
Am vârsta de 60 de ani și acum trei ani am suferit o nefrectomie totală (mi s-a extirpat rinichiul stâng). Acum, rinichiul drept e plin de chisturi. Vă rog din suflet să-mi recomandați un tratament naturist, pentru că mi-e frică să nu ajung la dializă. Medicii pe care i-am consultat mi-au spus că e mai bine să nu-l operez, să-și îndeplinească funcția cât mai poate, apoi soluția ar fi un transplant. Sper că cititorii și specialiștii dvs. îmi vor da vești mai bune, un leac care să dizolve chisturile. Cu mulțumiri,
RELU – Focșani
„Cum se pot diminua efectele cataractei?”
Dragă redacție, vă adresez acest apel disperat în speranța că mă veți putea ajuta în diminuarea efectelor cataractei. Din cauza acestei afecțiuni nu mai pot citi, iar la distanță văd în ceață și neclar. Medicul oftalmolog mi-a spus că mă operează, pentru schimbarea cristalinului cu unul artificial, doar cu acordul medicului cardiolog. Acesta însă nu-și dă consimțământul, din cauza multiplelor afecțiuni cardiace pe care le am și a vârstei de peste 83 de ani. Vă rog din suflet, dacă puteți să mă ajutați cu un tratament naturist sau medicamentos pentru diminuarea efectelor cataractei. Menționez că sunt o foarte veche admiratoare a revistei dumneavoastră. Cu mulțumiri și stimă,
MIRELA – București
„Sufăr de dermatită seboreică”
Stimată redacție, caut un tratament pentru dermatita seboreică care mi-a cuprins fața. Am fost la mai mulți doctori dermatologi, dar până acum nu am găsit remedii. Rog cititorii revistei care s-au confruntat cu această boală și s-au vindecat, să-mi răspundă prin intermediul revistei dvs. Menționez că am 22 de ani. Cu mulțumiri,
DUMITRU – Ploiești
„Nu mai pot suporta durerile de oase”
La doar 51 de ani, sufăr de dureri de oase: mă dor coloana, picioarele, mâinile… Am fost la medic, am făcut mai multe tratamente, fizioterapie, dar degeaba: durerile persistă și le suport tot mai greu. Dimineața sunt ca un lemn, nu mă pot ridica din pat, mă las să alunec și fac câteva exerciții de stretching, pentru a putea funcționa. V-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați recomanda un tratament naturist eficient. Cu mulțumiri,
NICOLETA E. – București
„Nu aud ce-mi spun nepoții, dar zgomotele din urechi – da”
Dragi cititori, vă rog să-mi recomandați un tratament eficient pentru ameliorarea auzului și diminuarea zgomotelor din urechi, care sunt foarte supărătoare. Sufăr de câțiva ani de surditate bilaterală, neprotezabilă. Aud doar cu urechea stângă ceva, dar foarte vag. Dacă nu îmi pot auzi nepoții, în schimb, zgomotele din urechi le aud clar și tare: păcănituri, foșnete – un coșmar. Îi rog pe specialiștii revistei să mă ajute cu un tratament eficient pentru îmbunătățirea auzului. Am 62 de ani și aș vrea să mă bucur cu adevărat de viața pe care o mai am în față. Cu respect,
ZAHARIA – Slatina
„Sufăr de sindrom de tunel carpian”
Dragă redacție, aș dori să știu dacă se poate vindeca sindromul de tunel carpian, prin metode naturiste. Sufăr de trei ani de această afecțiune neurologică debilitantă. Am dureri care iradiază de la încheietura mâinii în sus, pe antebraț, până la umăr. Simt înțepături în degete și am tendința de a scăpa obiectele, nu mai am putere în mână. Mi s-a propus intervenția chirurgicală, dar vreau să o evit. Vă mulțumesc.
Smaranda G.
„Bunica mea are ulcer varicos”
Bunica mea suferă de ulcer varicos și are o rană la gleznă foarte dureroasă. Plânge tot timpul de durere și nu poate să pună piciorul jos, pentru că o doare călcâiul foarte tare. Vă rog să îmi recomandați un medicament eficient pentru alinarea durerii. Bunica mea are 66 de ani. Vă mulțumesc.
MĂDĂLINA S.
„Am fost diagnosticată cu rinofima”
Vă rog să mă ajutați într-o problemă de sănătate care mă chinuie de câțiva ani. Am fost diagnosticată cu rinofima, o afecțiune în care se dilată venele care vascularizează nasul. Îmi apar bubițe dureroase pe nas și simt că mi se umflă nările. Medicul mi-a recomandat operația, dar eu sper că există un leac pentru această boală. Dacă a reușit cineva să se vindece cu ajutorul unui tratament naturist, îl rog să-mi scrie pe adresa redacției. Cu mulțumiri,
NARCISA – București
„Soția mea are un somn foarte agitat”
Soția mea, în vârstă de 71 de ani, are următoarea problemă: în timpul somnului, geme și face niște zgomote ciudate, ca niște vuiete. Mai și sforăie, dar puțin. Această situație durează deja de vreo cinci ani. La început o trezeam, crezând că are un coșmar, dar mereu mă certa că nu o las să doarmă. Așa că acum o las să geamă, dar, în schimb, nu dorm eu. Locuim într-o garsonieră, pentru că am făcut schimb cu fiul nostru, așa că nu am cum să dorm în altă cameră. Îmi poate da cineva un sfat? La ce medic, ce specialitate, să meargă pentru problema aceasta? Cu mulțumiri,
NICU D. – Arad