Rezultatul alegerilor parlamentare din 6 decembrie a părut, pentru mulți observatori, oarecum surprinzător. În ciuda loviturilor pe care și le-a administrat singur, prin campania împotriva Justiției, sub conducerea lui Liviu Dragnea (al cărei efect negativ s-a văzut la „europarlamentare”, prezidențiale și chiar la „locale”), PSD-ul și-a revenit și a ocupat primul loc în preferințele electoratului. Succesul lui nu a avut proporțiile celui din 2016 – când a obținut majoritatea absolută în Parlament – dar a fost semnificativ. PSD-ul a depășit cu 5% procentul PNL-ului, aflat la guvernare și considerat „vârful de lance” al reformării radicale a administrației statului român. Motivul victoriei PSD-iste poate fi descifrat relativ ușor. Pe fondul unui absenteism masiv (aproape 70% din electorat), votanții grupării, fideli în speranța că partidul, dacă va câștiga, își va ține promisiunile populiste, s-au prezentat disciplinat la urne. Alegătorii PSD au fost cel mai puțin afectați de campania guvernamentală împotriva pandemiei, mulți dintre ei crezând alegațiile conspiraționiste (lansate de unele cercuri din conducerea partidului) privind inexistența coronavirusului. Electoratul PNL și al USR-Plus, mai educat și mai informat decât cel PSD-ist, a ținut mai mult seama de primejdia infectării, răspunzând mai clar îndemnurilor administrației la izolarea în locuințe și la păstrarea „distanțării sociale”. Dar nu vremea rea și spaima de infectarea pandemică au fost principalele argumente pentru absența din cabinele de votare. PNL-ului i s-a reproșat că, dincolo de uzura normală a guvernării, a făcut o serie de greșeli de „inspirație” pesedistă. Astfel, erori de management, cum a fost cazul nefericitului accident de la spitalul din Piatra Neamț, au fost considerate rezultatul copierii politicilor PSD-iste, de „promovare clientelară a cadrelor”, tot așa cum acceptarea în partid a unor traseiști din grupări partinice compromise a fost socotită o „trădare” a programului de reformare a sistemului administrației de stat. În opoziție cu PNL, care a primit în rândurile sale destui politicieni îndoielnici, PSD-ul a știut să se „reseteze”, eliminând din „liste” (sau punându-i la adăpost în instituțiile statului) pe politicienii compromiși de solidaritatea cu „corupția dragnistă”. Ținând cont de contextul pandemic, PSD-ul a promovat spectaculos între candidații săi specialiști din domeniul sănătății, dând un puternic semnal electoratului de „grija” ce i-o poartă. Evident, PSD-ul nu a mai pomenit nimic de marile lui proiecte sanitare de la alegerile trecute, toate rămase pe hârtie. Mișcarea sa, cu vădit iz propagandistic, însă, a prins. PNL-ul a fost slăbit în campania sa și de „contrele” cu USR-Plus, gruparea destinată să-i fie partener de guvernare. USR-Plus a scăzut și ea față de scorul de la europarlamentare, din cauza conflictelor interne (care au indicat apariția intereselor politicianiste ale unor membri ai săi) și a unor inconsecvențe în raport cu actele administrative ale guvernului liberal, pe care trebuia să îl sprijine. PNL, USR-Plus și „inevitabila” UDMR au obținut, totuși, la alegerile din 6 decembrie, un număr suficient de voturi încât să poată închega o nouă majoritate parlamentară, ce le va permite să guverneze împreună.
Surpriza acestor ultime alegeri vine, mai degrabă, din altă direcție. În urma votului, au dispărut o serie de partide mici, precum Pro-România (cu tot cu ALDE, pe care o înghițise) și PMP-ul, condus onorific de fostul președinte Băsescu, și a apărut, din neant, gruparea AUR. Dacă Pro România – condusă de Ponta și Tăriceanu a fost amendată pentru inconsecvența oportunistă a politicii sale, PMP-ul a pierdut la limită, datorită unor nefuncționalități în alianțele locale și în „promovarea cadrelor”. În privința AUR, trebuie remarcat de la început că „neantul” din care a luat naștere nu e chiar atât de obscur. AUR este un partid al nemulțumiților față de guvernele succedate până acum la conducerea României, caracteristicile sale fundamentale fiind naționalismul-extremist, antioccidentalismul, ortodoxismul și tentația iliberalismului. Formațiunea a prins o conjunctură politică favorabilă și un climat social alterat de efectele pandemiei, cu restricțiile cerute de limitarea lor, restricții ce au generat reacții de respingere din partea unor instituții naționale, ca BOR, și a unor sectoare ale economiei, ca HORECA, ultima grav afectată economic. Mesajul a avut ecou și în diaspora, unde mulți dintre migranții români și-au pierdut, în criza economică, locurile de muncă. AUR a profitat politic și de renunțarea PSD-ului („resetat”) la tema suveranistă și autarhistă, pe care Dragnea o adăugase ofensivei sale ideologice, preluând „culoarul” lăsat liber exact în acest moment. Ca „partid anti-sistem”, AUR nu se poate alia cu nicio grupare parlamentară, fără riscul compromiterii. Componența grupului său de reprezentanți nu îi va da posibilitatea să participe responsabil la dezbaterile legate de problemele concrete ale restartării economiei și ale reconstrucției administrative, evoluția sa reducându-se, ca în cazul PRM-ului, la una de „sunet și lumină”. Dacă noua administrație va reuși în programul său restructurarea rapidă a „sistemului” – cu toate nemulțumirile pe care acțiunea le va genera la început – AUR va avea soarta grupărilor de gen ce au precedat-o, dizolvându-se între stânga și dreapta, în funcție de aspirațiile individuale ale celor ce o compun. PSD-ul și USR-Plus vor fi primele beneficiare ale acestei năpârliri. Iar electoratul va sesiza rapid inconsistența ideologică și programatică a grupării.
După alegerile din decembrie, România va fi guvernată de o coaliție de centru-dreapta, alcătuită din PNL-USR-Plus și UDMR. Noul premier trebuie să fie un specialist cu experiență în domeniul politic, care să înțeleagă că numai cu o echipă solidară și competentă poate să controleze pandemia și să implementeze urgent reformele de care țara are nevoie. Dacă acestea vor fi concretizate în primul an al mandatului, pariul ar putea fi câștigat, exercițiul guvernării devenind, ulterior, normal. O tergiversare din orgolii identitare sau interese de grup și particulare ale partidelor din alianță ar duce, însă, la repetarea catastrofei din 2000, după guvernarea CDR-PD, când câștigători au fost PSD-ul și PRM-ul. Ce a urmat am trăit cu toții!
