ESTHER PEREL (Psihoterapeut, specialist de vârf în terapia de cuplu): „Iubirea este un proiect care se întinde pe durata întregii vieți!”

Este vedetă între psihoterapeuții ame­ri­cani. Născută în Belgia, new-yorkeza, azi în vârstă de 62 de ani, scrie bestseller-uri in­ter­na­țio­nale, despre misterul relațiilor de iubire mo­­­derne, și este un terapeut prețuit pentru non­con­for­mismul său. Interviul pe care îl publicăm răs­pun­de unor pro­ble­me reale, create de pandemie, de izolare și de munca la do­mi­ciliu. Un interviu cu final optimist.

„Crizele duc la nașterea mai multor copii, dar și la mai multe divorțuri”

– Doamnă Perel, meseria dvs. se face într-un ca­binet, față în față cu pacientul. Cum v-ați descurcat în condiții de pan­demie?

– Mi-am închis cabinetul.

– Cum așa?

– Am împreună cu trei colegi o clinică cu în­căperi mai de­gra­bă mici. Din acest motiv, atât eu, cât și clienții mei am fost nevoiți să purtăm măști. Cum să-i fac te­rapie cuiva că­ruia nu-i pot vedea mi­­mica? Co­­legii mei și cu mine am cântărit riscu­rile și am de­cis să ne închidem clinica din Man­hattan. Ori­cum, eu îmi tratez pacienții, de aproape o ju­mătate de an, nu­mai on-line.

– Și cum merge treaba?

– Sunt foarte tristă. Un psihoterapeut fără un ca­binet e ca un actor fără sce­nă. Aseară m-am plim­bat, așa cum fac adesea, cu bicicleta prin oraș. At­mos­fera este ciudată, în unele părți ale New-York­ului m-am simțit transpusă în urmă cu cincizeci de ani. Multe magazine sunt închise, încât orașul pare fantomatic. Ora­șul se află în plină luptă pentru su­pra­viețuire. Grație incredibilei sale energii, el va reuși și de această dată să depășească criza, așa cum a fă­cut-o după 11 septembrie.

– Priviți și oamenii cu la fel de mult optimism? Cine vom deveni în urma acestei catastrofe glo­bale?

– Specia noastră este făcută să se adapteze celor mai vitrege împrejurări. Chiar și atunci când sufe­rim răni emoționale grave, în urma unor răz­boa­ie și pandemii, suntem capabili să ne continuăm viața după aceea.

– Ce efect are pandemia asupra relațiilor noas­­tre?

– Catastrofele accelerează evoluția relațiilor. În aceste zile nu trăim doar pierderea vieții sociale, ci și pierderea lumii, așa cum o cunoaștem. Asta de­clan­șează în noi emoții precum durerea și panica. În același timp, devenim conștienți de pers­pec­tiva amenințătoare a propriei mortalități. Ne spunem: „Viața este scur­tă! Ce mai aș­tept?”. Pen­tru cupluri, lucrurile se dezvoltă în două direcții: fie decid să se lege și mai mult și se mu­tă împreună sau se căsă­toresc, fie constată că vor ceva mai bun de­cât ceea ce au, și unul îi spune celuilalt: „Eu am plecat!”.

– Deci crizele duc la polarizare în relații?

– Terapeuții spun că ele contribuie la naș­te­rea mai multor be­be­luși, dar duc și la mai multe divor­țuri.

„Pandemia pare fără final și asta creează stres”

– Ce constatări fa­ceți în cadrul actualelor dvs. ședințe de terapie?

– Trecem printr-o fa­ză a unei maxime in­cer­titu­dini, așa că punem totul sub semnul între­bă­rii: lo­curile noastre de muncă, relațiile noastre de fami­lie și chiar și viața noastră amoroasă. Ne în­trebăm care ne sunt prioritățile și despre ce este cu ade­vă­rat vorba. În tim­pul carantinei, nu au existat decât do­­uă facțiuni: cei care sufereau pen­tru că își petre­ceau prea mult timp cu partenerul și cei care sufe­reau de prea puțină apropiere, pen­tru că erau des­părțiți unul de altul, din motive profesionale sau sa­ni­­tare. La asta se adaugă parcursul dificil al aces­tei pandemii. La ora actuală, nu avem însă un final în vedere. Iar asta conduce la o stare constantă de stres.

– Cum reacțio­năm la el?

– Pe lângă o creștere a agresi­vi­tății și vio­lenței, au apărut și disen­si­uni care afectează so­cie­tatea, cercu­rile de prieteni, familiile și cuplurile. Opiniile des­pre modul în care ar trebui să ne ducem viața diferă uneori complet, și la fel se întâmplă și cu modul în care procesăm experiențele. Unii con­tinuă ca și până acum, alții își schimbă complet viața.

„Prea puțini oameni vorbesc despre problemele lor”

– În 2017, ați încălcat tabuul potrivit căruia sesiunile de terapie în cuplu n-ar trebui să de­vină de domeniul pu­blic. În emisiunile dvs. de la televizor, milioane de oameni au acces la descri­erea unor pro­bleme intime. Ce scop ați urmărit cu pod­castul dvs.?

– De multe ori, pe­rechile care mă contac­tează nu au pe nimeni că­ruia să i se poată con­fesa și se simt din acest motiv foarte singure. În plus, ele sunt ferm con­vinse că alții au relații mult mai bune și mai fericite. Și asta, numai pentru că doar foarte pu­­țini vorbesc deschis des­pre problemele lor. A­ceas­­tă impresie este în­tărită de rețelele sociale, pline de fotografii ro­man­tice de cuplu, care sunt însă înscenate. Cu aju­torul emisiunilor mele, vreau să provoc o discu­ție deschisă, tot acest fals sentiment al rușinii ar trebui să se sfârșească.

Fără comunicare ne scufundăm

– Pandemia a impus, printre altele, munca la domiciliu. A fost o trecere ușoară, sau au apărut și probleme de adaptare?

– Pentru prima dată, toate rolurile noastre sunt ju­cate în același loc. Sunteți, să zicem, jurnalistă, ma­mă, parteneră, prietenă și fiică, în timp ce stați la aceeași masă cu familia dvs. Dacă ambii parte­neri sunt acasă, ei sunt dintr-odată colegi și comu­ni­carea emo­țio­nală dispare. Ce să mai povestești, când celălalt e martor la tot ce se petrece peste zi în viața ta? Liniile de demar­ca­ție încep să dispară. Ca­maraderia înlocuiește iubi­rea. Structura care ne or­donează viața se prăbușește, iar totul devine di­fuz.

– Cum putem reuși să nu ne pierdem în această situație?

– Trasând limite, astfel încât rolurile să fie din nou separate cu claritate între ele. Asta ne reușește doar dacă noi creăm rutine și ritualuri, chiar dacă procesul pare ciudat la început. Când ați terminat cu munca, așezați pe masă un șervet, ca să fie clar că acum sunteți în orele libere. Mergeți zilnic la plim­bare, faceți mișcare, vorbiți, reluați contactul interuman.

– Când stai „bot în bot” toată ziua, ce să mai spui?

– Este nevoie de ingeniozitate. Lu­mea trece printr-o perioadă dificilă, tocmai de aceea este cu atât mai important să rămânem curioși, să tră­im momente frumoase și, de asemenea, să ne distrăm.

„Frica de boală reduce libidoul!”

– Cum afectează pandemia viața sexuală a oa­menilor?

– În opinia mea, e foarte co­rect un studiu ce a fost re­alizat recent în America, de „Institutul Kinsey”. Jumătate dintre cuplu­rile participante afirmă că au făcut mai puțin sex de când a în­ceput pan­de­mia cu noul co­rona­virus. Este cunoscut faptul că stre­sul, frica de boală, reduce libidoul. Si­tua­ția a avut efectul opus pen­tru aproape douăzeci la sută, care au de­cla­rat că în pri­mă­vară au fost mult mai aven­­turoși și mai ac­tivi din punct de vedere sexual.

– În ce probleme sunteți cel mai des consultată de mem­­brii unor cupluri?

– Femeile vin cel mai ade­sea pentru că doresc o îmbu­nă­tățire a calității relației lor. La bărbați, mo­ti­vul cel mai frec­vent este nemulțumirea față de viața lor sexuală.

– Vă ocupați intens de fenomenul dorinței se­xua­le. De ce dispare atât de des în relațiile de du­ra­tă?

– Aici avem adesea de-a face cu o dilemă exis­tențială. Oamenii sunt paradoxuri ambulante. Noi ne-am dori, pe de-o parte, de la partenerul nostru siguranță și predictibilitate, dar pe de altă parte râv­nim la schimbare și varietate. Vrem, în același timp și ancora, și valul, de aceea trebuie să aducem la un numitor comun două forțe opuse: dorința de libertate și cea de a avea un an­gajament. Eu sunt o idealistă și sunt convinsă că pa­siunea și iubirea nu trebuie să se excludă reci­proc. Doar că asta nu este deloc simplu.

– Avem prea multe pretenții de la partenerul nostru?

– Eu nu cred că avem prea multe așteptări, ci că abordăm dragostea prin prisma unei mentalități greșite. Considerăm relațiile ca fiind predestinate, ca un soi de inter­ven­ție divină. Dar dacă treaba mer­ge prost, îl părăsim pe celălalt și ne spunem: n-a fost să fie, n-avem cum să schimbăm lucrurile. Eu pledez pentru o pers­pec­tivă diferită, una care se bazează pe creștere și schimbare și care pornește de la premiza că relațiile de iubire sunt un proiect care se întinde pe durata în­tregii vieți și la care ar trebui să lucrăm în mod cons­tant. Pentru mine este clar: doar așa există șan­sa ca iubirea să-și mențină prospețimea și vitalitatea.

Traducere și adaptare SELENA LASCU (DPA)