Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

CORONAVIRUS – Recapitulări de toamnă

– A venit toamna, urmează iarna, dar pandemia nu se teme, nici de frig, nici de brume. Pentru a ne ajuta să trecem cu bine peste noile provocări, Organizația Mondială a Sănătății recomandă un set de măsuri menite să ne protejeze de infecții. Sfaturi știute, dar sigure –

În autobuz, cu tramvaiul și metroul

Foto: Shutterstock – 2

În puține locuri se ajunge la atât de multe apro­pieri între oameni ca în transportul public local, în autobuze, tramvaie și metrouri. Obligativitatea purtării măștii ne garantează si­gu­ranța și în timpul transportului. Dar este ea oare suficientă? E drept că mijloacele de transport sunt dezinfectate periodic, cu toate astea, este extrem de impor­tant să reducem la minimum atinge­rea barelor sau mânerelor de la scaune. Nu este recoman­dabil nici să ne atingem fața înainte să ne fi spălat pe mâini. E drept că infecțiile prin simplul contact sunt mai degrabă rare, în cazul Sars-CoV-2. Dar și alți patogeni își așteaptă „mușterii”: de pildă, rinovirusurile, a căror recrudes­cență se face observată din ce în ce mai mult, alături de infecția cu Covid. Dacă vedem că s-a produs aglomerație la metrou sau autobuz, mai bine așteptăm următoarea ple­care.

Acasă și la școală

Cu cei din familie sau de la școală ne petrecem probabil cea mai mare parte a timpului. În gospo­dărie, distanțarea socială este la fel de puțin realistă cum ar fi purtarea unei măști. În schimb, igiena este obligatorie: dezinfectări permanente și aerisire. La școală, în lipsa purificatoarelor de aer cu filtre împotriva aerosolilor (așa cum există în occident), se recomandă distanțarea în bănci, și ferestre des­chise cât mai des. Așa că nu mai rămâne decât o singură variantă: să vă îmbrăcați copiii bine și, nu în ultimul rând, aerisiți, aerisiți și iar aerisiți!

La locul de muncă

Depinde, desigur, în mare măsură, ce tip de ser­viciu are fiecare. Lucrul de acasă este sigur. Cine trebuie să meargă la birou sau, poate, într-o fabrică este îndreptățit să pretindă ca angajatorul să urmeze protocoale care și-au dovedit eficiența în ceea ce privește igiena, pentru a-și proteja într-o cât mai mare măsură angajații. Distanțarea trebuie nea­părat respectată, iar un aport sigur de aer proas­păt, care să contracareze aerosolii care conțin vi­ruși, ar trebui să fie obligatoriu. Dacă este posibil, sistemele de aerisire ale încăperilor nu ar trebui să amestece aerul din interior cu cel evacuat (aerul recirculat), ci să îl înlocuiască total. Specialiștii în probleme de mediu estimează că o asemenea aeri­sire completă, realizată o dată pe oră, reduce aero­solii la 60 de procente. Și, cu cât aerisirea completă este realizată mai des, cu atât mai mic este riscul.

La magazin sau în mall

Confuzia a fost mare la începutul pandemiei. Mai este posibil să facem cumpărături? Chiar și în marile magazine și mall-uri? Astăzi știm. Da, acest lucru este posibil și nu presupune decât pericole infime. Obligativitatea purtării măștii, regulile de distanțare de la casele de marcat și schim­ba­rea hainelor, odată ajunși acasă, reduc la minimum pericolul con­tami­nării. Și dat fiind că riscul infec­ției cu virusul prezent pe supra­fețe, pungi sau alimente este re­dus, în comparație cu alte mo­dali­tăți de infectare, nimic nu îm­pie­dică efectuarea cumpără­turilor normale în pandemie. Și, în mă­sura în care asta ne pro­voacă și plă­cere, febra ocazio­nală a cum­pă­răturilor poate fi chiar bună pen­tru sistemul imunitar.

La sport și în sălile de spectacol

Fiecare sesiune de antrenament în spații închise presupune un anumit pericol, întrucât efortul și frec­vența mare a respirației răspândesc particulele de salivă în toate părțile. De aceea, și în acest do­meniu, sunt hotărâtoare distanțarea și aerisirea. Experții recomandă aerisirea completă a sălilor de fitness, de cel puțin cinci ori pe oră. Ventilarea aerului ar trebui însă evitată, pentru ca aerosolii care ar putea conține viruși să nu ajungă dintr-un loc al sălii de sport în altul. Și în cinematografe, teatre și săli de concerte, tehnicile moderne de ae­risire ajută la com­baterea pericolului contami­nă­rii, atâta timp cât toți spectatorii poartă măști și sunt așezați la o distanță suficient de mare unii de alții. Sportul și cultura nu trebuie să dispară nici în condițiile pan­demiei de coronavirus.

La drum: în tren, în avion și pe vas

Chiar dacă există multe domenii de risc, nu ne aflăm cu toții într-o carantină colectivă. Călătoriile sunt în continuare permise. Chiar și așa, pe drum, sunt însă valabile aceleași reguli ca și acasă: distan­țare, igienă, mască și aerisirea regulată a spațiilor închise. Și în mijloacele de transport există măsuri de siguranță care și-au dovedit eficacitatea. Oame­nii nu mai sunt sfătuiți de autorități să renunțe la croa­ziere, chiar dacă unele restricții mai sunt vala­bile și se pot modifica în funcție de situație. În cazul în care navele circulă, se impune de pildă obliga­ti­vitatea testării atât pentru echipaj, cât și pentru pa­sageri. La asta se adaugă anumite limitări în pri­vința capacității navelor, care se ridică, de pildă, în apele norvegiene, la apro­ximativ 50 la sută. Pentru siguranța trenurilor și a avioanelor, este impusă și acolo obligativitatea purtării măștii, mai ales dacă nu se poate aplica distanțarea de cel puțin un metru. Cu toate aces­tea, riscul în avion este redus, datorită ae­rului filtrat. O regulă este însă valabilă în aer, pe apă și pe uscat: cine obser­vă că prezintă simp­tome de boală, odată ajuns acasă, trebuie să se supună de urgență controlului medical.

Un locuitor tipic din centrul Europei își petrece cel puțin 80% din timp în spații închise.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian