TIA ȘERBĂNESCU: „Președintele Iohannis a zis bine: nu există alternativă la coaliție”

Analiza politică a lunii APRILIE

„Răul cel mic se face mare văzând cu ochii”

– Nu au trecut decât vreo patru luni, iar coaliția de guvernare a ajuns la primul moment critic: ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Tre­buie să ne mai așteptăm la astfel de crize sau in­teresul politic va precumpăni asupra înlăturării incompetenților de la guvernare?

– Am avut noi crize și când era un singur partid la guvernare! Să ne reamintim că PSD era singur-singurel, avea o majoritate comodă, și, în opt luni, a schimbat două guverne, cu circul și cu penibilul de rigoare, ca să ajungă în final la soluția Viorica Dăncilă. Încât, în cazul noii coaliții, compusă din patru partide, era cu atât mai previzibil că se va ajun­ge la o criză. În aceste luni au mai fost contre în afară de cazul Vlad Voiculescu, s-a văzut asta, cu ochiul liber, la televizor. Partenerii nu își spu­neau în față ce aveau de zis, ieșea fiecare, pe rând, pe micul ecran și îl ataca pe celălalt. A fost o ră­buf­nire cumva așteptată. Pe de altă parte, te poți în­treba dacă nu a fost și un pic provocată, un fel de „criză cu premeditare”, pentru restabilirea raportu­lui de forțe, ca să arate fiecare partid cât e de indispensabil coaliției. Nu e mai puțin adevărat că Vlad Voiculescu acumulase destule cartonașe roșii de-a lungul timpului. Și-a luat zeci de consilieri, de care nici măcar nu asculta, și-a delegat atribuțiile către secretarul de stat Andreea Moldovan, și arăta un soi de detașare față de situația din Sănătate. Picătura care a umplut paharul a fost publicarea, fără ca premierul să știe, a ordinului prin care se modificau criteriile de impunere a carantinei. Nu că nu erau de discutat acele criterii, dar una e să le discuți în guvernare, să fie clare, și alta e să te trezești cu ele direct publicate în „Monitorul Ofi­cial”. Ba, când ieșea la declarații (că mai mult cu asta se ocupa), Vlad Voiculescu ajungea să se la­u­de că a modificat un ordin de la începutul pan­demiei, fără să știe, de fapt, ce spunea ordinul pe care îl schimbase. A ajuns mereu în poziții ingrate în fața presei și ca ministru, și după ce a fost demis. Era un punct vulnerabil în Guvern, așa că recuzarea lui a venit, aș zice, cu întârziere. Dacă erau „bărbați politici”, cum zice Dan Barna, și nu puștani de curtea școlii, membrii coaliției rezolvau problema a doua zi. Numeau alt ministru și se terminau și criza, și circul. Dar au ținut să își arate mușchii, în plină pandemie.

Problema e că astfel de crize spulberă ultima brumă de încredere în clasa politică, inclusiv în cea tânără. Mulți oameni și-au pus încrederea în USR-PLUS. Dar dacă te uiți bine, vezi că nu prea știu ce doctrină au și că de multe ori vorbește gura fără ei. S-a dovedit, iată, că tinerețea nu e, în sine, o garan­ție pentru competență și seriozitate. Asta o ai sau nu o ai, că nici bătrânii nu sunt înțelepți auto­mat numai pentru că au o vârstă. Pe de altă parte, a zis bine președintele Klaus Iohannis: nu există al­ter­nativă la coaliția asta. Suntem, prin urmare, în si­tuația răului celui mai mic. Dar uite ce afurisit e răul cel mic! Se face mare, văzând cu ochii…

– Președintele a stat deoparte în timpul crizei guvernamentale. A fost o strategie? Încearcă să își mențină o poziție de neutralitate pentru cazul în care scandalul dintre PNL și USR va escalada, pe viitor?

– Cu siguranță președintele s-a întâlnit, separat și discret, când cu Dan Barna, când cu Florin Cîțu, zicându-le să își bage mințile în cap și să se reapuce de guvernare. Ne obișnuiserăm ca președintele să iasă una-două la declarații, iar acum a tăcut. A ieșit doar la sfârșit, anunțând că s-a depășit cu maturitate un moment dificil și că acum, gata!, ne întoarcem la treabă, la vaccinare și la reforme. O declarație cam optimistă și un pic cam deplasată, în raport cu evenimentele. E clar că Iohannis nu a vrut să se amestece în bătaie, dar a părut prea detașat. Mă întreb dacă ieșind în public și scuturându-i un pic, nu ar fi făcut impresie mai bună. A preferat calea discreției, ca să nu amplifice situația.

„Planul Național de Redresare și Reziliență nu a fost respins la Bruxelles. Încă se lucrează pe manuscris”

– Unul dintre argumentele importante ale noului guvern, „Planul Național de Redresare și Re­ziliență” (PNRR), de 30 de miliarde de euro, în­tâmpină probleme destul de serioase la Bru­xelles. Una dintre direcțiile pe care încercam să tragem cât mai mulți bani, infrastructura, pare că nu va fi finanțată pe cât ne-am dori. Mai avem ar­gumente să îi convingem pe cei de la UE să ne dea banii?

– Acest PNRR prezentat cu surle și trâmbițe de președintele Klaus Iohannis, de Ludovic Orban și de Florin Cîțu parcurge un drum greu, la care trebuiau să se aștepte cu toții, de la bun început. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a și trezit să anunțe că PNRR-ul a fost respins la Bruxelles, ceea ce nu e adevărat. Încă se lucrează pe manuscris, iar asta se întâmplă cu absolut toate țările. Fiecare țară își pre­zintă componentele principale, apoi se nego­cia­ză. La unele se renunță, la altele se adaugă câte ce­va, altele se rescriu, până când se ajunge la va­rianta agreată de ambele părți. Se lucrează ca la teza de doc­torat: te tot consulți cu profesorul până iese bi­ne. UE are câteva puncte de interes care nu se po­trivesc cu ale noastre, pentru că noi suntem ră­mași în urmă în unele domenii. Când ai o țară în care mai sunt WC-uri în curte, e greu să pui pe pri­mul plan digitalizarea! La noi, accentul e pe infra­struc­tură, unde încă suntem în spate. Aici trebuie să recu­pe­răm, avem o situație specială și trebuie să ne­gociem ca atare. Sunt săptămâni hotărâtoare, to­tul depinde de cum vom ști să ne impunem. Avem câ­teva nume importante la Bruxelles, Alina Vălea­nu, Corina Crețu, Theodor Stolojan. Trebuie să fa­cem echipă, ca să putem impune prioritățile Ro­mâ­niei. Poate mer­ge și domnul Iohannis să mai discute cu ei. Ba­nii nu sunt pierduți, sunt pe masă, depinde cum ne folosim cărțile pentru a-i atrage de partea noastră.

„Relaxarea moderată e cea mai bună soluție”

– Ne pregătim de Paști, într-o atmosferă mai relaxată decât anul trecut. Pare să fi avut loc o împăcare între autorități și Biserica Ortodoxă. Încearcă statul să își facă un aliat din ea?

– Și președintele, și politicienii au apelat la biserică să ajute, mai ales în comunitățile rurale, la procesul de vaccinare. S-a văzut deja, la Paștele catolic, cum e dacă mergi pe o linie mai permisivă, cât să nu iriți populația. La catolici s-au respectat re­gulile de bun simț și totul a decurs extrem de ci­vilizat. A spus foarte bine un preot: nu îți ia nimeni credința dacă nu te bulucești la biserică, să te calci pe picioare cu alții.

Mai e ceva: vaccinarea merge destul de bine, au apărut caravane peste tot, există speranța că vom ajunge la o masă critică de vaccinați, cât să ținem în frâu răspândirea virusului. Deci, mai bine că s-a procedat așa, mai relaxat, pentru că nu li s-a mai dat apă la moară celor care abia așteptau asta. Ca să evite conflicte inutile, s-a decis că relaxarea aceasta moderată e cea mai bună soluție. Acum depinde de fiecare dintre noi cum se comportă și de fiecare preot cum se organizează la el în parohie. La câte conflicte sunt, unul în plus chiar nu ne lipsește. Să sperăm că această relaxare va impune un „modus vivendi” nu doar în raport cu biserica, ci în general, în societate. Și să sperăm că nu va mai fi ca anul trecut, după concedii. S-a atins o cifră im­portantă de vaccinări, mai sunt și cei vreun milion care au trecut prin boală.

„Rusia arată pisica, dar nu face pasul decisiv”

– În plan extern, situația e destul de agitată la granițele României. Președintele Iohannis tocmai a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Cum să judecăm poziția României în tot acest context?

– E limpede că Rusia arată pisica, că amenință, dar nu face pasul decisiv. Dovadă că și-a retras trupele de la granița cu Ucraina. Nu au nici ei interesul să forțeze mai mult. Nu văd un pericol iminent de război, pentru că nimeni nu și-l permite în situația actuală. Dar asta nu înseamnă că va fi liniște: războiul hibrid continuă, prin propagandă, sunt amestecuri de tot felul, mai ales acum, când ai tehnologia și rețelele sociale la îndemână.

– Conflictul dintre Cehia și Rusia nu ar trebui să ne dea de gândit?

– Tocmai ce am trimis și noi acasă, zilele astea, un spion rus. Sunt țări care au o toleranță mai scă­zută la amestecul Rusiei, precum Cehia, care a avut de suferit mai mult în trecut de pe urma Uniunii Sovietice. Cehia avertizează de ani mulți Uniunea Europeană, să fie foarte atentă la mișcările Rusiei. La noi, strategia pare a fi aceea de a rezolva fără prea mult tam-tam astfel de situații – nu doar în raport cu Rusia, ci și când vine vorba de pericolul islamist. Nu ne dorim, mai ales după instalarea scutului de la Deveselu, un conflict fățiș cu Rusia, care și-a făcut, oricum, un obicei din a se plânge că reprezentăm un pericol pentru ea, deși scutul e armă de apărare, nu de atac. Am ales să nu îi mai sâcâim. Cred că e mai prudent așa, chiar dacă în zonă sunt țări care sunt mai reactive față de Rusia, precum Cehia sau Lituania. Dar fiecare are o interpretare proprie a relațiilor cu Rusia. Noi nu ne permitem să fim ca Ger­mania, pe care uneori e greu să o în­țelegi în echilibristica sa față de regimul lui Putin, nici ca Statele Unite ale Ame­ricii, nici ca alții.