
Cel mai bun leac pentru bronșita hemoragică este sucul obținut din pătlagină și lucernă. Sucul de pătlagină se prepară astfel: o mână de frunze proaspete se spală foarte bine, apoi, cât sunt încă umede, se dau prin storcător sau prin mașina de tocat și se obțin circa 50 ml de suc. În același mod se prepară și sucul de lucernă (să se spele foarte bine înainte!). Se amestecă sucurile, se adaugă 2 lingurițe de miere de albine curată și 2 lingurițe de oțet de mere (de la Apicola sau făcut în casă!). Cantitățile reprezintă o doză unică – deci se consumă imediat. Se va bea câte un pahar din acest amestec la orele: 7 dimineața, 11, 15, 19. Din experiență, vă spun că simptomele bolii dispar după 5 zile. Tratamentul durează 6 săptămâni. În acest timp, se elimină din alimentație pastele făinoase. Se pot consuma cartofi copți sau fierți în coajă, orez, mămăligă, lapte proaspăt de bivoliță sau de capră, legume, zarzavaturi răzuite, fulgi de cereale, grâu încolțit. Domnul Iisus să vă binecuvânteze cu multă pace și sănătate!
AURA H. – jud. Cluj
„Am o rană pe col și nu vreau să ajung la cauterizare” (Răspuns pentru A. T. – București, F. AS nr. 1131)
1. În aceeași situație am fost și eu acum 25 de ani, când, după luni întregi de tratament medicamentos, rămăsesem tot nevindecată. Am folosit atunci ceaiul de scumpie, pe care l-am găsit la culegătorii de plante medicinale, în piața din Tulcea. Scumpia este un arbust care crește în pădurea Babadagului. După 3 zile de spălături vaginale (am folosit de câte 4-5 ori pe zi câte 1 l de ceai), m-am vindecat complet. Rana de pe col dispăruse, de parcă nici n-ar fi fost! Mulțumesc lui Dumnezeu, care ne-a pus la îndemână aceste minunate medicamente naturale!
EMILIA B.
2. Cu ani în urmă, am suferit și eu de aceeași problemă. Atunci m-am speriat foarte tare și am crezut că am cancer. În salonul în care am fost internată, mai era și o bătrână din Roman care, văzându-mă speriată și plângând mereu, mi-a spus să nu-mi fac griji, că-mi dă o rețetă de ceaiuri cu care am să mă fac bine. Am folosit întocmai sfaturile bătrânei și, după 2 săptămâni de tratament, rana (care era foarte mare ca suprafață și sângera continuu) s-a cicatrizat și n-a mai fost nevoie de cauterizare. Dar să vă scriu despre ce este vorba:
* O mână de coji de nuci uscate (partea lemnoasă) și o mănă de coajă de stejar se fierb în 3 l de apă, până când aceasta devine maronie, apoi se strecoară și, în ceaiul obținut, se fierb 2 mâini de rădăcini de tătăneasă uscată sau verde, culeasă atunci (după ce se spală bine cu o perie, pentru a înlătura pământul, fără a se rade însă coaja neagră). După ce clocotește bine, se ia de pe foc și se mai adaugă câte o mână plină de mușețel, coada-șoricelului și flori de gălbenele (filimică). Se acoperă și se lasă câteva minute la infuzat. Se strecoară și se lasă la răcit. Când ajunge la o temperatură suportabilă, se introduce în irigator (se poate folosi și o pară de cauciuc – se găsește în farmacii) și se fac spălături vaginale cu mare atenție, pentru a fi siguri că ceaiul ajunge la rană. Plantele folosite au proprietăți cicatrizante și dezinfectante. Această procedură se face seara, înainte de culcare. Imediat după aceea, înfășurați-vă mijlocul cu un halat gros, fără să vă ștergeți. La 2-3 zile, faceți băi de abur la șezut, din același ceai. Și în acest caz, rămâneți în pat și înfășurați-vă mijlocul într-un halat gros și uscat, fără să vă ștergeți. După două săptămâni, nu veți mai avea nimic. Atenție, ceaiul se folosește numai în uz extern, pentru băi de aburi și spălături vaginale! Acest tratament a fost folosit de mai multe femei și toate au scăpat de operație. Dumnezeu să-i dea sănătate bătrânei care mi-a dat rețeta, dacă, printr-o minune, mai trăiește, fiindcă era tare în vârstă!
MARIA T. – jud. Suceava
3. Coada-șoricelului și crețișoara vindecă boli grave ale organelor genitale. Pentru suferința dvs., vă recomand băi de șezut cu ceai din aceste două plante, ca și spălături vaginale (cu irigatorul), alternativ: o seară cu ceai de coada-șoricelului, o seară cu ceai de crețișoară, timp de două săptămâni, apoi o dată la două zile, timp de o lună. Concomitent, se va face un repaus sexual total. Băile de șezut se fac astfel: se iau 100 g coada-șoricelului sau crețișoară (planta întreagă), se lasă în apă rece timp de 12 ore. A doua zi se dă în clocot 2-3 minute și se adaugă în apa din cadă. Baia durează 30 de minute, la temperatura de 37°C. După acest tratament naturist, repetați colposcopia și veți avea plăcuta surpriză să descoperiți că sunteți perfect sănătoasă și ați scăpat de operație. Multă sănătate!
