Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Comorile din Munții Căpățânii

– Haiducii lui Iancu Jianu au îngropat averi fabuloase în peșterile din Munții Căpățânii. Căutători nebuni de comori mai bântuie și astăzi prin pădurile necuprinse, sfidând amenințarea blestemelor –

Copacii cu cruci

Vârful Buila

Prin Munții Căpățânii, pe unde și pădurea se pierde în ea însăși, mai există, de pe vremea lui Iancu Jianu, peșteri în care au fost ascunse comori. „În astfel de locuri, și zăpada face viermi”, așa ne spunea mama când eram copii și n-am îndrăznit niciodată să cred că nu ar fi avut cumva dreptate. Co­morile au fost ascunse de către haiducii lui Ian­-cu Jianu, alături de care acesta a stat doi­spre­zece ani pe Muntele Bulzu, de pe Cheile Bis­triței, din județul Vâlcea. Multe din aceste co­mori au fost luate chiar de către haiducii care au reușit să scape de poteră și care, înainte să alea­gă altă ascunzătoare, le-au dezgropat. Bă­trânii locurilor și căutătorii de comori ai zilelor noastre spun că mai există multe astfel de peșteri, la care nu se mai poate ajunge, pentru că s-au pierdut punctele de reper. Pe fagi sau pe brazi vii erau cioplite cruci pentru a în­sem­na peșterile. Atunci când întâlneai în cale un fag pe care era încrustată o cruce, știai că te afli în preajma unei comori. La adâncimi de peste 15 metri, în stâncă de calcar, stau as­cun­se multe averi ale boierilor și stareților de mânăstiri din acea vreme, bogății pentru care haiducii făceau vărsare de sânge, ca să le dea la săraci. Banii sunt însă blestemați, tocmai pentru că haiducii erau obligați să omoare, ca să poată să îi ia.

Undeva, pe lângă Vârful lui Roman, era ști­ută o astfel de comoară. Mulți aflaseră și locul în care aceasta fusese îngropată, numai că, de câte ori se duceau să sape, nu reușeau decât să înfigă hârlețul de două ori și deodată apăreau, îndemnând nebunește spre ei, umbre de cai nestăpâniți, cu un nechezat înspăimântător, ori turme de porci cu înfățișări stranii, al căror grohăit făcea să-i înghețe sângele în vine și celui mai aprig și mai neînfricat căutător de comori. Aceste halucinații le apăreau doar celor care se încumetau să ajungă până la locul comorii, pentru că mulți se întorceau din drum, îndemnați de ceva necunoscut ca nu cumva să atingă pământul care ascunde monedele de aur și argint blestemate. Probabil că aceștia aveau credință mai mare în Dumnezeu și erau aver­tizați, prin diferite semne, că ar fi bine a face cale întoarsă. Cei care știau de comori aveau bilete lăsate de haiduci, în care era trecut locul ales și câți pumni de monede erau ascunse acolo. Pe acest bilet, pe lângă locul și can­titatea de monede, era trecut și avertis­men­tul că nu se poate ridica acea comoară până ce, în locul cu pricina, nu vor muri deodată 9 frați.

Peștera din Piscul Iancului

Iancu Jianu (Ilustrații de epocă)

Au trecut zeci de ani până să ajungă cineva să o dezgroape. Cel care a reușit a fost un cioban din Vaideeni, căruia i-a venit ideea să ia cu el o scroafă cu 9 purcei, pe care i-a omorât chiar pe locul în care era ascunsă comoara. Într-adevăr, în acel bilet lăsat de haiduci nu scria că trebuie să fie neapărat ființe umane. Și ciobanul a dezgropat comoara cu ușurință, apoi s-a întors în sat, și-a cumpărat multe oi, și-a făcut casă mare și a avut copii mulți, pe care i-a crescut în spiritul și în legile Domnului.

Au mai fost ascunși mulți bani pe lângă stâne și pe lângă vârfuri înalte de munți. Tot pe lângă Vârful lui Roman, între Piscul lui Țigan și Piscul Iancului, se află o peșteră care de peste 100 de ani nu poate fi descoperită. Peștera din Piscul Iancu­lui apare în multe bilete, dar nimeni niciodată n-a putut da de ea. Se zice că acolo ar fi o mare co­moară. Kilograme întregi de monede de aur și tacâmuri de aur și de argint ar fi rămas îngropate alături de arme de-ale haiducilor, pe țeava cărora sunt îndesați mii de șfanți.

Chiar și căutătorii moderni, care și-au cumpărat aparate sofisticate, cu care se poate afla locul și cât de mare este comoara, nu au reușit să găsească gu­rile de intrare în peșteri. Mai acum un an, un bă­nă­țean venit prin locurile aces­tea tocmai pentru a căuta comori, cică ar fi găsit o astfel de peșteră, pe un țanc, numai că, îna­inte să ajungă la comoa­ră, ar fi găsit cadavrul u­nui băiat. Omul s-a spe­riat, și-a luat aparatul ca­re începuse să țiuie și a fugit mâncând pământul înapoi la oraș. Vreo doi-trei aventurieri și-ar fi pierdut viața pe țancuri, căutând comori bles­te­mate. Se zice că ar mai fi multe peșteri care ascund comori, dar cele mai în­semnate rămân: Peștera cu Tisa, Peștera cu Scor­piile și Peștera cu Foișor, de pe țancurile Bulzului.

