TIBERIU FĂRCAȘ (jurnalist clujean, autor de cărți și studii despre istoria presei românești): „Fără o presă profesionistă, riscăm să devenim victimele acestor mașinării infernale de manipulare, care sunt rețelele sociale”

Cui îi pasă de presa scrisă din România?

Lucrează în presa locală și în cea națională încă din anii ’90. A trecut pe la majo­ri­tatea proiectelor importante de presă din Cluj-Napoca, scriind pe domenii dintre cele mai diverse, de la cultură și sport, la politică. În ultimii ani, în paralel cu entuziasta activitate în cadrul „Aso­­ciației Profesioniștilor din Presă Cluj” (APPC), una dintre cele mai active organizații ale jurnaliștilor din țară, lucrează la mai multe proiecte legate de istoria pre­sei românești contemporane. E un bun cunoscător al dedesubturilor industriei de presă și, în calitatea aceasta, l-am invitat pe Tiberiu Fărcaș, pe care îl cunosc încă de la începuturile mele jur­na­listice, la o „cafea” virtuală, să vor­bim despre sta­­rea presei locale și na­țio­nale. L-am sunat pe Tibi în spe­ranța că opti­mis­mul său și încăpă­țâ­narea cu care crede în presa scrisă ne vor da nouă, celor care încă ne hrănim cu mirosul revistei proaspăt ieșite de la tipar, câteva moti­ve să mergem mai departe.

„Presa scrisă, tradițională, trece prin momente foarte grele”

– Servus, Tibi! Cei care te cunosc știu că ești un fanatic al presei scrise. E o dimineață de joi și vreau să te în­treb ce ziare ai citit azi la cafea? De unde își ia in­for­mația, azi, un împătimit al presei?

– Cel puțin aici, în Cluj, asistăm la un fenomen regretabil: dispariția chioșcurilor și a tarabelor care comercializează presă. Deși trăim într-un mare oraș universitar, e din ce în ce mai greu, la Cluj-Napoca, să îți cumperi presă scrisă, chiar și în zona centrală. Ai soluția să te duci la cele două mall-uri sau la un complex comercial din Centru. În rest, pe axa centrală a orașului, după lucrările de modernizare, Primăria a scos la licitație vreo patru-cinci chioș­curi ultra-moderne, dar la niște chirii astronomice. Evident, acolo nu se vinde presă: se vinde cafea, se vând flori sau suveniruri. Vorbim de niște chioș­curi moderne, care au costat aproape cât preţul unei garsoniere, care la Cluj, se știe, e enorm! Din pă­cate, presa scrisă, tradițională, cel puțin cea coti­diană, trece prin momente foarte grele, iar situația distribuției face lucrurile și mai complicate. Dar dacă faci efortul să ajungi la un chioșc de ziare, încă mai ai ce citi. Mai sunt cititori care caută „Ade­vărul” sau „Gazeta Sporturilor”, deși ziarele centrale s-au cam împuținat în ultima vreme, „Evenimentul Zilei” tocmai ce a trecut exclusiv pe Internet. Dacă vorbim despre săptămânale sau lunare, stăm ceva mai bine. Sunt vreo trei reviste de istorie care se concurează, „Historia”, „Eve­nimentul istoric” și vechiul „Magazin istoric”. Dacă îți place natura, ai o revistă care arată foarte bine grafic, ca „National Geographic”. Dacă ești pasionat de cultură și de politică, ai „22”-ul, „Di­lema veche” sau „Observatorul cultural”. Mai sunt și „Cațavencii”, care se cumpără, încă au tiraj. Iar dacă vorbim de tiraj, să nu uităm de „Formula AS”, care este, cred eu, cea mai cumpărată revistă din România. În plus, noi avem, aici, trei ziare locale cu o lungă tradiție: „Făclia”, „Monitorul de Cluj” și „Ziua de Cluj”. Ofertă încă mai e, ar fi mi­nunat dacă ar exista în zona centrală un chioșc bun de presă, care să fie permanent deschis, să știe lumea că găsește ziare acolo la orice oră. Numai așa poți obișnui lumea să cumpere presă!

„La Cluj, subfinanțarea presei e cronică”

– Locuiești și lucrezi în Cluj, orașul cel mai în vogă al momentului în România. Făcând abs­tracție de contextul pandemic, care dă și mai mult de furcă presei scrise, vreau să te întreb dacă ziarele din Cluj țin ritmul cu dezvoltarea orașului și dacă, în general, în România, presa ține ritmul cu dezvoltarea țării.

– Eu zic că presa centrală ține ritmul, sunt și televiziuni, dar și site-uri profe­sio­niste, aflate la nivelul de dezvoltare a țării. E site-ul recorder.ro, care face niște docu­mentare video foarte bune, există proiectul Rise Project, pe zona de investigații, care arată foarte bine, există „Decât o Revistă”, pe print, este site-ul Scena9.ro, cel mai bun site de cultură din România. La Cluj, pro­blema e mai complicată: mediul de afaceri este rupt de presă. Se vede cu ochiul liber – și nu mă feresc să o spun! – o subfinanțare cronică. Pe de altă parte, datorită costurilor foarte mici de a-ți face un site pe Internet, avem la Cluj-Napoca, conform unei mo­nitorizări a Asociației noastre de presă, nu mai puțin de 102 site-uri dintre cele mai diverse, in­clusiv site-uri de informație medicală sau cultu­rală! Și aici se vede cum hârtia pierde, încet, bătălia cu pixelii…

– De ce nu se realizează acest cuplaj între me­diul socio-economic și presă, într-un oraș cu bani și cu ambiții precum Clujul? Unde greșește pre­sa?

