În urmă cu 60-70 de ani, Săptămâna Patimilor era o „felie” de timp magic, în care copiii din satele Gorjului uitau de joacă și de hârjoneală, pentru a se dedica unor vechi obiceiuri creștinești. E mult de atunci, dar încă văd satul meu, Bărbătești, ca pe un dar din lumea de altădată. Sub căldura primăverii (în toate relatările vremii, Patimile, Răstignirea și Învierea Domnului Iisus au avut loc în luna aprilie), viețuitoarele satului și stăpânii lor, alături de copii, cunosc o liniște și o boare de tărâm dumnezeiesc. Pătimirile Domnului au rămas legate de sufletul fiecărui neam, al fiecărui credincios. Tatăl ceresc a dorit să pună lumea pe calea dreptei credințe și l-a trimis pe Fiul Său la fața locului. Se știe ce a urmat, iar mintea copiilor din satele de odinioară trăia în flăcările emoției creștine. Denie în fiecare zi, curățenie, spălare a corpului și a hainelor, vorbă dulce de la bunica Torica și povești de la bunicul Ilie, mâncare puțină și de post, grija de capre și ulița tăcută, sărbătorească, fără gălăgia zilnică. Toate treceau cu binele liniștii până miercuri. Cum mama (Elena) aflase de la tata (Longin) că Domnul Iisus ținuse Cina cea de Taină miercuri, nu joi, ne trimitea, pe mine și pe sora mea, Maria, să culegem boji uscați. Îi chemam și pe prietenii din vecini să ne însoțească. Veneau Geni, Păducel, Mitică, Romică, Nelu, Pistolea, Binel, Țăpurin, Lili, Gogu, Bubulică și câți alții. Băteam cărări, margini de livezi, pepiniera silvică, firul căii ferate, podul de lemn, hotarele viilor din Măiagă, liziera pădurii de salcâmi din Pușcașu, gardurile uscate ale livezii lui Oprișescu de la moară. Peste tot creșteau boji. Ne întorceam cu brațele pline, fiecare era așteptat de ai lui, venea seara și focurile era musai să fie aprinse. La miezul nopții, pe când, cu două mii de ani în urmă, Iisus se afla în mijlocul apostolilor săi, la Cina cea de Taină, mama aducea scaunele în jurul vâlvătăilor de boji, să stea morții pe ele, să-și încălzească picioarele. În această noapte, sufletele tuturor decedaților coboară pe pământ, în curtea casei bătrânești, să vadă dacă urmașii lor îl țin viu pe Mântuitor. Participă astfel cu toții la Săptămâna Patimilor și la evenimentele tragice de acum două milenii. În același timp, focuri se aprind și în cimitire, la cruci. Dacă nu faci acest foc sacru și nu dai de pomană în amintirea morților din neam, se spune că se supără și se răzbună, căci suferă foarte mult. Trădarea lui Iuda Iscarioteanul a îndurerat umanitatea. Prin această drăcească lucrare, Iisus a fost prins și apoi condamnat. „Acesta este ceasul vostru și autoritatea întunericului”, a spus Fiul lui Dumnezeu. De aceea, țăranii cu suflet curat, precum mama și vecinii ei din sat, precum strămoșii lor de două milenii, făceau foc mare în noaptea trădării. Au avut ulcele cumpărate de la Horezu, au făcut colaci și colivă. După ce au aprins focul, dansul flăcărilor de boji făcea umbre, iar noi spuneam că acelea sunt umbrele morților, care veneau la foc. După denia de Joi, urma denia de Vinerea Mare și Învierea de Sâmbătă. Duminică, în ziua de Paști, prin Învierea lui Hristos, se încheia Săptămâna Patimilor. La rugămintea noastră insistentă, dimineața, devreme, după ce ne întorceam de la biserică, unde luasem paștile sfințite, mama scotea munții de cozonac fierbinte din cuptorul de cărămidă, de lângă pătulul casei. Cozonaci ca aceia nu am mai mâncat niciodată!
Romanian