Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Selecția ”Formula AS”

* Flannery O’Connor, „Greu de gă­sit un om bun”, traducere și note de An­toa­­neta Ralian, Editura Litera (tel. 0752/10.17.77), 298 p.

În colecția de buzunar „Carte pentru toți”, Edi­tura Litera a reeditat zece dintre poverstirile lui Flannery O’Connor (1925-1964). La o ge­ne­rație după Faulkner, ea e asimilată grupului de scriitori care au înfăptuit în literatura ame­ricană ceea ce s-a numit Renașterea Sudului, dar își are un loc aparte atât prin teme cât și prin stil. Dintr-o viață scurtă și chi­nuită, ne-a lăsat vreo treizeci de povestiri și două romane cu care și-a asigurat prin valoare posteritatea. Asta până de curând, când tot mai absurzii jandarmi ai „corectitudinii politice”, pe un val care nu l-a ocolit nici pe Mark Twain, s-au apucat să caute în operă și în corespondența ei privată „ati­tudini rasiste”, inclusiv cuvântul incri­mi­nant negru. În consecință, plăcuța cu numele scriitoarei a fost înlăturată de la o universitate din Maryland, ceea ce a stârnit o polemică între acuzatorii din mișcarea „Black Lives Matter” și critici literari de bun simț, care le resping excesele retroactive. Născută în statul Georgia într-o familie tradiționalist-conser­va­toare bine situată, Flannery a fost o catolică practicantă, profund credincioasă dogmelor Bisericii, într-o epocă – anii 50 ai secolului trecut – în­cli­na­tă spre scepticism și mate­ria­lism. Pe când viitoarea scri­itoare avea 15 ani, tatăl ei, bolnav de lupus (o maladie au­toimună incurabilă), moa­re. După studii de literatură și atelier de creație la Univer­si­tatea din Iowa, la 25 de ani, boala ereditară începe să se manifeste și la ea, agravându-se progresiv până la invali­ditate. Din 1951 se stabilește la ferma bogată a mamei și ultimii 13 ani, imobilizată, și-i pe­trece scriind cu o prodigioasă voință, în ciuda suferințelor. Lumea prozei sale, a Sudului american rural, e un teritoriu al dramelor gro­tești, al violenței, al imposturii și „mizeriei su­fletești”, dar chiar în paroxismul răului, în toiul nefericirii, survine un moment fulgurant de revelație, de grație divină. Ferventa catolică își datorează credinței mult din viziunea ei asupra vieții. Însă orientarea spirituală n-ar conta dacă Flannery O’Connor n-ar avea un puternic talent și un stil personal nu lipsit de umor (se știe că fanaticii nu au umor). Severa drămuire și șlefuire a frazei lipsite de podoabe, ritmul în care urmărește parcursul spre situații limită au ca țintă momentul în care se întrevede speranța izbăvirii. Sensibilitatea ei artistică, exacerbată probabil de boală, selectează în special cazuri extreme de oameni mutilați fizic sau detracați, în care se manifestă prezența Răului. Prozele scurte din acest volum, înclinate spre macabru, grotesc, absurd sunt toate un teren de con­frun­tare între damnare și salvare, între prezența di­vină și cea demonică din lume. Dintr-o com­petentă postfață a lui Ștefan Stoenescu la o ediție completă a povestirilor lui Flannery O’Connor, tradusă la Ed. Univers în 1997, am aflat că scriitoarea a fost profund influențată de lucrarea lui Mircea Eliade, Sacrul și pro­fanul, în special de manifestările sacrului în lucruri și ființe oarecare. Americanistul român e de părere că nevoia personajelor ei crude sau chiar monstruoase de a crede, la capătul rătăcirilor, în mântuire s-ar datora studiilor lui Eliade. Aceste personaje – albi săraci, burghezi din clasele suprapuse, neoprotestanți vocali și escroci, dezrădăcinați, femei diforme – devin, prin arta prozatoarei, plauzibile și impre­sionante. Oricât ar căuta cenzorii corectitudinii politice să-i găsească nod în papură, Flannery O’Connor rămâne o scriitoare de prima mână.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian