O eroină uitată a „Micii Uniri”: COCUȚA CONACHI

Multe dintre evenimentele istorice ale României au avut în spatele lor puterea și geniul unor femei. Posteritatea nu le-a recunoscut însă meritele în mod egal. Una dintre „victime” este Cocuța Conachi, fiica marelui cărturar moldovean Costache Conachi, o femeie bogată și cultivată, care a influențat decisiv Unirea Munteniei cu Moldova. Înainte ca Regina Maria să-și pună pecetea personalității ei uriașe pe Marea Unire de la 1918, o altă femeie, Cocuța Conachi, a fost „îngerul păzitor” al marelui eveniment din 1859. Ascultați-i povestea!

100 de bărbați și o femeie

Restaurat recent de Muzeul Național de Istorie, „Proclamarea Unirii”, faimosul tablou pe care Theodor Aman l-a pictat după ma­rele eveniment din ianuarie 1859, im­pre­sionează prin fiecare detaliu. Culorile s-au înviorat sub pensula migăloasă a specialiștilor, iar scena Unirii strălucește de parcă totul s-ar întâmpla acum. Din­colo de geamurile larg deschise înfăți­șate în tablou, se vede mulțimea agitată, mii de munteni veniți să sprijine numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn peste cele două țări românești. Înăuntru, atmo­sfera divanului e tensionată: sub presiu­nea momentului, distinșii electori par sugrumați de papioa­nele elegante ce le întregesc ținutele protocolare – cămăși scrobite, vestoane strâmte și fracuri lungi, cambrate pe corp. Pe mesele dra­pate ceremonios cu catifea purpurie, foi de hârtie sunt azvârlite care pe unde, semn al agitației evenimentului. În mijlocul tablou­lui, trei bărbați gesticulează vehement, susținuți, tot prin gesturi, de majoritatea celor prezenți. În capătul sălii, un prelat ridică crucea în înaltul ta­vanului, consfințind măreața decizie de unire a Prin­cipatelor române sub unul și același domnitor, Ioan Cuza, ales, deopotrivă, la Iași și la București. Cu totul, să fie vreo 60 de bărbați în monumentalul tablou al lui Theodor Aman. Șaizeci de bărbați pe care pictorul i-a imortalizat, cu mare ardoare artis­tică, pentru eternitate. Singurul personaj care lip­sește din scena istorică pictată în amănunt este o femeie. O tânără abia trecută de vârsta adoles­cenței, patrioată și cura­joasă, fără de care Unirea din 1859 nu s-ar fi putut înfăptui: Cocuța Conachi.

Cea mai bogată fată din toată Moldova

„De câte ori, Zulnio, prin­tr-a gurilor lipire/ Ți-am adeverit amorul, cu credință și iubire”. Boie­rul și cărturarul Costache Conachi, fost mare logo­făt al Moldovei, e trecut de 50 de ani când se îndră­gostește nebunește de Zulnia Negri, pe care o cântă în versuri pline de exaltare. Din dragostea aceasta tomnatică și pasio­nală dintre boierul-poet Conachi și văduva Zulnia (pe care o luase cu trei copii), se naște Ecaterina Co­nachi. Dar iubirea năpraznică avea să se stingă curând. Frumoasa Zulnia se prăpădește din viață după numai doi ani, așa că, pentru îndu­reratul poet, Ecaterina (Cocuța, cum îi spuneau cei ai casei) rămâne lumina ochilor săi. Om extrem de bogat, dar zgârcit, Costache Conachi e mână largă când vine vorba de mezina Cocuța, căreia îi oferă o copilărie de vis la moșia Țigănești, de lângă Tecuci, unde avea un domeniu în­nobilat cu un arc de triumf, cum nu se mai pome­nise prin Moldova ace­lui timp. Mai apoi, îi dă fetei o educație aleasă, cu profesori distinși, o trimite la școlile de fete cele mai bune din Europa, însămânțând în sufletul ei, totodată, și aspirațiile patriotice unioniste. Când Cocuța trece de 15 ani, bătrânul tată, tot mai bolnav și mai slăbit, se grăbește să-i găsească o partidă si­gură fiicei sale – un tânăr vrednic, care să cinstească numele neamului și care să sporească, de s-o putea, frumoasa avere pe care i-o lăsa ca dotă Cocuței. Nu frumoasă din cale afară, dar foarte inte­ligentă și, pe deasupra, cea mai bogată fată din toată Moldova, Cocuța întorcea privirile mul­tora dintre tinerii tim­pului.

„Turcescul ginere” Vogoride

Pe cât de mult își iubește fata, pe atât de greșit alege soț pentru ea boierul Conachi. În ciuda multor preten­denți din familii boie­rești pământene, Co­nachi își mărită fata după un aventurier grosolan, agramat și, pe deasupra, cam scăpătat: Nicolae Vogoride, beizadeaua unui înalt dem­nitar grec de la Constanti­no­pol. Oficiată în 1846, nunta Co­cuței Conachi, nuntă mare, la care participă dom­nitorul Mihail Sturd­za, Mihail Kogăl­niceau, Vasile Alecsandri și alte fețe luminate, pune pe jar lumea bună a Moldo­vei. Cum să înstrăineze boier Co­nachi averea sa, de vreo 33 de sate, ridicată „cu sudoarea supușilor lui moldoveni”, unui „turcesc ginere”, un oarecare „jupân Vogoride”? Bâr­fele se adeveresc: în numai câțiva ani, „jupân Vogoride” toacă pe la Iași, în desfrâu și petreceri, jumătate din averea socrului. Dar protestele rudelor și ale prietenilor de familie, care încear­că asiduu ruperea căsătoriei, nu-l conving pe bătrânul boier să renunțe. Reputația i-ar fi fost pusă la îndoială, mai ales că intră în joc și o „întorsătură a desti­nului”: în 1857, Nicolae Vogoride, care abia de se putea exprima în limba română, ajunge, printr-un joc viclean, în frun­tea treburilor Moldovei. E pus caima­cam (locțiitor, până la alegerea unui nou domn, în fruntea țării) exact când șansa unirii Principatelor române prin­sese, în sfârșit, contur. Toc­mai când în fruntea țării ar fi trebuit să fie numit, dacă nu vreun patriot unionist, mă­car un admi­nistrator care să lase popo­rul să-și aleagă liber soarta, pe tronul Moldo­vei urcă Nicolae Vogoride, uneal­ta fidelă a dușmanilor unirii. O ade­vărată dramă și pentru biata Cocuța, care, pe lângă umi­lințele la care fusese su­pusă în căsnicie, îl avea acum în casă și pe cel mai mare dușman al Unirii, idealul în care fusese crescută de tatăl ei. În scurtă vreme, moșia din Țigănești avea să devină câmp de război.

În casă cu dușmanul Unirii

Impresionantul tablou al lui Theodor Aman surprinde doar clipa finală a bătăliei pentru Unirea Principatelor. Înaintea acelui moment de izbândă au fost însă numeroase împrejurări în care soarta unirii a atârnat de un fir de ață, mai cu seamă în Moldova, unde intriganții trimiși de marile puteri adversare ale Unirii, în frunte cu Imperiul Otoman, făceau tot ce puteau ca să oprească „visul de veacuri al moldo­venilor și muntenilor”. Susținut de la Istanbul și cu relații cultivate prin saloanele Iașiului, Nicolae Vogoride era unealta perfectă a otomanilor în încer­carea de a împiedica unirea. Drept urmare, e numit, alături de alți miniștri de teapa lui, să organizeze alegerile în Moldova. Lupii, paznici la oi! Și Vogo­ride nu-și dezamăgește stăpânii: împie­dică apariția ziarelor unioniste, interzice întrunirile și propagan­da partizanilor unirii, falsifică listele electorale, astfel încât unio­niștii să nu se găsească pe lista vo­tan­ților la Divanul ad-hoc, iar apoi se dedau la violențe fizice și la arestări printre boierii patrioți ai Moldovei! „Cine va pomeni măcar de unire se va duce acolo unde nu mai poate vedea soarele”, amenințau argații caimacamului Vo­goride. Protes­tele unioniștilor sunt în zadar, totul curge în defa­voa­rea Uni­rii. Pentru zelul arătat, lui Nicolae Vogoride i se promite nici mai mult, nici mai puțin decât tronul Moldo­vei, dacă va face ca unirea să nu se poată înfăptui. Cine să se gândească că nemernicia pe care o pune la cale avea să fie oprită chiar în familia lui, de o făp­tură așa de retrasă și delicată precum Cocuța, soția sa?

Retrasă cu copiii la conacul pă­rin­tesc de la Țigă­nești, dezgustată de spectacolul oferit de Vogoride și oamenii lui, Cocuța Conachi are su­fle­tul rupt în două. Se gândește, pe de o parte, la datoria sa de soție și mamă a copiilor caimacamului Vo­goride, dar se gândește, pe de altă parte, și la credința din moși-stră­moși a familiei sale, pentru care uni­rea românilor era idealul cel sfânt. Nu sunt puțini cei care o lingușesc, amintindu-i că aliații străini ai so­țului ei i-ar asigura jilțul de doamnă a Moldovei, peste numai câteva luni. Cocuța nu vrea să audă de așa ceva! Soră după mamă cu marele unionist Costache Negri și cu Catinca Negri, erudita logod­nică a lui Vasile Alecsandri, Cocuța crescuse, încă din anii copilăriei, înflăcărată de idealurile Unirii. Prietenă și confidentă a marilor luptători unioniști, era la curent cu toate mișcările partidei naționale. În ce cursă o prinsese destinul! Dar tot destinul avea să-i vină în ajutor. Într-o dimineață rece de iarnă, la conacul din Țigănești a apărut în goana calului un mesager. Îl chema Alexandru Moruzi, era un trimis al unioniștilor și avea o știre grabnică de transmis…

Cocuța și scrisorile salvatoare

Cunoscând sentimentele patrio­tice ale Cocuței, precum și relațiile tensionate cu soțul ei, unioniștii îi cer… imposibilul. Anume, să-și fo­losească toată influența pentru a-l determina pe Vogoride să re­nunțe la subminarea visului lor cel mai mare: unirea. Și rugămintea fraților ei de credință învinge. Însuflețirea patriotică a Cocuței e mai pre­sus de legământul de soție. Ea îi înmâ­nează lui Moruzi o scrisoare-ulti­matum, adresată soțului ei, caima­camul Nicolae Vogoride. „Ai venit în țară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ți-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îți iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ți voi ierta trădarea față de neamul, față de țara care ar fi trebuit să devie și a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aș putea, printr-un divorț, să te așez din nou pe paiele de pe care te-am ridicat”, scrie. Mesajul este necruțător. Vogoride face imediat un pas înapoi și-l schimbă pe ministrul „treburilor dinlăuntru”, în ciuda avertismentelor primite de la Viena și de la Stambul.

E o primă victorie pentru tabăra unionistă, dar războiul nu e nici pe departe câștigat. Marile puteri care sprijină Unirea Moldovei cu Țara Românească cer probe clare că alegerile au fost falsificate, cu sprijinul caimacamului Vogoride. Tabăra unionistă se află, din nou, la mâna susținătoarei din umbră, Cocuța Conachi, soția caimacamului cumpărat de dușmani. Pusă în fața unei sarcini istorice de care depindea, la propriu, soarta Moldovei, Cocuța nu are nicio ezitare. Printr-o operațiune demnă de un roman de aventuri (în care se pot descifra și refu­lările unui mariaj oropsit) Cocuța se transformă în spion și descoperă, în casa familiei de la Iași, cores­pondența secretă a lui Vogoride, pe care i-o pune la dispoziție lui Costache Negri, fratele ei.

Marele vis se împlinește

Probele din scrisorile des­co­perite de Cocuța sunt răvă­și­toare! Dovezi ale uneltirilor puse la cale cu Istan­bulul, ele ajung de îndată la Bru­xelles, acolo unde apărea, în lim­ba fran­ceză, „L’Etoile d’Orient” („Steaua Orientului”), unul dintre ziarele unio­niș­tilor moldoveni, inter­zise în țară de Vogo­ride și de uneltele lui. Ajunse la Paris, știrile inflamează ime­diat lumea diplo­matică eu­ro­­peană. Se iscă un scandal de proporții conti­nentale. Franța, Rusia, Prusia și Sardinia rup ime­diat relațiile cu Înalta Poar­tă și trimit amenințări de război. Nici­când Princi­patele Române nu fuseseră un subiect atât de fierbinte în Europa! Scandalul pro­vocat de scrisorile descoperite de Cocuța e atât de mare, încât Regina Victoria a Angliei și Napo­leon al III-lea al Franței (un personaj ale cărui me­rite în istoria noastră nu sunt îndea­juns subliniate) se întâlnesc personal să tranșeze problema. Suve­rana britanică, bunica viitoarei noastre Regine Ma­ria, se învoiește ca ale­gerile controlate de caimaca­mul Nicolae Vo­goride să fie anulate și acceptă să se organizeze un nou divan ad-hoc.

Ce a urmat știm din manualele de isto­rie: la reluarea alegerilor, Parti­da Națională reu­șește să îl impună pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Mol­dovei, pen­tru ca, pe 24 ianuarie 1859, Țara Ro­mâ­nească să alea­gă ace­lași domn. Uni­rea deve­nise o reali­tate! Ce uită să spună manua­lele de isto­rie este că totul a fost posibil cu sprijinul unei tinere moldovence de neam boieresc, care a ales să-și sacrifice căsnicia pentru visul cel mare al românilor. Numele ei e Cocuța Conachi. Să-l scoatem din uitare măcar acum, după mai bine de un secol și jumă­tate!

Cocuța, principesă italiană

Compromisă de o căs­nicie nefe­ricită și de eve­nimentele care au premers Unirea Principatelor, re­lația dintre Cocuța și Ni­colae Vogoride s-a destră­mat, după 1859, cu totul. Cei doi soți trăiesc separați, până când, în 1862, Vogoride e găsit mort, într-un hotel din Bucu­rești. Femeie liberă și încă bogată (chiar şi după prăduirea averii de către fostul ei soț), Cocuța Co­nachi călăto­rește prin Europa, unde, prin mijlocirea generalului Kiseleff (ambasadorul Rusiei la Paris), se căsătorește cu principele italian Ema­nuele Ruspoli și se instalează în palatul renascentist al acestuia, într-un mediu elegant și elevat. Cocuța devine gazda unor recepții fastuoase ale marii aristo­crații și ale corpului diplomatic. Are patru copii cu contele Ruspoli. Sunt toți minori când Cocuța moare, răpusă de ma­larie, la 22 februarie 1870, înainte să împli­nească 40 de ani. Lasă cu limbă de moarte să fie înmormân­tată la conacul de la Țigănești. Apropiat al noului rege al Italiei Uni­ficate, Vittorio-Emmanuele II, prințul Ruspoli va ajunge, în câțiva ani, primar al Romei. Ultimul copil al Cocuței din căsnicia cu el, Margherita, născută cu 15 zile înain­tea morții mamei sale, a trăit până în 1970.

Autorul îi mulțumește profesorului Vasile Ghica din Tecuci pentru sprijinul acordat în documentarea acestui articol.

Vezi și:

https://www.formula-as.ro/?p=14036

https://www.formula-as.ro/?p=14035