Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Din viața părintelui ARSENIE BOCA – Pictor la Schitul Maicilor din București

– Interviu cu pr. IOAN COVERCĂ –

Distrugerea schitului maicilor

– În biografia părintelui Arsenie Boca sunt câteva momente funda­men­tale, despre care s-a vorbit și s-a scris foarte mult: existența lui ca mo­nah și duhovnic la mânăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop, detenția la Canal, biserica Drăgănescu, pe care a pictat-o în interior, și ultimii ani ai vieții, petrecuți la Sinaia. Există însă și o perioadă mai puțin cunoscută a vieții lui, când părintele Arsenie a lucrat la Atelierele Patriarhiei din București, unde a pictat icoane în email, dintre care una a ajuns chiar la preșe­dintele Franței, generalul Charles De Gaulle. La acea vreme, „șeful” părintelui Arsenie Boca era un tânăr teolog, astăzi venerabil preot – părintele Ioan Covercă –

Schitul Maicilor

Mânăstirea ”Schitul Maicilor”, înainte de a fi dărâmată de Ceaușescu

În primii ani ceaușiști, bucureștenii care coborau dinspre cartierul Uranus spre Piața Unirii, treceau pe lângă o bijuterie de mânăstire – Schitul Maicilor. El fusese durat la început de secol XVIII, de o creș­tină „de neam rusescu”, care căzuse în robie la turci. După ce s-a izbăvit de cumplita caz­nă, Tatiana Hagi Dina a alergat drept în bra­țele lui Hristos. S-a călu­gărit, primind nu­mele de Timotheia și s-a în­chino­viat chiar în schitul pe care îl ridicase. Așeză­mântul avea toată tihna și frumusețea delicată a ctitoriilor din epoca lui Brâncoveanu. În mijloc era sfântul locaș, micuț, să-l ții în palma inimii, apărat pe patru laturi de chilii, ca o cetate. Sălașele mona­hiilor erau la fel de frumoase ca biserica – cu logii la parter și foișoare la etaj, răzimate de coloane de piatră de Albești, sculptate în torsadă. Totul rânduit ca o gră­dină a raiului, în stare să desfete nu numai pri­viri, ci și suflete, să îndemne la pace și ru­găciune în mijlocul unei urbe încă de atunci gălăgioase și pes­trițe. Secularizarea lui Cuza a lovit și această oază de isihie bucureșteană. Mânăstirea a ajuns parohie, apoi s-a degra­dat. Dumnezeu a trimis însă Româ­niei un patriarh providențial, pe Iustinian Marina, care în anii comunismului a reușit nu doar să reno­veze toată ctitoria Tatianei Hagi Dina, ci și să îi dea un suflu nou. În chiliile monahiilor el a înființat instituția Atelierelor Patriarhiei Române, un loc în care îi va an­gaja, pentru a-i proteja, pe toți cei pe care sis­temul comunist îi pri­gonea. Icoa­ne, sfinte vase pentru liturghie, cruci, veștminte preo­țești și pra­pori, toate odoare de mare preț vor fi făurite încet, cu trudă, migală și dragoste de călu­gării de la aceste ateliere, mulți dintre ei abia ieșiți din temnițele comuniste. Când pa­triarhul Iusti­nian primea înalți demnitari ai lumii politice, din est sau din vest, le dădea în dar astfel de odoare. Împăratul Etio­piei, Haile Selassie I, a primit de la pa­triarh o cruce de argint, fău­rită chiar de părintele Arsenie Boca, iar președintele Franței, Char­les De Gaulle, o icoană în email, pic­tată tot de Sfântul Ardea­lului. Prea­fericitul Iustinian Ma­rina nu­mise la conducerea Atelie­relor Pa­triarhiei tot un proscris, pe pă­rintele Ioan Covercă, pe atunci doar un tânăr teolog, care fusese exmatriculat de regimul comunist de la cursurile de doctorat în „Drept Bisericesc”, pentru că nu avea origini „sănătoase”. Prigonit, tânărul Ioan a urmat încă o facultate, filologia, pentru a avea din ce trăi. Patriarhul i-a intuit calitățile inte­lectuale și i-a în­credințat, pe lângă conducerea Ate­lierelor Patriar­hiei, și pe cea a Consisto­riului Su­perior Bisericesc, cea mai înaltă instanță a tri­buna­lului în care erau jude­cați preoții. Apoi l-a ajutat să construiască o biserică în cartierul Militari, ridicată cu mari sacrificii, în plin comu­nism, unde părintele Ioan Covercă a slujit până la pen­sionare. Astăzi, el trăiește retras în satul natal, aflat foarte aproape de Mânăs­tirea Surpatele, din Vâlcea, și vine în Bucu­rești doar pe timpul iernii. Aici l-am întâlnit și eu, la ceas de seară, și am stat de vorbă îndelung despre părintele Arsenie Boca, de care l-a legat o strânsă prietenie.