GHEORGHE B. – Ploiești
„Caut un remediu eficient pentru toxoplasmoză ganglionară” (Răspuns pentru SIMONA – Brașov, F. AS nr. 1290)
Tare mult aș vrea să vă fiu de ajutor; de aceea, vă recomand o metodă populară de dezintoxicare și de eliminare a limfei ce se află în acești ganglioni. Dimineața, pe stomacul gol, se bea un pahar cu apă în care s-a amestecat o lingură de sare Glauber (sulfat de sodiu). Înainte de aceasta, se pregătește un amestec din 2 l de citrice și 2 l de apă (în total 4 l). Sucul de citrice se face din 4 grepfruturi mari sau 6 mici, 1-3 lămâi și, până la 2 l, se completează cu suc de portocale. Se amestecă bine, apoi se adaugă 2 l de apă. Din acest amestec consumați 350-400 ml, la 20-30 de minute după ce ați băut sarea, apoi restul – pe parcursul întregii zile. În timpul tratamentului, nu mâncați nimic. Dacă apare o puternică senzație de foame, consumați câteva portocale. Înainte de culcare, se face o clismă cu 2 l de apă la temperatura corpului și sucul de la o jumătate de lămâie. Procedurile se repetă 3 zile la rând. Ca rezultat, din organism se elimină 12 l de limfă acidă bolnavă. În speranța că vă va fi de ajutor, vă doresc însănătoșire grabnică.
ANA – Pitești
„Băiatul meu suferă de limfedem primar” (Răspuns pentru GEORGE – Craiova, F. AS nr. 1294)
N-ar fi rău să încercați tratamentul Mariei Treben din cartea „Sănătate din farmacia Domnului”, indicat în așa-numitul elefantiazis (brațe și picioare umflate, întărite, care atârnă greu), ce provine de la boala ganglionilor limfatici. Faceți un amestec din 300 g gălbenele, 100 g coada-calului, 100 g coada-șoricelului, 100 g urzică. Faceți un ceai din 1 linguriță cu vârf de amestec la o cană cu apă în clocot, care se lasă la infuzat un minut. Se bea 1-1,5 l pe zi. La trei dintre aceste ceaiuri se va adăuga și câte o linguriță de bitter suedez, împărțind porția înain-te și după fiecare masă principală.
* Faceți-i copilului masaje ușoare cu bitter suedez, iar seara aplicați-i comprese cu bitter, cu care să stea cel puțin patru ore, dacă nu chiar toată noaptea. În cazul în care pielea dă semne de sensibilitate, ungeți locul afectat cu alifie de gălbenele, cu ulei de maghiran, de gălbenele ori de sunătoare. Chiar și fără a avea o astfel de problemă, ungerea cu unul dintre aceste uleiuri îl va ajuta. Peste zi, se pot pune comprese cu coada-calului.
* Încălziți un pumn de coada-calului într-o strecurătoare pusă deasupra unei oale cu apă în clocot, acoperită cu capac (fără ca apa să atingă planta). Planta se întoarce în strecurătoare, până devine moale sub acțiunea aburului. Se aplică pe un tifon, fierbinte cât suportă copilul, apoi se înfășoară cât mai gros, ca să se mențină caldă cât mai mult timp. La nevoie, se poate chiar reîncălzi. Durata acestei comprese este de două ore.
* De mare folos i-ar fi, vara, prișnițele cu terci de brânca-ursului, cu frunze proaspete de drăgaică sau gălbenele cu tulpină cu tot. Spălate, așa umede, se zdrobesc cu un sucitor și se aplică pe locul afectat. Sunt bune, de asemenea, și frunzele de patlagină sau de brusture.
* Pentru retragerea umflăturilor, faceți-i copilului băi cu nalbă. Nalba, lăsată peste noapte în apă rece, se încălzește dimineața și se fac băi, la temperatura corpului, circa 20 de minute. La ieșirea din baie, nu ștergeți copilul; înfășurați-l în cearșaf și băgați-l imediat în pat. Toate aceste metode, verificate de-a lungul vremii, sigur îi vor aduce alinare. M-aș bucura să vă fiu de folos. Sănătate!
EUGENIA – București
„Sora mea are o cicatrice cheloidă dureroasă” (Răspuns pentru CRISTI R. – București, F. AS nr. 1378)
Pentru vindecarea cicatricelor cheloide vă propun următoarele tratamente:
* Alifie cu propolis 30% – se unge locul afectat de două ori pe zi.
* Pe cale internă, se iau de 3 ori pe zi, cu o oră înaintea meselor principale, 30-40 de picături de tinctură de propolis dizolvate în puțină apă călduță.
* Comprese cu bitter suedez original – seara, înainte de culcare, se unge locul afectat cu alifie de gălbenele, se aplică compresa cu bitter suedez, apoi se acoperă cu o bucată de pânză și cu o folie de plastic. Compresa se lasă între 2 și 4 ore. Când o scoateți, tamponați cicatricea cu pudră de talc. În caz că apar iritații sau mâncărimi, ungeți locul afectat cu cremă de gălbenele. Sănătate grabnică!
MARIA V. – București
„Sufăr de eczemă dishidrotică” (Răspuns pentru OANA D. – Călărași, F. AS nr. 1427)
Dragă doamnă Oana, fetița mea a avut două eczeme și am încercat o mulțime de tratamente pentru a le înlătura, dar cele care au dat, într-adevăr, rezultate au fost:
* Zilnic, masarea zonei cu un tampon îmbibat cu urină proaspătă.
* După ce se usucă zona, se unge cu o cremă ce conține extract de mușețel, extract de gălbenele, extract de tătăneasă și propolis (o puteți prepara și dvs., cumpărând separat aceste creme și amestecându-le în părți egale).
* Zilnic, se spală din belșug eczema cu apă oxigenată (puteți chiar să lăsați tamponul de vată umezită cu apă oxigenată pe eczemă 2-3 minute). Apa oxigenată distruge o gamă destul de mare de agenți patogeni. Multă sănătate!
DANA O. – Cluj-Napoca