Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Pe ultima sută de metri

Foto: Shutterstock

– Vă oferim un program de recuperare rapidă, pe care să-l începeți de azi. Mici trucuri, dar și tehnici sofisticate, vă stau la îndemână pentru a vă regăsi, a vă relaxa și pentru a vă întineri fața, înainte de Anul Nou –

* Beți, înainte de-a vă culca

Apă, bineînțeles, sau o infuzie de plante cu efect diuretic: mătase de po­rumb, cozi de cireșe, urzici. În tim­pul repausului nocturn, trupul vostru va elimina toate toxinele acumulate în zilele de sărbătoare și tenul va deveni curat și clar.

* Puneți pe pleoape comprese cu albăstrele

Nici o altă plantă nu le este ochilor atât de prielnică precum al­băs­treaua. Faceți o infuzie cu o lin­gu­riță de plantă la o cană de apă și pu­neți tampoane călduțe peste pleoa­pele închise.

* Faceți exercițiul cu lumânarea

Oboseala le stinge ochilor expre­sia vie, înlocuind-o cu așa-numita privire de „pește mort”. Cauza este internă: o diminuare a energiei vitale. Dacă vreți ca privirea să vă fie iarăși pătrunzătoare, luați-vă timp pentru a face exerciții de concentrare. Aprin­deți o lumânare, așe­zați-o la o distan­ță conve­nabilă față de ochi (nu tre­buie să lăcrimeze) și con­cen­trați-vă asu­pra flăcării, vreme de 5 minute. E o tehnică yo­gină, cu bune rezultate și pen­tru memorie.

* Stimulați-vă pielea

Iată un sfat pe care îl repetăm: cel mai bun mij­loc de vitalizare a tenului îl re­pre­zintă masajul exe­cutat dimi­neața și seara, cu ajutorul unei perii (să nu fie dură) și apă rece, fără să­pun. Frecați-vă până când obrazul se în­ro­șește, apoi aplicați crema obiș­nui­tă.

* Dormiți pe spate

Vă dezvăluim un secret… Pentru a-și menține tinerețea obrazului, ma­nechinele și actrițele dorm pe spate.

* Dormiți cu un plasture între sprâncene

Americancele îi spun acestui truc „Frownies”. În cauză e un mic plas­tu­re adeziv, care se fixează seara între sprân­cene, pentru a atenua ridul leu­lui.

* Strâmbați-vă cât mai mult

Strâmbăturile sunt o adevărată gim­nastică de recuperare pentru obraz. De câte ori o faceți, puneți în miș­care cei 170 de mușchi care susțin obrazul și gâtul. Rezultatul: circulația sângelui este dinamizată, favorizând producția de colagen și de elastină, care împiedică ofilirea tenului.

* Practicați cât mai des peelingul

O deprindere agreabilă pentru a simți că ai un ten curat. Eliberată de ce­lulele moarte, epiderma se regene­rează regulat. Fie că folosiți cre­mele peeling aflate în co­merț, fie că vă frecați de două ori pe săptămână obra­zul cu mălai, tărâțe sau nisip de mare, ușor umezite.

* Abuzați de apa rece

Este tonică și strânge porii des­chiși ai obrazului. Fru­moa­sa Sharon Stone își vâră fața zilnic în apă ames­tecată cu cuburi de gheață. Sunteți prea friguroase? Mulțumiți-vă atunci să apli­cați pe față mai întâi palmele în­muiate în apă caldă, apoi în apă rece.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian