RODICA CULCER despre… „Triumfalismul afișat de guvern și de președintele țării ar trebui temperat”

– Guvernul Cîțu a prezentat zilele trecute Pla­nul Național de Redresare și Reziliență, pe care îl va înainta, spre finanțare, Comisiei Europene. Es­te acest proiect mai bine întocmit decât cel pre­zen­tat de Guvernul Orban, care nu a fost pe placul UE? În cazul ideal în care „Planul Național” ar primi finanțarea, ce s-ar schimba semnificativ în România, cu aceste investiții, de 30 de miliarde de euro?

– Fără îndoială că ministrul Fondurilor Eu­ro­pene, Cristian Ghinea, a înțeles care sunt cerințele UE și a inclus în PNRR proiecte de digitalizare, pro­tecție a mediului și infrastructură, dublate de re­forme, în primul rând în domeniul administrației pu­blice. Totuși, guvernul Cîțu este tributar unei men­talități orientale de negociere (sau chiar toc­mea­lă), pentru că prevede proiecte de peste 40 de miliarde de euro, deși România nu poate accesa decât 29,2 miliarde. Nu numai Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a avertizat că „nu merge chiar așa”, ci și Comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, care a declarat explicit că „mai mult e mai puțin” și că abordarea unei game prea largi de proiecte poate duce la ratarea unora dintre ele, mai ales într-o țară care a avut până acum di­fi­cultăți majore în absorbția fondurilor europene. Aceas­tă invitație la realism, din partea Comisiei Eu­ropene, ar trebui să tempereze triumfalismul afișat de guvern și de președintele Klaus Iohannis. În tot ca­zul, Comisia Europeană nu agreează această abor­dare, care disimulează stângaci încercarea gu­vernului de a mulțumi toate grupurile politice din coaliție și clientela lor. Altfel, România proiectată de PNRR ar avea o infrastructură modernă, o admi­nis­trație reformată și digitalizată, păduri protejate prin cipuri implantate în copaci, un transport fe­ro­viar eficient și civilizat – adică, ar fi o Românie greu de imaginat, din perspectiva deprofesio­na­li­zării și corupției care minează în prezent adminis­trația și guvernarea. Iată de ce ar fi fost mai utilă o se­lecție judicioasă a priorităților, care ar fi dat mi­nime garanții de maturitate și de voință politică în direcția reformelor.

– Pe lângă lupta cu pandemia (pe care o duce ca țară ce nu are norocul apartenenței la UE), Re­publica Moldova se confruntă și cu o criză politică majoră. Ultimele vești indică faptul că președinta Ma­ia Sandu e pe cale să câștige lupta cu un Par­la­ment ostil. Va reuși, oare, să impună un guvern propriu ori să provoace alegeri anticipate? Pot vi­sa moldovenii de peste Prut la o adevărată refor­mă?

– Întrebarea este dacă un stat eșuat, captiv al unor rețele mafiote transnaționale, care prezintă un interes strategic pentru un inamic declarat al UE, adică Rusia, se poate reforma. Tentativa eroică a Maiei Sandu de a-și scoate țara din marasm va fi un test nu numai pentru electoratul și pentru forțele democratice de peste Prut, ci și pentru România și Uniunea Europeană, pe al căror sprijin contează președinta Republicii Moldova. Este adevărat că re­centa decizie a Curții Constituționale de la Chișinău i-a permis Maiei Sandu să-l desemneze premier pe liderul propriului ei partid (PAS), și că, dacă gu­ver­nul propus de acesta nu va fi aprobat de majoritatea penală din Parlament, Parlamentul ar putea fi di­zolvat și s-ar putea organiza alegeri anticipate – adică exact ceea ce dorește Maia Sandu. Majoritarii, adică socialiștii lui Dodon și partidul fugarului Ilan Șor, acuzat că ar fi fost în spatele devalizării Băncii Centrale, au anunțat deja că nu vor accepta aceste alegeri și că vor merge înainte cu planul de a-l numi premier pe ambasadorul Republicii Moldova la Mos­cova, care nici măcar nu vorbește românește. Confruntarea dintre forțele reformiste și cele conservatoare de peste Prut a intrat probabil în faza decisivă și va depinde, în final, de decizia Curții Cons­tituționale, dar nu îi putem anticipa deznodă­mân­tul, pentru că toate instituțiile și toate com­pa­niile de stat se află în mâinile rețelei mafiote a fu­ga­rilor Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, ceea ce gene­rea­ză dificultăți economice și sociale majore pentru un președinte reformist, și pentru că Moscova încă nu „a mutat”, deci nu știm dacă îi va permite Maiei San­du să-și ducă planurile la bun sfârșit. Esențială este acum o masă critică a electoratului în favoarea pre­ședintei și o mobilizare exemplară a forțelor po­litice democratice, care rămân, din păcate, dez­bi­nate. Păstrându-ne prudența, putem spune că, dacă și Curtea Constituțională va juca pentru schimbare, speranțele ca Republica Moldova să demareze proiectul sisific al reformei de fond sunt încă vii.