Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un primar olimpic: Nicușor Dan

Potrivit declarațiilor electorale, PNL ar fi putut avea propriul candidat la primăria Capitalei. Și USR-PLUS. Partidele de dreapta au făcut însă gestul înțelept și s-au unit pentru a sprijini un singur candidat! Și ceea ce era normal să se întâmple s-a întâmplat. Cu tot sprijinul partinic și cu toată publicitatea, cu toate poveștile mi­zerabile aruncate pe spinarea lui Nicușor Dan, Gabriela Firea și PSD-ul au pierdut! Iar Dan, absolvent și doctor în matematică la Paris, a câștigat! De când îl știu, adică de vreo 15 ani, tânărul ma­tematician s-a dovedit un luptător, un protector al monumentelor istorice și al naturii. Dușmanul numărul unu al Bucu­reștiului a fost primarul Oprescu. Nicușor Dan l-a umilit în 22 de procese, dez­văluind în justiție mari și dureroase dis­trugeri ale primăriei. Spre exemplu, un lanț de copaci seculari (platanii de pe strada Buzești) au fost tăiați sau „finisați” ilegal; hotelul Concordia, clădirea în care s-a semnat, în 1859, unirea Moldovei cu Țara Româ­nească, a fost abandonat în ruină; Piața Matache, monument istoric, a fost distrusă; bulevardele istorice ale Bucu­reștiului, pardosite cu pavaj model parizian, au fost asfaltate, nenumărate case de epocă au fost demolate. „Asociația Salvați Bucureștiul”, condusă de Nicușor Dan, a intentat procese în toate cazurile, și în timpul lui Videanu și Oprescu, și în timpul Gabrielei Firea. În total, a câștigat 166 de procese! Este revoltător că spațiul verde de pe Kiseleff 45, numit „Grădinile Versailles ale Bucureștiului”, ar fi urmat să devină, pe gustul pantelimonean al doamnei Firea, un ansamblu de blocuri cu 4 etaje! Sentința Tribunalului București, sesizat de Nicușor Dan, a fost clară: „Opriți lucrările!” Așadar, un matematician format în inima Europei Occidentale, în loc să rămână la Paris, unde a fost solicitat de firme mari de informatică, s-a întors acasă, pentru a schimba ceva în țara lui, în orașul adolescenței lui. Exact așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii dinaintea Primului Război Mondial și cei din perioada interbelică, care își făceau studiile în Occident. Studiau, dar nu rămâneau la Berlin sau la Paris, se întorceau să europenizeze societatea în orașele de acasă. Ajuns, la rândul lui, deputat, Nicușor Dan a lansat în parlament 73 de propuneri legislative! Și-a amintit tot ce-l impresionase în administrația Parisului: proiectele de legi privind calitatea aerului, educația, achizițiile publice, dezvoltarea antreprenoriatului și a locurilor noi de muncă, abrogarea pensiilor speciale etc. Ținând seama că în anii 1987 și 1989, Nicușor Dan a obținut două medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, în competiția pentru primăria Bucu­reștiului a intrat ca un olimpic cu experiență. De altfel, am aflat că a trecut deja la lucru, punându-și strategia într-un pact al întregului mandat: un nou Plan Urba­nistic General, extinderea metroului, extinderea pistelor de bicicliști, crearea spațiilor verzi, protejarea patrimo­niului istoric și transparența decizională. Iată cum, în anii pe care-i trăim cu atâta speranță, un cercetător de la Institutul de Matematică al Academiei Române vrea să arate bucureștenilor și țării ce a văzut la Paris. Să dea Domnul să ne bucurăm de un primar… olimpic!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian