Serbări de Primăvară

– Nu există locșor în lume unde oamenii să nu-l celebreze pe Martie, luna soarelui tânăr și a câmpiilor verzi! Primăvara n-are ne­voie de pașa­port de imunitate. Pătrunde oriunde și ne „îmbolnă­vește” de bucurie pe toți –

BULGARIA, UCRAINA și MACEDONIA

Mărțișoarele îngropate

1 Martie a trecut, dar la ortodocșii de stil vechi, abia sosește. Mărțișorul nu e doar o datină româ­nească. El se ține și în Bulgaria, Macedonia, Serbia și în partea ucraineană a Bucovinei. La bulgari, măr­țișoarele sunt oferite sub forma unui șnur simplu, alb cu roșu, atât femeilor, cât și bărbaților. Numite „Martenița”, ele sunt purtate până când persoanele care le poartă văd o rândunică, o barză ori un pom în­florit. Martenița, care are și rolul unui talisman care păzește de rele, poate împodobi și animalele din gospodărie, precum caii sau pisicile, dar și ușile și ferestrele casei. Odată scoase, mărțișoarele se leagă de un copac sau se pun sub o piatră. Dacă lângă aceasta omul găsește a doua zi furnici înseamnă că-l așteaptă un an de muncă istovitoare, iar dacă găsește păianjeni, înseamnă că va primi vești rele. În schimb, dacă are noroc și găsește lângă piatră o râmă, e semn de an rodnic. În alte zone din Bulgaria și Macedonia, mărțișorul este aruncat într-o apă curgătoare, în spe­ranța că ea va duce de vale, departe de om, toate bo­lile și tot răul.

RUSIA, DELTA DUNĂRII

Maslenița

Rușii, dar și lipovenii noștri din Dobrogea, întâmpină primăvara cu o sărbătoare veselă, care durează o săptămână încheiată. Unii istorici cred că Maslenița se sărbătorea inițial pe 22-24 martie, când are loc echinocțiul de primăvară, dar că apoi a fost mutată astfel încât să preceadă cu 56 de zile sărbătorile de Paști. De altfel, deși Maslenița se numără printre cele mai vechi sărbători de origine precreștină, ea a fost recunoscută oficial și de biserica ortodoxă. Maslenița își trage numele de la cuvântul „maslo”, care înseamnă carne. Și asta, pentru că sărbătoarea marchează trecerea de la re­gimul ali­men­tar obișnuit, la pos­tul Paștelui. În centrul sărbătorii stau clătitele. Con­form cre­din­ței populare, cu cât sunt coapte mai multe clătite în timpul Mas­leniței, cu atât va fi mai mare bel­şugul în familie. Maslenița debu­tează cu „lunea întâlnirii”, în ca­re prima clă­tită scoasă din tigaie trebuie o­ferită unui cer­șetor, pentru a fi pomenite astfel rudele decedate. Urmează, rând pe rând, „marțea distracției” (mar­cată de vizite ale tinerilor unii la alții, unde se ser­­­vesc, bineîn­țeles, clătite), „de­licioasa miercuri” (când se gă­tește o masă co­pioasă), „joia ospă­țului” (nu­mită și „Maslenița mare”), vinerea seri­lor soacrei (când primește clă­tite mama soției) și „sâmbăta serilor cumnatei” (când sunt făcute vizite rudelor). Sărbă­toarea se încheie duminică, printr-o zi închinată iertării, în care se obișnuiește ca fiecare persoană să-și ceară scuze celor față de care a greșit, despo­vărându-și astfel inima înaintea Pos­tului Mare. Un alt ritual specific sărbătorii este arderea unei păpuși, făcută adesea din nuiele, gest care simbo­lizează arderea iernii de către anotimpul cald.

POLONIA

O tradiție mai trăsnită

Închipuiți-vă că sunteți o tânără domnișoară care doarme liniștită în patul ei. Odată cu zorii, sosesc însă și niște băieți puși pe năzbâtii, care vă ridică, eventual cu saltea cu tot, și vă aruncă în cel mai apropiat râu. Sau măcar vă toarnă în cap o găleată plină cu apă. Cam așa arată în mod tradițional Śmigus-dyngus, („Lu­nea umedă”), o sărbătoare celebrată în lunea Paștelui mai ales în Polonia (dar și în anumite părți ale Cehiei și Slova­ciei). Mai nou, tradiția a ajuns, prin in­ter­mediul diasporei poloneze, și în alte părți ale lumii, în special în Statele Uni­te. De „Lunea umedă”, băieții nu doar că aruncă apă pe fete (mai ales pe cele frumoase, care se pot trezi udate cu gă­leți întregi sau aruncate în râuri chiar și de mai multe ori pe zi), dar le și lovesc ușor, cu ramuri de mâțișor. Fetele le pot întoarce gestul a doua zi, dar cel mai adesea nu au atâta răbdare, și îi plesnesc și stropesc pe băieți chiar în „Lunea umedă”. Cele care doresc să sca­pe de botezul cu apă au o cale de ieșire: ele le pot oferi băieților o „răs­cum­părare”, constând în ouă pictate, despre care se crede că au puterea de a aduce recolte bune, relații de succes și nașteri lipsite de probleme.

Prima mențiune scrisă a „Lunii umede”, care simbolizează ploile purifi­catoare de primăvară, aducătoare de fertilitate, a apărut încă de prin secolul al 15-lea. Originile sărbătorii sunt însă incerte, fiind foarte posibil ca ele să fi fost legate de celebrarea echinocțiului de primăvară și să dateze încă de dinainte de răspândirea creștinismului în Polonia.

În Ungaria, această sărbătoare, numită „locsolkodás”, a devenit cu timpul ceva mai „sofisticată”, în sensul că fetele sunt date de băieți cu parfum, în loc să fie stropite cu apă. La rândul lor, femeile le oferă bărbaților fie ouă pictate, ca în Polonia, fie un pahar de palincă.

GERMANIA, OLANDA, ȚĂRILE BALTICE

Noaptea Vrăjitoarelor

Noaptea Valpurgiei este o sărbătoare de origine germană, care are loc în fiecare an între 30 aprilie și 1 mai, în țări precum Ger­mania, Olan­da, Estonia, Letonia și Fin­landa. Denu­mirea vine de la sfânta Wal­purga, a cărei zi este celebrată pe 1 mai, și despre care se crede că îi proteja pe creștini de vrăjitorie, de demoni și spirite rele. În Germania, Noaptea Valpurgiei este denu­mită chiar „Hexennacht”, adică „Noap­tea Vrăjitoarelor”, în care acestea se urcă pe cel mai înalt vârf al lanțului muntos Harz, pentru a petrece cu diavolul. Oamenii săr­băto­resc petre­când, își pun mături între picioare și se urcă pe dealuri. În unele părți ale țării, se obișnuiește și aprin­derea unor focuri uriașe, care au rolul de a întâmpina ultima lună a primă­verii (obiceiul se ține și în România). În zonele rurale din sudul Germaniei, tinerii le joacă farse vecinilor în Noaptea Valpurgiei, ascunzându-le lucrurile sau făcându-le tot felul de modificări prin curte.

În Finlanda, această sărbătoare, numită „Vappen”, este una dintre cele mai importane, alături de Crăciun, Revelion și Sânziene. În noaptea Valpurgiei au loc mari festivaluri de tip carnaval, la care se consumă băuturi alcoolice din belșug. A doua zi, oamenii merg încă de dimineață în parcuri, pentru a face un picnic, alături de prieteni și familie.

PORTUGALIA

„Festivalul Florilor”

În insula portugheză Madeira, oamenii aduc un omagiu primăverii printr-o tradiție mai nouă, dar încântătoare. Este vorba de „Festa de Flor”, „Fes­ti­valul Florilor”, care, începând din 1979, se cele­brează anual după Paști. Punctul central al festi­va­lului îl constituie parada carelor alegorice cu flori, însoțite de participanți împodobiți cu flori (uneori din cap până în picioare), care mai de care mai colorate, mai mari sau mai parfumate. Sâm­bătă dimineața are loc o paradă a copiilor, în care sute de micuți îmbrăcați de sărbătoare sosesc în Piața Primăriei, unde decorează o mare frescă din flori, numită simbolic „Zidul speranței”.

IRLANDA

Ziua Sfântului Patrick

Patrick este un sfânt din calendarul catolic despre care se spune că i-a creştinat pe irlandezi, motiv pentru care ziua de 17 martie, în care este celebrat, coincide cu „Ziua Națională a Irlandei”. Sărbătoarea nu e nicidecum solemnă, ci veselă și plină de culoare. Participanții poartă cu toții cel puțin un obiect vestimentar verde sau accesorii care au această culoare. În timpul sărbătorii se poartă accesorii ciudate, de culoare verde, precum trifoiul (prins de haine sau pictat pe față și care sim­bolizează, între altele, re­nașterea naturii în timpul primăverii) sau pan­glicile. De 17 martie, la paradele tradiționale în­chinate Sfâ­ntului Patrick, se poar­tă costumaţii de inspiraţie celtică, pălării, pene, pe­ruci sau ochelari verzi de dimensiuni exa­gerate. Ziua Sfântului Pa­trick este sărbătorită cu mare tam-tam și de dias­pora ir­landeză, oriunde s-ar afla. În orașul american Chicago, chiar râul cu același nume devine verde, cu ajutorul unei vopsele vege­tale.

Tot în America se obișnuiește ca, dacă cineva uită să poarte ceva verde de Ziua Sfântului Patrick, să fie ciupit – o tradiție despre care se crede că a început pe la 1700. Explicația are de-a face cu credința că oamenii îmbrăcați în verde deveneau invizibili în ochii spiridușilor, ființe magice care ar fi avut prostul obicei de a-i ciupi pe cei pe care îi puteau vedea. Oamenilor care uită să poarte verde pe 17 martie li se amintește că sunt vulnerabili în fața straniilor creaturi.

O altă tradiție de Sfântul Patrick este sărutarea Pietrei Blarney, numită și „Piatra elocvenței”, un bloc de calcar construit în crenelurile Castelului Blarney din Irlanda. Legenda spune că cine sărută această piatră va avea noroc și își va găsi mereu cuvintele, fiind dăruit cu un grai meșteșugit. Cum Piatra Blarney e departe, tradiția le-a oferit dorito­rilor de elocvență o soluție mai la-ndemână: săru­tarea unui irlandez.