
Mă numesc Simion Maria și sunt o bătrână în vârstă de aproape 82 de ani. Bineînțeles că nu sunt sănătoasă, am probleme cu reumatismul, circulația, inima, de-ale bătrâneților… Dar anul trecut am fost invadată de un psoriazis extrem de agresiv. Din cap până în picioare, tot corpul meu a fost plin de bube, coji, sânge, dureri, înțepături, mâncărimi disperate, arsură continuă. Bunul Dumnezeu a avut milă de mine și a dat să o găsesc în paginile revistei Formula AS pe d-na doctor Lucica Sima de la ROMVAC Voluntari, București. Fiindu-mi imposibil să călătoresc, am trimis analize, scrisori medicale ale ieșirilor din spitale, ecografii, și domnia sa mi-a trimis tratament, avertizându-mă că la început îmi va fi și mai rău. Nu îmi imaginam ceva încă mai rău. M-am supus, am răbdat, m-am tratat și am sperat. Cum să nu te lași în mâna unicei speranțe? A durat aproape un an de zile, până ce boala a cedat. M-am vindecat complet, și cred că urmarea ține doar de cumințenia cu care-mi voi păzi alimentația. Nu e vorba de cine știe ce regim, ci doar de apărarea ficatului de abuzuri. În plus, nu am întrerupt și nici nu voi întrerupe – mai ales în timpul pandemiei – ouăle cu conținut de imunoglobulină Y, pe care le beau crude, zilnic câte unul. De pielea mea nu se mai ating geluri, șampoane chimice și săpunuri parfumate, doar șampon de la Romvac, obținut pe baza aceluiași miraculos ou.
Nu v-am scris ca să considerați cazul meu o poveste excepțională, ci doar ca să mulțumesc public d-nei dr. Lucica Sima și echipei de specialiști, oameni de știință de la Romvac, pentru că – pe lângă mulți alți nefericiți – m-au salvat și pe mine. Dumnezeu să le dea sănătate. Cu imens respect și dragoste,
prof. SIMION MARIA – Crișcior, Hunedoara