– Înaintașii noștri necunoscuți, descoperiți în Munții Altai –
Degetul din peșteră
Peștera Denisova este situată în munții Altai, în apropierea graniței dintre Rusia, China și Kazahstan. Numele ei în rusă vine de la un pustnic ortodox de rit vechi, pe nume Dionisie, care s-a refugiat aici în timpul pogromurilor lui Petru cel Mare. În 2008, o echipă de arheologi de la Academia Rusă de Științe, condusă de Mihail Şunkov, a investigat peștera în căutare de fosile. În sine, genul acesta de investigații nu sunt neobișnuite: numeroase viețuitoare se adăpostesc în peșteri și, de multe ori, ele abundă în fosile. Lei de cavernă, urși arhaici, resturi de hrană, coproliți, unelte ale oamenilor primitivi, toate se pot găsi în peșteri. În cazul de față, s-a descoperit faptul că, de-a lungul sutelor de mii de ani, peștera a fost ocupată de oameni neandertalieni, dar și… de o specie necunoscută de hominid. Această specie, denumită denisovani, a fost identificată printr-un singur os de la un deget. Analiza rămășiței respective a stârnit o adevărată furtună: datele preliminare arătau că osul avea între 30 și 50.000 de mii de ani, fiind, așadar, contemporan cu Neandertalienii. Deși analiza inițială s-a dovedit a avea o marjă de eroare mare (ulterior, s-a relevat că osul avea între 51.600 și 76.200 de ani), ADN-ul nu mințea: specimenul căruia îi aparținea – un copil de sex feminin – era o cu totul altă specie de umanoizi decât cele cunoscute până atunci. Și nu era singura fosilă: în următorii ani, peștera a mai revelat fosile minuscule, aparținând încă altor cinci specimene, aducând totalul la șase exemplare. În 2019, numărul a fost completat cu un fragment descoperit în Tibet, de către un călugăr budist, arătând că, într-adevăr, specia avea un areal extins. Fragmentele sunt însă de dimensiuni prea mici pentru a putea să ne dăm seama de morfologia lor. Vorbim despre un os al degetului mic, un fragment de os cranian, trei molari și o bucată de maxilar. O serie de alte descoperiri mai vechi, de pe teritoriul Chinei, se află, pe moment, sub investigație, pentru a vedea dacă prezintă ADN similar cu fragmentele descoperite în Rusia. Dacă se confirmă, înseamnă că denisovanii erau o specie pan-asiatică.
Șolduri late, creier uriaș
Fiziologic, dovezile arată că denisovanii erau similari cu neandertalienii: o constituție robustă, cu umeri și șolduri late. Pigmentul pielii era închis, iar volumul creierului era suprinzător de mare (1800 centimetri cubi, mai mare decât media pentru omul modern și neandertalieni!), sugerând o cultură bogată și relativ dezvoltată. Mâinile și membrele lor erau relativ fine, similare cu ale oamenilor moderni, permițând astfel mișcări precise pentru a realiza unelte. În schimb, molarii erau mari, indicând o nevoie de masticație mărită și, deci, un control al focului mai redus (focul fiind una dintre cele mai simple căi de a frăgezi carnea). Și mai suprinzător este faptul că acești oameni arhaici s-au amestecat cu neandertalienii (unul dintre specimenele din peșteră fiind un hibrid), dar și cu oamenii moderni. Astfel, analizele ADN au arătat că populațiile din zona Oceaniei (indonezieni, polinezieni, aborigenii australieni etc.) au între doi și șase la sută din genom în comun cu acești antecesori misterioși.
Locuitorii piscurilor asiatice
Momentan, nu se poate spune exact dacă ADN-ul denisovan a fost încorporat în cel al omului modern în mod direct, prin asimilarea unor populații, sau pe filieră neandertaliană. De asemenea, este dificil de spus dacă respectivul ADN aduce vreun beneficiu populațiilor respective, deși cercetări recente par să indice că cel puțin unele dintre adaptările la clima rece și altitudini mari ale șerpașilor nepalezi s-ar datora unui aport de gene arhaice. Dacă da, ar înseamna că denisovanii erau adaptați pentru condițiile de hipoxie și frig ale piscurilor asiatice. Misterul continuă. S-a descoperit că 4 la sută din ADN-ul denisovan provine de la o altă specie de hominid străvechi, despre care nu se știe nimic, și pentru care nu au fost identificate fosile. Cine erau acești hominizi pierduți în negura timpului, divagați de la linia neandertalienilor cu sute de mii de ani în urmă? Este posibil să nu aflăm niciodată, deși oasele mai au poveşti de spus, iar paleologii de-abia au început să zgârie suprafața istoriei acestei populații misterioase. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce fel de oameni erau aceștia, și câte dintre poveștile lor nu s-au pierdut în negura timpului?
MARIAN CONSTANTIN DUMITRIU
