„Stop imposturii!”

La fiecare patru ani, în prag de ale­geri, marile probleme ale țării prind, brusc, glas, în discursurile cu aer de ma­ximă preocupare ale celor care ne cer votul. Se arată cu degetul în stânga și în dreapta, se fac promisiuni cu maximă ge­nerozitate. Dar, ca un făcut, după ce se împart locurile călduțe, peste unele dintre temele serioase de discuție se așterne o tă­cere generală. Pentru că fiecare dintre par­tide – cu atât mai mult cele vechi – are vulnerabilități pe anumite teme. Necazul e că aceste vulnerabilități de partid devin, prin propagarea lor continuă, la cel mai înalt nivel, probleme de sistem, probleme de țară.

Iar una dintre aceste probleme care ne afectează, până la urmă, pe toți, mai devreme sau mai târziu, este impostura aca­demică: falsificarea de CV-uri, in­ven­tarea de abilități inexistente, pla­gie­rea lucrărilor de doctorat, licențe, mas­te­rate și doctorate făcute „de formă”, în cârdășie cu instituțiile de învățământ su­perior. „Blindați” cu astfel de lauri câș­ti­gați pe nedrept, foarte mulți indivizi au făcut carieră în politica românească în ultimii ani. Plagiatul doctoral al lui Vic­tor Ponta e doar cel mai cunoscut dintre cazuri. Dar propagarea falsului a ajuns până la vârful Poliției Române. Iar iniția­tivele menite să pună ordine în sistemul de valori și de competențe din România au căzut „cu succes” la vot, în Parlament, în ultimii ani.

Un grup format din 50 de perso­na­lități ale vieții culturale și publice din Ro­mânia a transmis, zilele trecute, o scri­soare deschisă politicienilor români, în care se pune degetul pe rană: „Cu ce drept ne cereți votul, câtă vreme nu spu­neți nimic despre ce veți face, pentru ca legile din următorii ani să nu mai fie legi date de impostori și hoți, în apărarea imposturii și a hoției?”.

Autorii scrisorii vin cu propuneri con­crete, pentru deparazitarea institu­ții­lor statului de „frăția penal-academică”. Sunt idei care pot fi puse în practică în foarte scurt timp, dacă va exista, desigur, voință politică. Prima dintre ele este în­ființarea unui Registru Național al Diplo­melor, o bază de date care să cuprindă toate diplomele de studii emise începând cu 1990: un loc unde oricine poate verifi­ca, transparent, studiile unui politician sau ale unui șef de instituție!

A doua idee vizează obligația anga­ja­ților din instituțiile de stat de a-și asuma, sub sancțiunea legii penale, faptul că ac­tele de studii depuse la angajare sunt au­tentice. Studiile angajaților statului să fie publice, așa cum sunt și averile lor! Sem­na­tarii scrisorii mai cer obligativitatea pos­tării CV-urilor pe site-urile institu­ții­lor, pentru toți cei care ocupă funcții de con­ducere. Pare uimitor, dar în 2020, în­că mai există personaje de conducere al căror CV este, pur și simplu, secret!

În fine, o măsură, în mod cert, du­re­roasă, pentru unii, ar fi eliminarea spo­rului de doctorat pentru toate persoanele angajate în sistemul public, cu excepția ce­lor care lucrează în învățământ, cer­cetare, cultură și sănătate. De fapt, infla­ția de doctorate s-a datorat acestor sporuri arbitrare…

Sunt măsuri de minim bun simț: me­diul public și cel universitar din România – care poartă o răspundere uriașă pentru multe dintre derapajele ultimilor ani – au obligația să ia seamă de aceste idei. Ne iluzionăm, crezând că putem merge la nesfârșit pe drumul cel bun, conduși de impostori și de oameni nepregătiți pentru posturile pe care le ocupă, analfabeți plătiți de către contribuabili.