Viața extraterestră, tot mai aproape de realitate

– Anul 2020 a fost dominat de ştirile având ca subiect pandemia de COVID-19 şi inventarea primelor vaccinuri salvatoare. Dar oamenii de ştiinţă din alte domenii au continuat și ei să lucreze, înregistrând chiar succese răsunătoare. Unele din ele se referă la existența vieții în afara planetei Pământ. Iată o listă cu cele mai importante descoperiri ştiinţifice din 2020 care susţin teorii –

Semnalul radio din Proxima Centauri

În lunile aprilie şi mai 2019 şi la în­ceputul lunii de­cembrie 2020, oa­menii de ştiinţă ca­re lucrează la baza de cercetare „Te­les­copul Parkes”, din Aus­tra­lia, au înregistrat trei trans­­misiuni radio, pe frec­venţa de 980 de me­gahertzi. „Telescopul Parkes” face parte din pro­iectul „Breakthrough Listen”, în valoare de 100 de mi­lioane de dolari, al cărui scop este acela de a „vâ­na” semnale radio provenite din surse tehnologice aflate dincolo de Sistemul Solar, iar frecvenţa de 980 de megahertzi este deosebit de semnificativă, deoarece ea nu poa­te să fie perturbată de semnale provenite de la pro­duse tehnologice realizate de oameni (ne referim aici în primul rând la sateliţii plasaţi de om în jurul Pă­mântului). Mai mult, cele trei transmisiuni s-a desco­perit că au avut o sursă unică şi certă: Pro­xima Centauri, sistemul aflat cel mai aproape de sis­temul nostru solar, adică la 4,2 ani-lumină dis­tanţă de Terra. Evident, cercetătorii sunt încă pru­denţi: mai întâi vor să elimine posi­bilitatea ca sem­nalele să fi fost doar nişte accidente cauzate de o cometă sau de un nor de hidrogen. Însă en­tuziasmul este foarte mare, întrucât datele colec­tate până în prezent înclină balanţa în mod clar că­tre realitatea unui semnal radio deliberat transmis de o civili­zaţie-vecină.

Norii planetei Venus oferă condiții de viață

În luna septembrie 2020, comunitatea ştiinţifică a fost cuprinsă de freamătul anticipativ al unei alte descoperiri de importanţă majoră: au fost identi­ficate date care indică posibilitatea ca în norii care „învelesc” planeta Venus să se găsească forme de viaţă! Mai exact, s-a constatat că în norii dim­pre­ju­rul lui Venus se află par­ticule de fosfină, un gaz rar şi adesea otră­vi­tor, ca­re pe Terra este aso­ciat cu pre­zenţa orga­nismelor vii. Venus este o pla­netă care „oferă” con­diţii te­ribil de diferite de cele de pe Pământ: la suprafaţa ei, tem­pe­ra­­turile şi pre­siu­nile sunt imposibile, iar norii lui Venus nu sunt albi și pu­foşi, ci sunt… nori de acid sul­furic! Ce­le mai re­cente ob­ser­­va­ții aparțin unei echipe in­ter­na­ţio­nale de cercetare, care a apelat atât la „Te­lescopul James Clerk Maxwell” din Hawaii, cât şi la radio­te­lescopul interferometric amplasat în de­şertul Ata­cama, din Chile, la o altitudine de 5.100 de metri faţă de nivelul mării. Cercetătorii au iden­ti­ficat pre­zenţa fosfinei într-un strat de nori ve­nu­si­eni dintr-o zonă unde temperatura şi presiunea sunt foarte ase­mănătoare cu cele de pe Pământ! Co­ro­borând această informaţie cu aceea că există nu­meroase bacterii terestre despre care se ştie de mul­tă vreme că sunt capabile să reziste şi să se re­pro­du­că în condiţii climatice extrem de dure, se ajunge la con­cluzia că viaţa ar putea să înflorească şi pe Venus!

„Oumuamua”, o cometă sau o sondă extraterestră?

Cu doi ani în urmă, oamenii de ştiinţă au ob­servat un obiect ciudat, în formă de trabuc, dar unul de foarte mari dimensiuni şi care înaintează prin sistemul nostru solar. În urma observaţiilor iniţiale, s-a considerat că entitatea, botezată Oumuamua, este o cometă interstelară expulzată din proxi­mi­tatea unei alte stele. Însă, în 2020, s-a constatat ceva ui­mi­tor: „Oumuamua” a început să accele­re­ze, exact aşa cum se întâmplă în cazul navelor cu pro­pulsie mo­torizată, iar cer­ce­tătorii nu ştiu de ce anume e deter­mi­na­tă aceas­tă ac­ce­lerare. Avi Loeb, as­trofizician la Har­vard Uni­ver­sity, a pro­pus o te­orie re­vo­luţionară: Ou­mua­­mua este, de fapt, o sondă ex­tra­­te­restră, pro­pul­sată de o velă re­flectivă – o „bu­ca­tă” de material compozit, cu grosime mili­me­trică, menită să de­termine creşterea vi­tezei unei nave spaţiale sub influ­enţa presiunii de radiaţie a luminii. Noutăți colosale!

Înregistrări cu OZN-uri declasificate

În aprilie 2020, Marina Americană a declasificat mai multe înregistrări video, realizate de un număr de piloţi americani cu aparatura de la bordul avi­oa­nelor, înregistrări care arată clar apariția unor aero­nave ciudate, complet lipsite de aripi, ce se depla­sează cu viteze hipersonice şi execută manevre im­posibil de reprodus cu tehnica terestră cu­noscută în pre­zent. În acelaşi timp, pe pia­ţa media au apărut mai multe do­cumentare pe tema OZN-urilor, în care piloţi implicaţi în astfel de întâlniri şi-au povestit experienţele. Înregistrările vi­deo desecretizate au fost ana­li­zate de numeroşi specialişti din mai multe do­menii, inclusiv de tehnicieni de ima­gine, care au concluzionat că ele sunt absolut autentice.

Lumi oceanice în Calea Lactee

„Lumile oceanice” din Sistemul Solar, adică acele lumi care au cantităţi mari de apă la suprafaţă sau imediat sub suprafaţă, sunt surprinzător de numeroase. Pământul este o astfel de lume, dar şi una dintre lunile lui Jupiter, botezată „Eu­ropa”, se pare că deţine oceane vaste sub su­prafaţa îngheţată, în vreme ce unul din sa­teliţii na­turali ai lui Saturn, numit „En­ce­ladus”, are gheizere ce erup constant. Tocmai din aceste motive, co­munitatea ştiinţifică pregăteşte mai multe proiecte pentru decada 2030, menite să trimită son­de pe aceste două luni, prin intermediul cărora să in­ves­tigheze dacă, în cazul lor, apa înseamnă şi prezenţa unor organisme vii. În pri­vinţa „lumilor o­cea­nice” din afara Sis­temului Solar, dar din interiorul Căii Lac­tee, presupunerile în­cep să fie susţinute de date din ce în ce mai numeroase. Într-un stu­diu publicat în iunie 2020, s-a anun­ţat că echipe pluri­disci­pli­nare din mai multe ţări au analizat cincizeci şi trei de exoplanete, cam de aceeaşi mă­rime cu Terra, studiindu-le di­mensiunile, densităţile, orbi­tele, tem­pe­raturile de supra­faţă, masele şi distanţele la care se află faţă de „soarele” lor. Con­cluzia la care s-a ajuns este că aproximativ un sfert dintre ele prezintă condiţii propice pen­tru susţinerea unor cantităţi semni­ficative de apă, deci ar putea să se încadreze în categoria „lumilor oceanice”. Ceea ce sugerează că „lumile oceanice” ar putea să fie surprinzător de comune şi la nivelul Căii Lactee.

