Sărbătorile pascale au impus un aparent armistițiu între actorii jocului politic românesc. PNL-ul s-a împăcat cu USR-PLUS, stopând posibila criză declanșată în coaliția guvernamentală de demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Guvernul Cîțu a relaxat măsurile de prevenție a pandemiei cu Covid 19, pentru a permite – sub patronajul președintelui țării – ortodocșilor majoritari să serbeze Paștele. Cu o parte a preocupărilor orientată spre propria reconstrucție, PSD-ul și-a moderat atacurile din Parlament împotriva administrației în funcțiune. Chiar și AUR și-a redus incitările la manifestații stradale, lăsând – deocamdată – regia spectacolelor de „sunet și lumină” pe seama unor „luptători singuratici”, cum sunt Diana Șoșoacă, „amazoanele” ce o însoțesc și cei câțiva „eterni” căutători de glorie publică. „Pacea pascală” este însă înșelătoare. Sub capacul armistițiului ce a făcut-o posibilă, fiertura din cazan tinde să dea în clocot. Relaxarea, pe care mulți cetățeni stresați de limitările impuse de pandemie o așteptau cu ardoare, poate fi doar provizorie. Nimeni nu știe încă dacă propaganda pentru vaccinare își va atinge ținta – ridicarea majorității restricțiilor la 1 iunie – deși tot mai mulți români au început să accepte imunizarea, în ciuda aberațiilor conspiraționiste și a îndemnurilor la nesupunerea civică, potențate de „influenceri”, interesați în destabilizarea statului român. În multe locuri, campania vaccinării a dat „bâlbe organizatorice” și rateuri de programare ce au subliniat încă o dată fragilitatea și precaritatea sistemului sanitar. Guvernul a mers, totuși, mai departe în decizia lui optimistă, de „normalizare” a vieții cetățenilor săi, mai ales că sărbătorile de Paște anunță începutul sezonului de vară, când oamenii, sătui de „hibernarea pandemică” și de limitările sezonului rece, devin mult mai activi, mai dornici să își consume energia în petrecere și vacanțe. „Relaxarea” vine și cu relansarea „industriei HORECA”, un motor al economiei ce a pus multă presiune pe guvern. Administrația pare conștientă de repornirea obligatorie a economiei, mai ales că – sub asediul crizei declanșate de pandemie – aceasta nu a clacat, reușind să se adapteze la condițiile dure pe care a trebuit să le traverseze. Agențiile internaționale de rating au recunoscut această „adaptare”, prognozând – pentru anul în curs – o creștere a economiei cu 6%, creștere cu care puține țări din UE se pot lăuda. Veștile bune, de sărbători, se opresc însă aici. După Paște, armistițiul din plan politic se va încheia, și „bătălia pentru normalizarea României” își va relua cursul. Cine va câștiga lupta și care vor fi efectele ei pe termen mediu și lung?
O condiție a revenirii țării la echilibrul dinamic ce-i face posibilă evoluția spre nivelul de dezvoltare european este stabilitatea guvernamentală. După calmarea recentelor tensiuni din cabinetul Cîțu, coaliția la putere a pus la punct un fel de „protocol de avarie”, ce ar trebui să preîntâmpine repetarea lor. Mai mult, liderii partidelor aliate au stabilit și un program de priorități, în cadrul proiectului de reformare, pe care și l-au asumat în comun la alegeri. Dacă numirea d-nei Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății a umplut golul lăsat de demiterea lui Vlad Voiculescu, faptul în sine nu a rezolvat nici problema modului în care se face reformarea, pe domenii, a sistemului instituțional, și nici pe cea a ritmului acestei reformări. Programul de priorități ar trebui să țintească omogenizarea acțiunii guvernamentale, sincronizarea și sprijinul reciproc între ministere. La formarea actualei coaliții de guvernare, fiecare partid a venit cu propuneri de reformă emanate de viziunea lui asupra viitorului țării. USR-PLUS, de exemplu, care nu are foarte mulți aleși locali în teritoriu, a susținut eliminarea pensiilor speciale pentru aceștia, pe motivul că activitatea lor nu justifică derogarea de la principiul contributivității la bugetul asigurărilor sociale de stat. Deși au fost de acord cu limitarea sau desființarea „drepturilor speciale”, care impun segregarea artificială a cetățenilor țării, PNL și UDMR au tergiversat luarea unei decizii, cu gândul la mult mai numeroșii primari pe care se sprijină. Aceleași diferențe s-au observat și în privința înființării „Comisiei de cod electoral”, ce ar trebui să pregătească legea revenirii la alegerea primarilor în două tururi. Multe proiecte reformiste sunt astfel sabotate de interesele specifice, de grup, ale partidelor coalizate, chiar dacă ele s-au declarat, în general, susținătoare de reforme. Lipsa de sincronizare și chiar de unitate internă în funcționarea cabinetului declarat reformist al premierului Florin Cîțu s-a văzut cel mai clar în conceperea „Planului Național de Reziliență și Restructurare”, care ar aduce țării trei zeci de miliarde de euro, acordate de UE pentru ștergerea efectelor pandemiei, și care a fost trimis înapoi de Bruxelles, pentru remedierea unor „defecte de concepere”. Programul de priorități stabilește corect accelerarea refacerii legilor Justiției (a căror mutilare intenționată sub PSD a dus la complicarea sau blocarea intențiilor de restructurare a sistemului instituțional), dar și rezolvarea altor probleme urgente, cum ar fi „pachetul media” (privind reorganizarea CNA, a TVR și SRR), sau rezolvarea problemei Avocatului Poporului. Programul ar trebui să dea un plus de concretețe Reformei de care țara are nevoie. Întrebarea care se pune este în ce măsură va fi el dus la capăt, într-un termen rezonabil, pentru ca primele lui efecte benefice să fie resimțite de electorat? Cei mai mulți observatori ai fenomenului politic românesc, politologi și sociologi, se îndoiesc de capacitatea coaliției guvernamentale de a-l finaliza. În ciuda asumării unui program comun, interesele particulare de partid și, mai ales, interesele clientelei partidelor par a prevala în actele administrației conduse de guvernul alianței. „Incidentul Voiculescu”, indiferent de motivațiile care l-au justificat, a fost o manifestare a acestui „conflict tăcut” de interese partinice. Același tip de divergențe „discrete” au stat la baza primului eșec al guvernării „de dreapta”, guvernare a CDR-PD, dintre 1997 și 2000. Eșecul ei a dus la revenirea la putere a lui Iliescu și a „stângii” fals social-democrate, în fapt, oligarhie postcomunistă. Ce a urmat se știe. Dacă actuala coaliție va continua să se submineze intern, punând în fața interesului comun, orgoliile unor lideri și aspirațiile particulare ale partidelor, în 2024 „restructuratul și modernizatul” PSD va reveni la putere. Reforma va îngheța înainte de a fi pusă în operă, iar România va continua să se balanseze în coada unei Europe ce nu va mai avea nici timp și nici bani pentru ea.