– Există, desigur, și încercări particulare de susținere a presei, la modul curat, onest. Dar, în general, niște scandaluri mari de presă din anii trecuți au dus la situația de azi. Vor­bim despre faptul că unii patroni de presă au intrat în politică, iar asta a bulversat complet orașul. Nu mai știe lumea când ești editorialist și când ești om de afaceri sau politician: amalgamul ăsta n-a făcut deloc bine presei din Cluj și nici celei din România. S-a pierdut demarcația dintre presă și afaceri și așa s-a creat o ima­gine negativă a presei în ochii oame­nilor cu greutate din oraș. Iar presa de bun simț, care nu a intrat în tot felul de combinații, are și ea de suferit din acest motiv.

– Presa pare să se confrunte și cu o criză de personal. Unde au dispărut profesioniștii? Cine mai ține steagul sus în presă?

– Împătimiți ai presei mai există, dovadă că avem juraliști de 40-50 de ani, care s-ar fi lăsat de mult de meserie dacă nu ar fi avut pasiunea aceasta uriașă pentru presă. Avem la Cluj site-uri la care lucrează jurnaliști la 50 de ani, cu performanțe extraordinare. Spre bucuria mea, există și tineri foar­te pasionați, care vin dinspre facultatea de pro­fil. Mulți au plecat de la Cluj în Capitală și și-au făcut un nume. E un tânăr, Cătălin Nunu, care a ajuns crainic principal la Digi24 și care a terminat recent facultatea la Cluj. Iată că și-a găsit loc la cel mai înalt nivel! Vin din spate tineri, deși e greu să-i convingi, cu salariile din presă. Orașul a explodat economic și sunt multe domenii mult mai bănoase, mult mai atractive economic decât jurnalismul. E foarte greu să motivezi un om cu salariul din presa lo­cală, să se apuce de meseria asta, care nu e ușoa­ră, care te uzează. Dar nu mi-am pierdut speranța, eu cred că de presă și de comunicare va fi mereu nevoie, într-un fel sau altul.

– Dacă presa tipărită o duce greu, realitatea e că nici Internetul nu a reușit să vină cu un model economic viabil. Cum se descurcă publicațiile pe Internet?

– Într-adevăr, banii vin greu la presa online. E foarte dificil să convingi o firmă să își facă reclamă la tine pe site, pentru că există concurența unor gi­ganți mondiali, motorul de căutare Google sau re­țelele sociale Facebook sau Instagram, care iau ma­joritatea banilor de reclamă. E o concurență ucigă­toa­re, 70-80% din bani merg acolo. Apoi, sunt foar­te multe site-uri de foarte proastă calitate și prea puține proiecte serioase care să aibă o redacție de măcar 2-3 oameni. Pe vremuri, prin ’99, într-un de­partament de Sport al unui ziar local erau mai mulți oameni decât sunt acum într-o redacție în­treagă! Sincer, mi-e dor de acele redacții mari, vu­ind de oameni, dar nu știu când și cum se vor mai întoarce vremurile acelea.

„Asistăm la manipulări la cote nemaiîntâlnite”

– În condițiile în care o duce atât de greu, iar mulți o ignoră, care crezi că mai e rostul presei în societatea de azi? Ce i-ai spune unui tânăr stu­dent la jurnalism sau unui posibil investitor în presă?

– Mai mult ca oricând, în ultimii ani, de când a apărut fenomenul „fake news”, al știrilor false, rolul presei mi se pare esențial. De când cu rețelele so­ciale, asistăm la manipulări la cote nemaiîn­tâl­nite, iar arma cu care poți să com­bați asta e presa pro­fesionistă, o me­serie cu reguli foarte clare, unde in­formația care se transmite pu­bli­cului trece prin mai multe filtre. Altfel, riscăm să de­venim victimele acestor mașinării infernale de ma­nipulare care sunt rețelele sociale. În presă sunt filtre, îți citesc mai mulți oameni arti­co­lul, îți spun că titlul e greșit, că o informație lip­sește, te trimit înapoi la docu­men­tare, te trimit înapoi pe teren. Ade­vărul e că s-a pierdut și mersul acesta pe teren, nu prea se mai merge, iar genurile jurnalistice precum re­por­tajul sau investigația sunt pasări rare în presa din România. Contactul cu presa e foarte important într-o comunitate. În Statele Unite ale Americii sau în Franța, există o presă locală foarte puternică. A­vem și noi, în câteva județe, publicații locale bune, care încă mai vând câteva mii de exemplare. Lu­mea are nevoie de presă, iar dovada e că în pan­de­mie s-au înregistrat niște performanțe de trafic in­credibile pe Internet. Încă mai sunt oameni care pun pa­siune în meseria asta, care nu pun ba­nul, ci in­te­resul public pe primul plan, oameni care au condei bun. Avem motive de optimism, ținem sus steagul presei și nu ne lăsăm învinși sub nicio formă!