Microorganisme terestre care „respiră” hidrogen

Făpturile de pe Pământ au nevoie de oxi­gen ca să supravieţuiască. Asta o ştie toată lumea! Însă oxi­genul e ceva foarte rar în univers. Mai exact, con­form celor mai recente calcule, el nu reprezintă decât 0,1% din masa totală a universului! În schimb, hidrogen se găseşte din belşug – în pro­por­ţie de 92% – , iar heliul e şi el destul de bine re­pre­zentat – în proporţie de 7%. De altfel, multe pla­nete, in­clu­siv giganţi gazoşi precum Jupiter şi Sa­turn, sunt cons­tituite în cea mai mare parte tocmai din aceste ele­mente uşoare. În mai 2020, o echipă de cerce­tători a luat bacteria E. coli (o bacterie care se gă­seş­te în sto­macul şi în in­testinele multor ani­male, in­clusiv în cele ale oa­me­nilor) şi o drojdie normală (ciu­per­ca folosită pentru dospirea pâinii sau pen­tru fermentarea berii) şi le-a supus mai multor teste, ca să vadă dacă ele su­pra­vieţuiesc şi se multiplică şi în alte medii decât cele „normale”. Se ştia deja că aces­te microorganisme, cât şi altele si­milare, sunt capabile să reziste în medii lipsite de oxigen, însă acum s-a constatat că ele sunt capabile să crească şi în medii constituite din hidrogen pur şi din heliu pur! Atât doar că s-au dezvoltat într-un ritm mai lent. Descoperirea aceasta este extrem de impor­tan­tă şi ea ne arată că, atunci când căutăm viaţă ex­trate­restră, e bine să luăm în consi­de­rare şi locuri ca­re nu sunt iden­tice cu Terra din punc­tul de vedere al condi­ţiilor de viaţă.

Și împrejurul unei găuri negre ar putea să existe viață

Când caută viaţă extraterestră, cei mai mulţi din­tre oamenii de ştiinţă se rezumă la ceea ce le e familiar: la planete cu dimen­siu­nea Pământului, care orbitează stele asemenea Soa­relui. Însă, cel pu­ţin în teorie, viaţa ar putea să existe şi în condiţii „mai exotice”: de pildă, pe o planetă care încon­joară şi e încăl­zită de o gaură neagră! La prima ve­dere, un astfel de scenariu pare absurd! Dar, con­trar „le­gendelor” populare, găurile negre nu se „ocu­­pă” doar cu a absorbi tot ce ajunge în proxi­mi­tatea lor. Orbitele stabile gravitaţional sunt po­sibile, iar lumina provenită de la radiaţia cosmică „de fundal” – o relicvă a universului timpuriu, care e prezentă în întreg spaţiul cosmic şi care are o temperatură aproximativă de zero absolut – ar fi încălzită odată ce ar începe să fie atrasă spre in­teriorul găurii negre. Conform unui studiu publicat în martie 2020 şi realizat de o echipă de cercetători pluridisciplinară, „mecanismul” acesta ar furniza suficientă căldură şi energie pentru organismele care s-ar dezvolta într-un mediu atât de… bizar.

China a deschis cel mai mare radiotelescop din lume pentru uzul cercetătorilor de pe întregul glob

