* Monica Pillat, „Dansul memoriei”, Editura Baroque Books & Arts (www.baroquebooks.ro), 178 p.
În ultimele trei decenii, urmași ai unor scriitori cărturari, oameni de știință, oameni politici, le perpetuează cu devotament memoria îngrijind profesionist ediții de opere, publicând scrieri inedite, memorialistică, documente despre rudele lor persecutate de regimul comunist, oameni valoroși despre care nu se putea vorbi liber înainte de 1990. Dorli Blaga, Măriuca Vulcănescu, Annie Bentoiu, Ioana Brătianu, Nadia Marcu-Pandrea, Sanda Golopenția, Micaela Gulea sunt primele nume care-mi vin în minte. Abia acum observ că sunt toate femei. Lor trebuie să le-o adaug neapărat pe Monica Pillat, o personalitate delicată și luminoasă a literaturii de azi – poetă, prozatoare, eseistă, traducătoare și apreciată profesoară universitară. Fiică a criticului, istoricului literar și prozatorului Dinu Pillat (arestat în 1959 și condamnat la 25 de ani în azi celebrul proces „Noica-Pillat”) și a Corneliei, istoric de artă și editor (al cărei tată murise în închisoare la începutul anilor 50), nepoată a poetului Ion Pillat (după mamă, din familia Brătianu) și a pictoriței Maria Brateș, Monicăi îi datorăm aducerea în prezent a acestei admirabile dinastii de intelectuali, inclusiv a mătușii ei, Pia, și a soțului acesteia, Mihail Fărcășanu, ce apucaseră să se exileze în ultimul moment în Anglia. „Am avut norocul să mă nasc – spune Monica Pillat într-un interviu – într-o familie devotată adevărurilor esențiale, familie care a rezistat urgiilor vremii prin cultivarea valorilor perene”. Împărțindu-și munca între datoria de a face dreptate părinților și bunicilor, punându-i în lumina pe care o merită, și propria creație literară, scriitoarea se dovedește credincioasă în toate sensurile cuvântului: stirpei sale, tradiției, principiilor în care a fost crescută, dar și convingerii că „fiecare dintre noi reprezintă un proiect de lucru prin care Dumnezeu își încearcă puterile”. Lipsită de vanitățile, de dorința de vizibilitate cu orice preț specifice lumii literare, ea pare egală cu sine în smerenie fie că scrie poeme, proză de ficțiune, memorialistică sau studii docte. În toate genurile practicate, se aventurează în imersiuni lăuntrice sau asceze spre înalt, ca un explorator al misterelor ce are revelații providențiale. Așa e și cea mai recentă carte de proză, împărțită în două secțiuni. Prima e o povestire, „În cuşca libertății”, situată în România anilor 50, cea a persecuțiilor politice și a arestărilor pentru distrugerea celor considerați de noul regim „dușmani de clasă”. Trauma suferită de copil la arestarea tatălui multiubit (despre care a mai scris) e transferată acum ficțional unei fetițe în clasa a V-a, Iunia, ce trece prin întâmplări misterioase legate de un manuscris. Cea de a doua ficțiune, „Drumul spre Emaus”, conține fragmente autobiografice – portrete, confesiuni, meditații, „clipe de viață” – cu intuiții, emoții, senzații dintr-un trecut spre care își îndreaptă deopotrivă re-trăirea și imaginația. Toate prozele lirice din acest volum sunt emoționante pentru cititor, o emoție transmisă prin mijloace stilistice rafinate, de la sonoritatea muzicală a textului la acuitatea senzorială și de la realismul detaliilor la sensul metafizic. În interviul din care am mai citat, Monica Pillat mărturisea și că „tot ce mă animă atât în poezie cât și în proză ține de muzică, de ritm, de cadența frazelor. Nu pot scrie nimic care să nu danseze pe foaia de hârtie”. De aici, vine și titlul frumosului volum pe care vi-l recomandăm.