„O icoană în email, lucrată de părintele Arsenie Boca, i-a fost dăruită de patriarhul Iustinian președintelui Franței, mareșalul De Gaulle”

Părintele Ioan Covercă

„Știu exact ziua când l-am întâlnit pe părin­tele Arsenie Boca – 1 ianuarie 1966. Cred că la început i s-a părut curios că un tânăr ca mine ocupa un post atât de important, de șef al Atelierelor Patriarhiei, și a crezut, poate, că sunt infor­mator al Securității. Dar cu­rând și-a dat seama cine eram și ne-am împrie­tenit pentru tot­deauna. Era mult schimbat față de perioada în care fusese sta­rețul Mânăstirii Sâmbăta de Sus, de când avem mai toate fotografiile lui, din care ne privește un monah tânăr, în plină putere, cu barbă neagră și ochi albaștri ca cerul, purtând mereu o reverendă albă. Acum părea un om obiș­nuit – tuns, cu părul încărunțit, nu mai purta barbă, nici măcar mustață. În toți cei patru ani de zile cât am lucrat împreună, a venit îmbrăcat zilnic, fie iarnă, fie vară, în același costum maron, de dimie, o stofă groasă, simplă, țesută în casă, așa cum se făcea în Tran­silvania. Nici nu ai fi crezut că el este ma­rele duhovnic al Ardealului, la care veneau mii de oameni. De altfel, și el încerca să treacă neobser­vat.”

– Era urmărit?

Părintele Arsenie Boca pe vremea când lucra la Atelierele Patriarhiei din Mânăstirea ”Schitul Maicilor”

– Tot timpul! Portarul nostru, fost director de bancă, fusese pus direct de Securitate să ne păzească și era foarte atent cu toți cei care veneau la părintele Arsenie Boca. Așa că, ori de câte ori puteam, îi dădeam por­tarului câte o treabă, ca să-l las pe părintele nesupravegheat. Părintele Arsenie era foarte săritor. O dată, îmi amintesc că unul dintre părinții care lucrau acolo, la noi, a trebuit să se mute, și nu avea cine să îl ajute la căratul mobilei. Cine credeți că a venit imediat să care pat, șifonier, masă și scaune? Părintele Arse­nie Boca! Așa era dânsul. Niciodată nu făcea pe șeful, deși era, informal, îndrumătorul echipei de pictori de la Atelierele Patriarhiei, cei mai buni din țară, aduși acolo, toți, de Patriarhul Iustinian Ma­rina. Mulți pictori din echipa lui făcuseră pușcărie. Erau foarte uniți, pentru că suferiseră împreună în temnițe. Părintele Arsenie Boca a lucrat în acea vreme doar în email și se ocupa numai de comen­zile speciale. Avea multe astfel de comenzi, pe care le picta cu multă migală. Îmi aduc aminte că a lucrat, la o icoană cu Nașterea Domnului, timp de patru luni! Așa picta dânsul! Dacă biserica de la Dră­gănescu a pictat-o timp de cincisprezece ani… Vă închipuiți?! De altfel, o icoană lucrată de dânsul în email a fost dăruită de Patriarhul Iustinian ma­reșalului De Gaulle, când președintele francez a venit în vizită la Patriarhie, iar o cruce superbă, pe care părintele Arsenie o lucrase în argint, avea să fie dăruită de patriarh lui Haile Selassie I, împăratul Etiopiei. Mi-a părut tare rău după ele, deși fuseseră dăruite unor personalități, dar erau făcute de părin­tele Arsenie Boca, unicate foarte valoroase. Părinții de la Atelierele Patriarhiei lucrau frecvent astfel de obiecte de artă bisericească. Consumam douăzeci de kilograme de aur și peste o mie de kilograme de argint pe an, cu care poleiam odoarele. Aurul și argintul îl comandam la începutul anului la bancă și le țineam apoi la noi, într-un seif special. Eram singurul care avea cheile de la acel seif, vă dați sea­ma ce responsabilitate?! Iar eu aveam încredere într-un singur om, căruia îi încredințam cheile seifului – părintele Arsenie Boca. Îmi puneam în el toată încrederea! Când Patriarhul Iustinian a înfiin­țat o comisie în care judecam cazurile preo­ților din administrație, l-am luat pe lângă mine și pe părin­tele Arsenie. Mai mult decât atât, dânsul știa foarte bine limba engleză. Nimeni din administrația pa­triarhală nu vorbea atât de bine ca el, pentru că noi nu făcuserăm engleză în facultate. Și, ori de câte ori venea în vizită din afară la Patriarhie o perso­nalitate a lumii bisericești sau a lu­mii politice, Patriarhul Iusti­nian îl chema pe părintele Arse­nie Boca să îi traducă, întrucât Preafericitul vorbea doar france­ză, și nici pe aceea prea bine. În cele două vizite despre care v-am vorbit, a lui De Gaulle și a lui Haile Selassie I, tra­ducător pe lân­gă patriarh a fost părintele Ar­senie Boca. Atât de multă încre­dere avea Preafericitul în el! Așa­dar, deși în toată perioada petre­cută la Schitul Maici­lor, dân­sul lucra într-o poziție smerită, era, de fapt, în frunte. Stăteam mult de vorbă cu el, când aveam olea­că de timp. Mi-a dat multe sfaturi pentru slujirea mea ca preot. Îmi spunea mereu: „Mă, să nu fii prea aspru cu credincioșii. Să nu dai canoane prea grele!”