Pe 1 decembrie 2020, faimosul şi uriaşul radio­telescop al Observatorului Arecibo, din Puerto Ri­co, s-a prăbuşit în totalitate. Dezastrul a fost ge­nerat de două cabluri enorme, care s-au desprins şi au căzut – unul în august şi celălalt în no­iem­brie – peste „farfuria” gigantică a instrumentului. Radio­telescopul din Arecibo avea o importanţă inco­mensurabilă pentru siguranţa umanităţii: practic, vreme de peste o jumătate de secol, el a fost sin­gu­rul instrument de pe Pământ capabil să mo­ni­torizeze spaţiul şi să ne avertizeze din timp asupra potenţialelor pericole, precum asteroizii sau me­teoriţii care se îndreptau către Terra pe o rută de co­liziune directă. Prin dispariţia radiote­le­sco­pului din Arecibo, care va fi dezafectat, nu re­cons­truit (cum s-a sperat o vreme), umanitatea a rămas ex­trem de vulnerabilă. Din fericire, în 2016, China a ter­minat de construit cel mai mare radio­telescop cu apertură unică din lume, FAST („Five-Hun­dred-Meter Aperture Spherical Telescope”), pe care l-a pus în funcţiune în ianuarie 2020. Aces­ta se găseşte în Pingtang, în provincia Guizhou, într-o regiune îm­pădurită şi foarte slab populată, unde, pe o dis­tanţă de 5 kilometri de jur-împrejurul ins­tru­men­tului, a fost instituită o „zonă de tăcere radio”, adi­că telefoanele mobile şi calculatoarele de orice tip nu sunt permise. Şi, tot din fericire, la finele lui 2020, China a anunţat că a decis ca FAST să fie deschis pentru uzul cercetătorilor din întrea­ga lu­me. Începând din această lună, ianuarie 2021, oa­menii de ştiinţă de pretutindeni pot să-şi depună so­licitările pentru utilizarea radiotelescopului chinez.

Cu „farfuria” lui uriaşă, cu diametrul de 500 de metri, FAST nu este doar mai mare decât defunctul radiotelescop din Arecibo, dar este şi de trei ori mai sensibil! În plus, el foloseşte mai multe antene şi receptoare ca să detecteze unde radio emise de surse din cosmos, adică de stele, galaxii, găuri ne­gre şi, potenţial, de alte civilizaţii. De asemenea, FAST are posibilitatea să şi transmită semnale ra­dio, ba chiar şi să reflecte lumina radio (undele ra­dio sunt unde electromagnetice, deci luminoase, doar că noi nu putem să le vedem cu ochiul liber) provenită de la obiecte din sistemul solar (de exemplu, de la planete), ca să vadă ce informaţii „se întorc”. De asemenea, cu ajutorul lui FAST, cercetătorii vor putea să exploreze şi lumi extra­te­restre – aşa cum odinioară făceau cu ajutorul ra­diotelescopului din Arecibo – şi să caute semne de viaţă provenite de la E.T. Experimentul realizat la Arecibo, în 1974, în cadrul programului SETI („Search for ExtraTerrestrial Intelligence”) a de­venit legendar (până şi Hollywood-ul a exploatat această poveste, punând pe piaţă mai multe filme cu acest subiect, dintre care cel mai interesant şi mai emoţionant a fost „Contact” (1997), în regia lui Robert Zemeckis, cu Jodie Foster, Matthew McConaughey şi David Morse în rolurile prin­cipale): cercetătorii au lansat un mesaj radio inter­stelar către clusterul globular M13, în speranţa că vor primi confirmarea existenţei vieţii extraterestre inteligente. Unul dintre autorii mesajului a fost Carl Sagan, celebrul astronom şi comunicator şti­in­ţific, datorită căruia, în esenţă, radioastro­nomia şi Observatorul Arecibo au intrat în cultura popu­lară. Ca picanterie, să remarcăm că filmul „Con­tact” s-a bazat pe un roman scris de acelaşi Carl Sagan, care şi-a modelat personajul principal, cer­ce­tătoarea Eleanor Arroway, in­ter­pretată în film de Jodie Foster, după Grote Reber şi John Kraus, doi pionieri ai radioastronomiei din anii 1930 şi 1940, dar şi după Jill Cor­nell Tarter, şefa „Cen­­trului pen­tru Cercetări SETI”, pe ca­re, în 2002, reputata revistă Discover a declarat-o „una din­tre cele 50 cele mai impor­tante fe­mei din domeniul ştiin­ţelor” din întreaga istorie cu­noscută a umanităţii! De ase­menea, Carl Sagan a fost şi co-producător al fil­mu­lui, şi con­sul­tant ştiinţific. Din pă­cate, Sagan a murit în timpul fil­mărilor, ast­fel că nu a mai apu­cat să se bucu­re de succesul uri­aş al producţiei.