Năvală la împărțirea plăcintei: TRASEISMUL

Traseismul – pe care preşedintele Iohannis l-ar vrea interzis prin Constituţie – este o maladie cronică a sistemului politic românesc. În cei treizeci de ani de democraţie româ­nească “originală”, am asistat cu toţii la nenumărate “revopsiri” ale unor “actori politici” de stânga sau de dreapta. Sunt cunoscute câteva personaje care, ilustrând oportunismul perfect, au parcurs toate punc­tele cardinale ale spectrului politic.

Preşedintele are dreptate: traseiştii falsifică voinţa elec­toratului, care i-a trimis în parlament ca repre­zentanţi ai unui anume partid politic, cu orientare doctrinară pre­cizată şi cu un program consecvent acesteia. Nu e de mirare că, tolerând traseismul, actuala Constituţie duce la perpetuarea clasei politice în funcţiune.

În cele trei decenii postcomuniste, electoratul a avut de ales între mai multe partide, dar, când ia seama la numele “aleşilor”, poate constata că ele sunt cam ace­leaşi, chiar dacă au schimbat macazul partinic. “Mese­ria” de politician este prea plină de “satisfacţii” pentru a fi abandonată cu uşurinţă.

La noi nu există “demisii de onoare” din dem­nităţile aduse de apartenenţa la un partid, sau retrageri benevole, la constatarea unui divorţ între convingerile doctrinare ale politicianului şi “politi­ca” partidului din care face parte. Pentru majoritatea politicienilor români, partidele sunt nişte vehicule pentru atingerea scopurilor perso­nale, indiferent de opţiunile ideologice afişate de ele. Exemplul imediat este trecerea, în desant, a unui grup de politicieni PSD-işti, într-un partid “de nişă”, PER-ul (Partidul Ecologist Român). E drept, ecologismul (care ar tre­bui să fie conţinut în programele tuturor partidelor) se pretează la o asumare din partea oricărei grupări de interes! Există însă şi “partide” traseiste, alcătuite din traseişti gata oricând să treacă în oricare alianţă, de stânga sau de dreapta, care le oferă “şansa” de a parti­cipa la “împărţirea plăcintei”, prin demnităţile admi­nistrative ce le sunt oferite pentru susţinătorii lor.

ALDE (Partidul Alianța Liberalilor și Demo­craților) – o regrupare de traseişti politici proclamată ca liberală prin bunul plac al şefului ei, Călin Po­pescu-Tăriceanu, fost lider al PNL-ului – nu a avut nicio greaţă (ideo­logică) să susţină şi să aprobe toate iniţiativele PSD-ului, partid aşa-zis de stânga. La de­barasarea acestuia de ALDE, grupulețul lui Tări­ceanu a trecut fără nicio pro­blemă de conştiinţă (politică) la programarea fuziunii cu alt “partid de cir­cumstanţă”, PRO România, condus de Victor Pon­ta. Operaţiunea nu a reuşit, ALDE dizol­vându-se, pur şi simplu, iar “oastea lui de strânsură” migrând – cu şeful ei în frunte – spre toate formaţiunile dornice să le dea găzduire.

Şi mai interesantă este “politica traseistă” a parti­delor-căpușă, care nu au ajuns niciodată în Parlament prin “forţe proprii”. Cazurile fostului “Partid Uma­nist”, devenit sub oblăduirea patronului său discret, Dan Voiculescu, PPU-sl (Partidul Puterii Umaniste social-liberal), sau al defunctului UNPR (Uniunea Națională pentru Progresul României), “ghidat” de generalul Ga­briel Oprea, sunt reprezentative. Intrate în Parlament “sub poalele” PSD-ului, aceste “par­tide” şi-au făcut propria “politică”, trădând din inte­res formaţiunea care le-a cauţionat, tot din interes, existenţa.

Traian Băsescu a numit corect “soluţie imorală” acceptarea sprijinului parlamentar al “partidului” lui Dan Voiculescu pentru guvernul PD-ului. Lui Voicu­lescu nu i-a păsat, câtă vreme oamenii săi au intrat atunci în funcţii. Cum nu îi pasă nici acum, când PPU-sl şi-a “negociat” iarăşi prezenţa (contra spriji­nului mediatic al “Antenelor”) pe listele PSD-ului. Singur în confruntarea electorală, partidul lui Voi­culescu n-ar fi avut nicio şansă. Traseismul este, aşadar, o boală cronică a politicii româneşti, care duce la blocarea oricărei tentative de însănătoşire a organismului social. Preşedintele Iohannis cere eliminarea lui, dacă o coaliţie a dreptei va obţine o majoritate Parlamentară, care să-i permită propu­nerea de schimbare a Constituţiei.

Punem “inocent” o întrebare: vor accepta o ase­me­nea modificare unii dintre parlamentarii PNL-işti, dintre care mulţi sunt produse ale traseismului? Şi, oare, o vor susţine alţi “revopsiţi”, răspândiţi în cele­lalte partide? Răspunsul nu este greu de dat.