* Simona Sora, „Complezență: Înălțarea la Ortopedie; Musafir pe viață”, roman, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 263 p.
Există un interes fervent al marelui public pentru lumea medicală, a spitalelor unde viața și moartea depind de știința, experiența și omenia unor echipe nevoite să acționeze sub presiunea că orice eroare poate avea urmări grave. Fascinația pentru acest mediu în care oricine poate ajunge ca pacient mai devreme sau mai târziu explică și succesul planetar al serialelor TV cu medici, asistente, infirmiere, care au proliferat și se difuzează de mulți ani. Noul roman al Simonei Sora are din start atuul curiozității omului de rând pentru această lume specială, văzută de ea din interior, prin ochii unei tinere surori medicale. Tema e însă mult mai complexă, iar construcția, neobișnuită. Simona Sora a scris mult și bine despre cărțile altora. Când s-a încumetat să scrie ea însăși ficțiune (primul roman, „Hotel Universal”, pe care vi l-am recomandat aici, a apărut în 2012) s-a dovedit că cititoarea profesionistă alege să-și nareze experiențele particulare, să-și exploateze formele proprii ale trăirilor, adică ceea ce știa ea mai bine, lăsând livrescul în subteran. Și în romanul de debut, și în cel de azi, jocul între contextul care generează o anumită realitate și trucurile literare învățate e atât de bine condus, încât te face să participi emoțional, să ai reacții autentice. „Complezență” e compus din două povestiri diferite cu același personaj principal, foarte tânăra Maia, absolventă a unei școli sanitare, care observă și se observă într-o stare de semi-trezie mediul în care muncește. În „Înălțarea la Ortopedie”, acesta e un spital din Deva, în ultimii ani ai ceaușismului, iar în „Musafir pe viață” – un cămin de lux pentru bătrâni din Elveția, după 1990. Există o simetrie premeditată între cele două narațiuni, ambele surprinzând o criză a libertății, o neaderență care pune sub semnul întrebării principiile și regulile de funcționare ale instituțiilor în care Maia e slujbașă. Înfruntarea directă cu moartea, în ambele părți, e un prilej pentru tânără de a-și testa libertatea interioară, impulsul de a acționa conform unui „umanism răsăritean” ce nu mai ține cont de complezențe. Care în comunism însemnau să taci și să te supui ierarhiei de putere, decretelor ei crude, iar în lumea liberă elvețiană „să faci ce aștepta celălalt de la tine (…) și să te aștepți ca și celălalt să facă exact ceea ce crezi tu că ar trebui să facă”. Urmărind primatul realității asupra conștiinței în două regimuri diferite, Simona Sora are talentul și îndrăzneala de a face acest proces reversibil și cu bătaie simbolică lungă, dându-i mereu autenticitate psihologică, creând în jurul Maiei o mulțime de personaje animate cu poveștile lor. Mai mult, romanciera își pune în Maia și pasiunea pentru citit și scris, îi povestește (fără sentimentalism, pe care cineva îl numea „lene a inteligenței”) și peripețiile erotice din camera de gardă, o însoțeşte în spațiile exterioare spitalelor, prin Deva sufocantă a anilor ‘80 din care tinerii voiau să fugă, prin Fribourgul civilizat al anilor ‘90, unde emigranții au dificultate de adaptare. Pe cât de virtuoz compus, pe atât de pasionant, Complezență e un roman de neignorat de acum înainte în literatura română contemporană.
Romanian