Două miracole

– Părinte Ioan, majoritatea uceni­cilor părin­telui Arsenie Boca spun că a avut harisma înain­tevederii. Ați asistat la vreo împrejurare de acest fel?

În anii de lumină la Sâmbăta de Sus

– Da. Vă povestesc ceea ce am trăit eu însumi. În anii când părintele Arsenie Boca picta la biserica de la Drăgănescu, eu îi duceam acolo, cu mașina, pe starețul de atunci al Mânăstirii Sâmbăta de Sus sau pe călugării trimiși de el, care uceniceau pe lân­gă părintele Arsenie. Într-una din zilele în care am mers la Dră­gănescu, l-am văzut pe părintele sus, pe schelă. Îmbrăcat într-un halat alb, picta o scenă din frescele lăcașului. Stătea cu spatele la noi, nu avea cum să ne vadă. Așteptând la rând, ca să-i vor­bească părin­telui, se afla și o femeie, pe care noi nu o cunoș­team. Și, fără să își întoarcă privirea, conti­nuând să picteze sus pe schele, părintele Arsenie a zis, sufi­cient de tare încât să îl auzim cu toții: „Tu, Mărie, ai venit să te plângi de bărbat, dar nu îți aduci aminte ce-i făceai când erai tânără?!” Fe­meia a leșinat! A căzut lângă noi ca sece­rată! Am aflat apoi că venise prima dată la părintele, așadar nici dânsul nu o cunoștea. Și totuși, i-a știut viața și de aceea a mustrat-o aspru. O întâmplare ase­mă­nătoare mi-a po­vestit și părintele Timotei Tohăneanu, pictorul de icoane de la Mânăs­tirea Sâmbăta de Sus, care i-a fost ucenic pă­rintelui Arsenie Boca și cu care am fost prie­ten. Pe când era doar mi­rean și a mers la pă­rintele Arsenie la Sâmbăta, acesta i-a strigat: „Tra­iane, vino încoace la spove­danie!” Era prima oară când se vedeau, iar părintele îi spunea pe nume. Mai apoi l-a și primit în mâ­năs­tire.

După ce părintele a trecut la Domnul, am mai asistat la două miracole. Unul a fost să­vârșit cu o icoană de metal, pictată de părintele Arsenie în email, o icoa­nă pe care mi-o dărui­se chiar dânsul, iar celălalt, la mormântul de la Prislop. Cu icoana s-a în­tâmplat așa: acum zece ani, într-o noapte, fără niciun motiv, me­ta­lul din care era făcută a plesnit singur, fără să îl atingă nimeni. Crăpătura s-a lărgit foarte mult, atât de mult încât băgai creionul în ea. Mă și gândeam ce va să însemne asta? O fi un semn rău? Apoi, miraculos, de parcă cineva ar fi lucrat să o repare, crăpătura a înce­put să se strângă la loc, încet. Cu timpul, spăr­tura în care băgai creionul s-a restrâns, până când icoana a ajuns așa cum era când mi-o dăruise părin­tele. Astăzi nu se mai vede din acea crăpătură decât o dungă subțire.

