
Stimată redacție, sunt o cititoare fidelă a revistei dvs. În 2017 am suferit un accident vascular cerebral ischemic, după care m-am recuperat destul de bine. Singura neplăcere cu care am rămas și care mă deranjează foarte mult este vederea dublă. Văd clar doar dacă când închid un ochi. Trebuie să vă spun că văd foarte bine cu fiecare ochi în parte, dar când îi deschid pe amândoi, parcă nu se suprapune bine imaginea. Îi rog pe cititorii care s-au confruntat cu această problemă să-mi spună ce au făcut ca să-și recapete vederea normală. Vă mulțumesc.
CATRINA S. – Buzău
„Mi s-au depistat formațiuni polipoide la stomac”
Am 71 de ani și pentru că aveam deseori dureri atroce de stomac, am fost trimisă la un gastroenterolog. Mi s-au făcut multe analize, apoi am fost trimisă să fac endoscopie, unde mi s-au depistat multiple formațiuni polipoide. Vă rog din suflet să-mi spuneți dacă există vreun tratament naturist pentru această boală. Aștept un răspuns din partea cititorilor care s-au confruntat cu această afecțiune, dar și din partea specialiștilor. Cu stimă,
ILEANA M. – Arad
„Fiica mea suferă de Nistagmus”
Dragă redacție, vă scriu cu încrederea că voi găsi prin intermediul dvs. o cale de vindecare pentru fiica mea, pentru că medicii nu i-au dat nicio speranță. Iulia are 17 ani și a fost diagnosticată acum nouă ani cu Nistagmus, o boală neurologică care se manifestă prin mișcarea dezordonată a ochilor. Această afecțiune nu poate fi corectată nici prin tratament, nici prin operație. În plus, are și o mișcare a capului pe care nu o poate controla. Vă rog din suflet să ne spuneți ce putem face. Cu mulțumiri,
CORINA D. – Brașov
„Există leac pentru glaucomul primar cu unghi deschis?”
Stimată redacție, am 47 de ani și în urma unui control la oftalmolog, am fost diagnosticată cu glaucom primar cu unghi deschis la ochiul stâng. Vederea mea periferică se restrânge tot mai mult. Medicul mi-a spus că această boală nu se vindecă și duce într-un final la orbire, doar se poate întârzia acest deznodământ. Acum fac tratament cu picături Xalatan, dar rugămintea mea este să-mi recomandați și un tratament naturist. Vă mulțumesc!
MĂDĂLINA C.
„Am anemie pernicioasă”
Bună ziua. Vă rog să mă ajutați și pe mine cu un sfat. Am 39 de ani și sufăr de anemie pernicioasă, cauzată de carența de vitamina B12 din organism. Tratamentul constă în injecții cu vitamine, iar medicii mi-au spus că trebuie să îl fac toată viața. Știe cineva un tratament naturist, pentru a mă vindeca definitiv? Cu mulțumiri,
SIMONA – București
„Caut leac pentru endocervicită hemoragică”
Dragă redacție, mi s-a pus diagnosticul endocervicită hemoragică. Am dureri mari și crampe. Vă rog din suflet, ajutați-mă cu un leac! Menționez că sunt la menopauză. Vă mulțumesc.
M. T. – Bacău
„Sufăr de sindrom artrozic poliarticular”
Bună ziua. Mă numesc Felicia, am 61 de ani, și acum cinci ani am fost diagnosticată cu sindrom artrozic poliarticular. Mă dor genunchii, umerii, coloana… Nu mai am mobilitate aproape deloc, nu pot sta prea mult în picioare, dar nici în șezut. De ani și ani merg la fizioterapie, fac tratament injectabil cu Alflutop și Movalis… Durerile se ameliorează în urma tratamentelor, apoi revin cu și mai mare intensitate. Dacă s-a vindecat cineva de această boală, îl rog să-mi scrie pe adresa redacției. Vă mulțumesc.
FELICIA A. – București
(Citiți în pagina 11 „Leacuri pentru afecțiunile aparatului locomotor”.)
„Mi s-a pus diagnosticul pseudogută”
Stimată redacție, am 61 de ani și de curând am fost diagnosticat cu pseudogută la genunchiul stâng. Fac tratament cu Prednison (1 tabletă pe zi). În urma investigațiilor s-a constatat că am cristale de pirofosfat de sodiu la genunchi, dar acidul uric este în limite normale. Îmi puteți recomanda un remediu naturist? Vă mulțumesc și vă felicit pentru articolele pe care le publicați, în special pentru reportajele pe care le faceți prin țară! Vă așteptăm cu drag și în Maramureș!
VASILE D. – Baia Mare
(Să treacă pandemia și am sosit!)
„Am un chist vaginal care nu poate fi operat”
Dragă redacție, sunt o femeie în vârstă de 81 de ani și am un necaz: un chist vaginal care când mă ustură, când mă doare, iar câteodată sângerează. Doctorii mi-au spus că, din cauza vârstei, pereții vaginali s-au subțiat mult, deci nu mă pot opera. Mi-au dat supozitoare cu Ovestin, dar după ce am terminat tratamentul, simptomele au reapărut. Dacă știe cineva vreun remediu cu care să scap de chist și de toate problemele pe care mi le aduce, îl rog să-mi scrie la revistă. Vă mulțumesc mult!
S. G. – București
„Sufăr de retracția aponevrozelor palmare”
Bună ziua! Vă scriu cu greu, pentru a vă cere ajutorul: sufăr de retracție a aponevrozelor palmare. Degetele inelare și cele mici sunt flexate spre palmă, pe care nu o mai pot deschide. Am făcut fizioterapie, însă fără niciun rezultat. În palmă am niște noduli tari. Vă rog foarte mult să mă ajutați, poate știe cineva un leac pentru boala mea. Cu mulțumiri,
ALEXANDRU C. – București