SOS – CAZURI DE EXTREMĂ URGENȚĂ

„Vreau să-mi îndeplinesc cea mai mare dorință a mea, aceea de a răzbi în viață învățând carte, și astfel să scap de sărăcie”

Dragii mei din îndepărtatul oraș București,

Mă numesc David-Alexandru Sicoe și sunt elev în orașul Abrud. În toamna aceasta am trecut în clasa a V-a, dar am o teamă, fiindcă nu se știe viitorul elevilor în acest an școlar, ca urmare a bolii ce-a acaparat întreaga planetă.

Știu că Bunul Dumnezeu iubește oamenii și că va face o minune ca să dispară acest virus uci­gaș, scăpat din experimentul unor oameni răi. Dar până atunci, cu toții trebuie să ne încredem pu­ternic în Creatorul lumii și în dragostea Sa, ru­gându-ne în lăcașurile sfinte.

Cu speranță și credință, apelez la bunătatea și bunăvoința dumneavoastră, fiindcă știu că pe pământ mai există îngeri fără aripi, oameni cu suflet mare și bun, așa cum sunteți și dvs. Vă rog, ajutați-mă pe mine și pe frații mei să avem fiecare telefonul sau tableta noastră. Știu că nu aș putea pune pe umerii mamei încă o greutate, fiindcă de când ne-a părăsit tatăl nostru, noi ne descurcăm foarte greu. Eu, fratele meu cel mare, care este elev în clasa a XII-a, și frățiorul nostru mai mic, care este în ultimul an la grădiniță, ne-am dori să nu mai existe atâta suferință și necazuri în viață! În perioada de pandemie, ne-am descurcat foarte greu și mai ales când s-a inaugurat școala „on-line”, fiindcă toți trei am folosit telefonul mamei. Așa cum am spus, nu putem avea pretenții la biata mama de a ne cumpăra un telefon sau o tabletă, mai ales acum, când în mai puțin de 30 de zile trebuie să părăsim apartamentul în care locuim cu chirie, fiindcă proprietarul l-a vândut.

Deseori o văd pe mama plângând, neștiind unde va merge cu noi, cei trei copiii ai ei, dar și cu bunica, bătrână și cu am­bele picioare tăiate. În luna ia­nuarie, eu și frățiorul meu mai mic am fost cu mama la Pre­fectura Alba, pentru a so­licita ajutor cu o nouă lo­cu­ință, dar nici domnul prefect al jude­țului și nici domnul primar al orașului nu ne pot ajuta, spu­nându-ne că nu au locuințe.

Nu vreau să vă supărați pe mine că am îndrăznit să vă cer ajutorul, dar eu vreau să-mi în­deplinesc cea mai mare do­rin­ță a mea, aceea de a răzbi în viață învățând carte, și astfel să scap de sărăcie. Fiindcă nu știu unde ne vom muta, nu pot să vă dau o adresă, dar am rugat-o pe mama să-mi dea contul de pe cardul de alocații. Acesta este:

RO78RNCB0004005189810001, banca BCR.

Închei prin a vă mulțumi pentru tot ceea ce veți face pentru mine și familia mea! Bunul Dum­ne­zeu să vă răsplătească în cer și pe pământ! Nu­mă­rul de telefon al mamei este 0771/59.72.89, Mi­rela-Ionela.

Vă îmbrățișez cu mult drag și respect! Dum­ne­zeu să vă binecuvânteze pe toți!

DAVID

(Anexez scrisorii o parte din diplomele obți­nu­te de mine. Am luat în toate clasele premiul întâi.)

„Încerc să sper că se va aprinde o luminiță și pentru mine”

Doamnă directoare Sânziana Pop,

Mă numesc Grigore Florica și sunt din Călărași, str. Luceafărului nr. 15, bl. G5, sc. 1, ap. 19, et. 4. Prin intermediul revistei dumnea­voas­­tră am mai fost ajutată acum câțiva ani, și pe această cale, vă mulțumesc din su­flet și să vă dea Dum­nezeu să­nă­tate! Când v-am scris, bărbatul meu mu­rise de cancer, în vârstă de 44 de ani, și am rămas fără niciun venit, cu un copil care are a­cum 18 ani. Pe a­tunci mă duceam cu ziare să le vând prin spitale, dar acum nu mă mai duc, de­oarece e multă alergătură și ieșeau bani foarte pu­țini. După aceea, m-am dus la un restaurant o dată la 2 zile, la sfârșit de pro­gram, la curățenie. Luam câte 40 de lei la două zile, am 600 lei pe lună, dar nu cu carte de muncă. Alt ve­nit nu aveam și nu am. Dar odată ce a venit pan­demia, mi-a spus că închid și nu mai are nevoie de ser­viciile mele. Cu ceva timp în urmă, m-au che­mat din nou să lu­crez, dar într-o zi, mi-au zis că au adus un băiat tâ­năr, care debarasează, dă cu mă­tura, șterge me­sele, și dacă tot l-au adus, ră­mâne și seara la cu­ră­țenie. Am fost foarte supărată și am plâns de ne­caz, ne­maiavând alt venit nece­sar traiului zilnic. Acela era singurul meu venit, era puțin, dar ne asiguram mân­carea. Am băiatul de 18 ani, trece în clasa a XII-a, la liceu, și mă descurc foar­te greu cu el, i-am oferit și eu câte puțin din toate câte am putut. E un copil cuminte și înțelegător, dar văd că uneori e trist și îl întreb ce are, dar el îmi răs­punde că nu are nimic, nu vrea să îmi spună, ca să nu mă facă să sufăr și mai mult. Mi se rupe sufletul când îl văd. Odată s-a tre­zit noap­tea din somn și a în­ceput să plângă, zicând că îi este dor de tatăl său, și că nu mai are niciun viitor. Vă rog frumos și cu lacrimi în ochi să mă ajutați și pe mine, că o ducem foarte greu și cu banii, și cu mâncarea. Nu am niciun venit pe lună. Nu am din ce să plătesc facturile, iar la apă am datorie mare. Din celelalte am mai plătit câte puțin, cum am putut și eu, dar la apă s-a strâns foar­te mult și majorările sunt foarte mari.

Vă rog frumos și din tot sufletul, mai acor­dați-mi încă o dată ajutorul dvs., că este foarte grea sărăcia, mai ales când ai un copil de crescut. E foarte greu să nu ai ce mânca și foarte dureros să mă uit la băiat și să nu îi pot oferi nimic din ce are nevoie. Vă rog fru­mos ajutați-mă să îi fac cât se poate viața mai bună, mai fru­moasă, și zilele mai fericite. Să pot fi și eu mai fericită, văzân­du-mi copilul că are ce mânca, mă­car pentru o perioadă de timp. Știți ce rea este foa­mea, mai ales când nu-i poți pune pâi­nea pe masă copilului tău? Dum­nea­voas­tră sun­teți o echipă mi­nunată, ați ajutat atâta lume, atâ­tea suflete aflate la su­ferință, atâția oameni bol­navi, sunteți niște oa­meni minunea lui Dumnezeu.

Vă rog cu lacrimi în ochi, mai acordați-mi și mie încă o dată ajutorul dumneavoastră. O ducem foarte greu, mai ales cu mâncarea, dacă nu pentru mine, măcar pentru sufletul drag al meu, băiatul meu, viața mea. Eu am 54 de ani și, oricum, cu si­tua­ția care este în țara noastră, nu prea te mai an­gajează nimeni. Sunt foarte supărată că nu știu ce să mă fac, unde să mă duc, unde să mă bag să mun­­cesc, cum să mă descurc. Eu mă retrag din aceas­tă mică scrisoare și mă rog la bunul Dum­nezeu să vă țină sănătoși și să ajutați în continuare lumea nevoiașă. Pentru că mă număr și eu printre năpăstuiți, încerc să sper că o luminiță, acolo sus, se va aprinde și pentru mine și îmi veți acorda ajutorul cerut.

Cu stimă și mult respect către întreaga echipă „Formula AS”. Sunteți o minune de la Dum­ne­zeu!

GRIGORE FLORICA – str. Luceafărului nr. 15, bl. G5, sc. 1, ap. 19, et. 4, Călărași, jud. Călărași, cod 910160, tel. 0799/22.45.72