Icoana pictată de Părintele Arsenie, care s-a reparat singură

Al doilea miracol s-a petrecut într-un pe­le­ri­naj pe care l-am fă­cut la Prislop. Am ajuns să mă închin la mor­mânt, iar după ce am coborât, am întâlnit o fe­meie care venea și ea la va­le, spre mânăstire, plân­gând. Am întrebat-o ce s-a întâm­plat, de ce plânge. Atunci a căzut în ge­nunchi, acolo, pe pote­că, în fața mea și mi-a spus: „Părintele Arse­nie m-a vindecat! Chiar acum, la el, la mor­mânt! Eu nu pu­team să-mi mișc mâna. Mi-era be­teagă! O luam și o pur­tam în poală ca pe o cârpă, părinte! Ș-apăi, când am apucat să mă închin la crucea părintelui Arsenie de la mormânt, am simțit cum mi se-ntă­rește mâna! Am sim­țit cum s-o vindecat! Chiar acum m-am închinat, ș-apăi d-aia plâng, că nu pot să spun cât îs de bucuroa­să!” Da, dom­nule, stătea în genunchi în fața mea și își mișca mâna per­fect, de parcă nu ar fi fost nicio­dată beteagă! O vindecase părintele Arsenie Boca, la mormântul său!

„Părintele Arsenie a fost un sfânt!”

– Părinte Ioan, toată suflarea ortodoxă așteap­tă sanctificarea părintelui Arsenie Boca. Credeți în sfințenia lui?

Arsenie Boca la arestare. După aceea a lucrat la Schitul Maicilor

– După fapte, după spu­se, după com­porta­ment, din cele pe care le-am constatat lucrând cu el, stându-i ală­turi, că ne întâlneam zi de zi la Ate­lierele Patriarhiei și a venit la mine acasă de nenu­mă­rate ori, eu cred că trebuie canonizat cât mai repede. Aș încheia cu o întâmplare care, cred eu, spune multe despre sfințenia părin­telui. Ca să vedeți cum desco­peră Dumnezeu lucrurile… Am avut câțiva ani un credincios grav bolnav, para­lizat la pat. Nu era foarte bătrân și era un om foarte evlavios, care mă chema mereu, la fiecare șase săptămâni, ca să îl spovedesc și împărtășesc. La ul­tima vizită pe care i-am făcut-o, mi-a dat Dumnezeu un gând și i-am spus din senin: „Domnule, dumneata ai un pă­cat mare, pe care nu l-ai mărtu­risit!”

– De unde știați asta? Îi cunoș­teați viața?

– De unde știam? De la Duhul Sfânt! Nu știu să vă spun de ce i-am spus asta, mă întreb și acum, pentru că eu nu îi cunoșteam deloc viața, deci habar nu aveam de păcatele dân­sului, că vor fi fost mari sau mici, măr­turi­site sau nu. Cred că pur și sim­plu așa mi-a dat Dumnezeu prin gând să-i spun. Niciodată nu mi-a tre­cut prin cap să îi zic așa ceva unui credin­cios. Atunci a fost prima și ultima oară. Când i-am spus că are un păcat grav, ne­mărturisit, creștinul meu a început să plângă și m-a întrebat dacă am auzit vreo­dată de părintele Arse­nie Boca. „Da, am auzit”, i-am răs­puns, fără să îi zic că fusesem foarte apro­piat de marele nostru duhovnic. „Pă­rinte, eu am fost maior de Securi­tate și l-am ur­mă­rit pe părintele Arse­nie Boca toată viața. Și a trebuit să-i in­ven­tez fapte pe care nu le făcuse, pen­tru că părintele nu avea nicio vină! A fost un sfânt, părinte!” Și când spunea acestea plângea, dar știți cum? Se făcu­se baltă pe jos de la lacrimile lui! După doar două ore de la această spove­danie, maiorul acela a murit! Își mărturisise păcatul! M-ați între­bat dacă părintele Arsenie Boca a fost un sfânt. Iată ce mi-a spus ma­iorul de Securitate care l-a urmărit! Nu un oareca­re… Dacă el a dat mărturia asta, eu ce pot să mai adaug?

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian