta să sugereze în mod uimitor posibilitatea învingerii cancerului printr-o formă sau alta de terapie psiho­lo­gică.

1. Relaxarea progresivă completă

Elimină durerile, anxietatea și fri­ca și întărește forțele regeneratoare ale organismului. Tehnica de execuție a fost descrisă de celebrul dr. Ed­mund Jacobson. Chiar și cei mai grav bolnavi o pot realiza, fiind întinși pe un pat tare. Cu ochii închiși și brațele întinse pe lângă corp, se caută o stare de interiorizare, de detașare de am­bianța înconjurătoare și de gândurile negative, obsesive. Ea se obține prin orientarea atenției la segmentele cor­pului și acestora li se dau „în gând” comenzi de relaxare. Se începe cu piciorul stâng, apoi cu dreptul, mâna stângă, mâna dreaptă, bazinul, abdomenul, trunchiul, capul. Apoi procesul se reia de 3-4 ori, insistând mai mult asupra organului bolnav.

2. Terapia comportamentală – metoda sugestiilor pozitive

Psihologul Grossarth-Maticek a pus la punct o terapie bazată, între altele, pe tehnici de sugestie și hipnoză, menită să-i ajute pe bolnavi să lupte cu boa­la, prin optimism. Studiul său, extins pe 30 de ani, a inclus 100 de persoane predispuse la cancer, pe care le-a împărțit în două grupe: unul de terapie și celălalt de control. Cu persoanele din grupul de terapie a lucrat 25-30 de ore de tratament psiholo­gic individual. După 30 de ani, rezultatele au fost spec­taculoase: supraviețuitorii din grupul de psi­hoterapie au fost de două ori mai numeroși decât cei din grupul martor, cu care nu s-a lucrat deloc în trecut.

Tehnica se bazează pe folosirea unor sugestii puternice, rostite în minte sau scrise pe afișe: – Sunt o ființă sănătoasă, fericită și optimistă – Cu fiecare zi, organismul meu se regenerează tot mai mult – Sistemul meu imunitar devine tot mai puternic în lupta cu boala – Controlez eficient și deplin în­treaga situație – Cu ajutorul lui Dumnezeu, fac tot ce depinde de mine pentru a mă vindeca.

Cei interesați trebuie să citească, să asculte sau, mai eficient, să rostească cu atenție și convingere aceste fraze, de mai multe ori pe zi. Cu timpul, ei vor observa că subconștientul le va prelua, iar trep­tat, organismul lor va începe să acționeze pur și simplu în conformitate cu cele afirmate. Metoda este binecunoscută și utilizată cu succes în recla­mele comerciale, de mai multe decenii.

3. Vizualizare dirijată

Dr. Carl Simonton, oncolog și radiolog, și soţia sa, Stephanie, au studiat efectele tehnicilor de vi­zualizare și de imaginație în tratarea bolilor cance­roa­se. Pentru a înțelege despre ce este vorba, tre­buie explicat că organismul nostru reacționează la re­prezentări de imagini, ca și cum acestea ar fi reale.

La pregătirea Jocurilor Olimpice din 1984, mai mult de 70 de sportivi americani de clasă mondială au practicat vizualizarea dirijată, în cadrul unui program psihologic special destinat ameliorării performanțelor sportive. Vă amintiți de Mary Lou Retton, prima gimnastă a SUA care a câștigat me­dalia de aur la individual-compus? Iată ce relatează ea: „Exercițiile de vizualizare au fost o constantă de bază a pregă­tirii mele. Când mă aflam în pat, repetam în ima­ginație mișcările pe care le exer­sam în timpul zi­lei. Pentru că aveam cele mai mari probleme cu exercițiile la bârnă, le repe­tam foarte des în minte, îmi ima­ginam că le prac­ticam cu sigu­ranță și le sfârșeam cu bine. Acest lucru m-a ajutat enorm la jocurile olimpice”.

Patinatoarea Michelle Kwan, câștigătoarea me­daliei de argint la Olimpiada de iarnă din 1998, rela­tează și ea: „Îmi făceam exer­ci­­țiile în imaginație, în fiecare sea­­ră, înainte de a adormi. Ve­deam efectiv totul în minte: corpul meu, săritura, po­ziția în care aterizam. Cred că 10 mi­nu­te de exer­cițiu mental în acest mod au avut ace­lași efect ca un exercițiu de 45 de minute pe gheață.”

Metoda vizualizării dirijate mobilizează toate forțele psihice ale pacientului și determină partici­pa­rea sa activă la procesul de însănătoșire. Cum se procedează? După un exer­cițiu de relaxare profun­dă, desenați pe hâr­tie mai întâi organul bolnav și tumora, por­nind de la explicațiile me­di­cului curant (unele persoane pot utiliza chiar filmele eco­gra­fi­ce sau to­mografiile, dacă au înțe­les unde este proble­ma). Așezați pe un scaun, cu spatele drept, por­niți de la imaginea tumorii de pe acest desen și începeți (cu ochii în­chiși) să vă imaginați că o topiți cu o rază „laser” albă, stră­luci­toare, care vine de la Dum­nezeu sau, în funcție poa­te chiar de meseria dvs., că o distrugeți cu un cuțit, o foarfecă, borma­șină, pica­mer etc. Aten­ția și concentrarea fermă, ca atunci când rezolvați o problemă importantă, sunt esen­țiale pentru reu­șita acestui exercițiu. Repetați-l 20-30 de minute, de mai multe ori pe zi.

4. Meditație – rugăciune în tăcere

Doctorul Jon Kabat Zinn, fost director al Cli­nicii „Stress Reduction” de la Medical School a Universității din Massachusetts, este un mare sa­vant, care se bucură de o largă recunoaștere in­ter­națională. Prin cercetările sale, pentru prima oară în lume, a fundamentat științific tehnicile de me­di­tație, îndemnându-și pacienții să le practice. Efec­tul care apare este o „reacție de deconectare”, care reduce frecvența şi regularizează bătăile nere­gulate ale inimii, micșorează tensiunea arterială, echilibrează descărcările hormonale și potențează toate funcțiile organismului. Iată o metodă de lucru foarte accesibilă. Așezați într-o poziție comodă, închideți ochii și deconectați-vă de ambianța ex­terioară, liniștiți-vă gândurile și orientați-vă atenția către ceva frumos, înălțător. În această stare spuneți în gând rugăciunea Tatăl Nostru, cu credință. Re­petați de mai multe ori, până când cuvintele amu­țesc. Simțiți că sunt înlocuite de gânduri lumi­noase, optimiste, de încredere și speranță în Dum­nezeu. Rămâneți așa 20-30 de minute, savurând această stare de „imponderabilitate” interioară, care ne încarcă cu forțele regeneratoare ale naturii. Meditația, activitățile religioase, credința puternică pot avea un impact pozitiv asupra răspunsului la o boală serioasă, așa cum este cancerul, și alcătuiesc o strategie importantă în vederea atingerii succe­sului terapeutic.

5. Terapia prin râs

În cadrul unui studiu citat de psihologul englez Hans Eysench, s-au realizat anumite ședințe în care bolnavilor li s-au arătat secvențe video umoristice, apoi filme neutre. Înainte și după vizionare s-au recoltat probe de sânge, iar ceea ce s-a observat a fost o creștere semnificativă a reacției imunitare.

Totuși, cine mai are chef să râdă când știe că are cancer? Este sinistru… vor spune, poate, mulți dintre noi. Însă tainele vieții par a fi cu mult mai adânci decât ne imaginăm. Pe la mijlocul anilor ’80, a făcut mare vâlvă în București povestea im­presionantă a unei tinere, bolnavă de cancer de col uterin avansat. Medicii de la Spitalul Filantropia nu o mai puteau opera, iar citostaticele nu se puteau face din „lipsă de fonduri”. Situația era foarte disperată și biata fată a fost trimisă acasă, ca atâția alții, de altfel, cu o speranță de viață re­dusă la 3-4 săptămâni. Știa ce o așteaptă și, ca să nu simtă nimic în momentul morții, s-a gândit că cel mai bine ar fi ca aceasta să o sur­prin­dă… râzând. A adu­nat imediat de la cunoș­tințe reviste cu glume, discuri cu momente ve­sele, casete cu filme de comedie și în această ambianță a așteptat mai bine de… trei-patru luni. Nedumerită că nu pățise încă nimic, s-a prezentat din nou la Spitalul Filantropia. Mai uimiți decât ea au fost însă medicii, care au constatat cu sur­prindere lipsa tumorii. Se uitau consternați unii la alții și nu puteau să înțeleagă ce s-a întâmplat… colul ei se cicatrizase. Cine știe dacă nu cumva Mr. Bean, Stan și Bran sau desenele animate nu ar constitui un tratament anticanceros de o mie de ori mai ușor și mai ieftin decât procedurile medicale cunoscute…