Visând la apa caldă

În ultimii ani, n-a fost tocmai ușor pentru alegătorul obișnuit să realizeze da­că un vot pe care l-a dat, la un moment anume, a fost mai degrabă bun sau mai degrabă prost. Cu excepția punctuală a ani­lor de criză, din jurul lui 2010, Ro­mânia a dus-o constant mai bine: banii pom­pați de Uniunea Europeană, inves­ti­țiile locale și străine și creșterea, în sine, a Produsului Intern Brut al țării au pro­dus schimbări importante – s-au moder­nizat orașe, s-au reparat drumuri, au apărut fabrici noi, în locul celor închise în urmă cu 30 de ani. La fel, salariile au crescut, ușor-ușor, de la cele mai mici până la cele mai mari, acoperind o parte bună din distanța uriașă care ne despărțea de Occident înainte de aderarea la UE. Ei bine, tot acest progres a ascuns, de multe ori, situații grave, de stagnare și de de­gra­dare a unor lucruri fundamentale. Vor­ba proverbului: „din afară vopsit gar­dul, înăuntru, leopardul”. Iar cel mai clar exem­plu în acest sens este situația Ca­pitalei la capătul celor patru ani de man­dat ai Gabrielei Firea. Un oraș înghețat, la propriu, în care, numai în ultimele săp­tămâni, în jur de 2.700 de imobile din sec­toarele 2, 3, 4 și 5, în majoritate blocuri, au rămas fără apă caldă și cu caloriferele călâi, la început de decembrie! La final de 2020, în plină criză sanitară – care cere, implicit, o igienă cât mai strictă, oameni obișnuiți, cercetători, profesori sau șefi de multinaționale, deopotrivă, își fac toaleta încălzind, ca pe vremea de tristă amintire a lui Nicolae Ceaușescu, cratițe de apă pe aragaz.

Cum s-a ajuns aici? Risipind banul pu­blic vreme de 30 de ani, fără să se facă in­vestiții majore în infrastructura ener­ge­tică a Capitalei, împărțind funcții „căl­du­țe” camarilei de partid, incapabilă să facă pla­nuri și să atragă bani europeni pentru lu­crările costisitoare, ignorând, cum s-a în­tâmplat vara aceasta, realitatea, de dra­gul câștigului electoral (lucrările de între­ți­nere a țevăraiei ar fi deranjat alegătorii, așa că au fost lăsate pentru la anul). Și, mai grav decât toate, mascând tot acest dezastru (care venea implacabil și despre care specialiștii în energie vorbesc deja de ani de zile) cu bani aruncați pe ni­micuri, pe spectacole de prost gust, pe ie­purași siniștri, pe garduri inutile, pe bor­duri supraetajate în batjocură.

Pentru toate astea și pentru un vot dat cui nu trebuie, la un moment anume, de­contul a venit acum: realitatea e atât de evi­dentă, încât nu mai poate fi ignorată nici de cel sărac, nici de cel bogat, nici de cel care stă toată ziua cu nasul în ști­rile politice, nici de cel dezinteresat de vo­tul său. În Capitală, apa curge la fel de rece și pentru unii, și pentru alții. Nici măcar cei cu centrale de apartament nu pot sta liniștiți: conductele de apă rece și cele de gaz nu stau nici ele mai grozav, oricând poate plezni conducta și în Nord, și în Cotroceni, și în Dorobanți… Evident că problemele de azi sunt vechi de zeci de ani, iar responsabilitatea e disipată de-a lungul timpului. Cert e, totuși, un lucru: Bucureștiul a pierdut patru ani esen­țiali în mandatul Gabrielei Firea, când nu s-a făcut absolut nimic pentru re­medierea situației, iar banii uneia dintre cele mai mari și mai bogate capitale europene s-au dus pe „sclipici”. Aici nu mai e vorba de gargară electorală sau de priorități pe ca­re unii le acceptă, iar alții nu: Bucu­reștiul a ajuns la nivelul nevoi­lor primare ale civilizației. A ajuns să se bucu­re de un duș fierbinte și de un calori­fer cald în ajun de Crăciun!