Moartea Anei

Tot prin Munții Căpă­țâ­nii, pe Vârful Buila, la Vânturarița, la Curmătura Bou­lui, la Muchia Vacii și pe Vârful Albu, rămân în­că nedescoperite mii de comori ascunse de hai­duci. Aceștia aveau jurământ să nu se lege de fe­meile din sat și să nu primească în grupul lor vreo femeie. Numai că Ana, o femeie cu chip de bărbat, puternică și neînfricată, care s-a dat drept haiduc, a strâns în jurul ei vreo 30 de bărbați, haiduci care luau de la bogați și dădeau la săraci, pe care i-a por­nit pe drumul Craiovei, la un mare boier la curtea căruia a fost mare vărsare de sânge, pentru că slugile boierului au sărit să-l apere și au fost omo­râte împreună cu acesta. I-au luat toți banii, toată averea și au ascuns-o în Munții Builei. Zece ani Ana cea cu chip aspru s-a dat drept bărbat și a fost că­petenia haiducilor, până într-o zi, când unul din­tre aceștia a urmărit-o la un șipot (izvor) unde aceas­ta mersese să se spele și, lăsându-se goală de la brâu în sus, a fost descoperită. Când s-a întors în ascunzătoare a fost demascată, haiducii dezbră­când-o cu forța și omorând-o pe loc. Ana este în­mor­mântată pe Plaiul Râmeștilor, sub Poiana Stoi­cului, în mijlocul pădurii, într-o poieniță care este cunoscută sub numele de Poiana Ploscarului. Cu ea a fost înmormântat un pumn de galbeni, care a fost descoperit de către un tată, care mersese, îm­preună cu fiul său, având un bilet de la haiduci, să caute osemintele Anei. Aceste bilete se transmiteau din tată în fiu și ele nu erau lăsate decât anumitor oameni, doar acelora care îi ajutau pe haiduci cu me­rinde și care îi preveneau atunci când potera se apropia de ascunzătoare. Câteodată, cobora în sat câte un haiduc să ia merinde, alteori unul dintre săteni urca la munte cu boii, spunând prin sat că mer­ge după lemne. Sub căpița de fân pe care o pu­nea în car pentru a hrăni boii pe drum erau ascunse me­rindele pentru haiduci. În schimbul acestui ser­viciu, omul primea un bilet cu locul unei comori.

Sub Buila se află Poiana de Piatră, unde este o peșteră adâncă de 5-6 metri, în care se ascun­deau haiducii. Aceasta are gura de intrare sub formă de puț, iar haiducii, atunci când se apropia potera, intrau în peșteră și trăgeau după ei un brad tânăr, pe care îl tăiau în fugă și al cărui vârf rămânea afară, ca și cum ar fi fost locul lui acolo, ca și cum ar fi crescut din pământ. Ni­cio­dată potera n-a putut să-i găsească pe haiduci în această peșteră, pentru că pădurea de brazi era nesfârșită.

Comoara Brâncoveanului

Haiducii lui Iancu Jianu

Se mai caută o comoară care s-ar afla pe Valea lui Neag, pe lângă Mânăstirea Hurezi, un­de este ascunsă toată vistieria lui Constantin Brân­coveanu: aur, bijuterii, tacâmuri, sfeșnice, policandre, covoare țesute cu fir de aur. Cons­tantin Brâncoveanu aflase că turcii îi doreau capul și a luat șapte slugi cu el, a dus cărămidă și a construit un beci adânc, în care a ascuns toată averea sa. Pe slugi le-a ținut acolo, le ducea mâncare și au lucrat neîncetat până ce au pus ultima cărămidă. Nu au lăsat nicio intrare, au zidit totul acolo. Când beciul a fost gata și comoara ascunsă, Constantin Brâncoveanu a omorât cele șapte slugi, pentru a nu se afla niciodată locul în care au fost ascunse bogățiile familiei. Mulți caută această comoară imensă, dar nimeni niciodată nu a putut afla locul comorii.

Pe Plaiul ăl Mare, în Priporul Cireșului, pe Ro­manii de Sus, la deal, sunt îngropați 17 haiduci, ca­re au fost omorâți de poteră chiar în aceste locuri. Pe drumul care duce de la Scărișoara la Preluca și de la Preluca la Văleanu, cele 17 morminte stau drept mărturie pentru aceia care se îndoiesc de faptele haiducești petrecute în vremea lui Iancu Jianu, în Munții Căpățânii.

Astfel de povești se spun la clăci, la coasă ori la strâns de fân, la nunți, la botezuri, chiar și la înmormântări. Oamenii le ascultă cu luare-aminte și fiecare își închipuie că într-o zi poate vor da peste o astfel de comoară și vor scăpa de greutățile vieții. Rămâne întotdeauna însă un alt blestem, de care nimeni nu poate scăpa, acela al unei vieți mult prea trecătoare și nefiresc de scurte. Așa a lăsat Dumnezeu scris în „biletul” care se cheamă Biblia și pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l citească cu evlavie și să caute neîncetat comorile ascunse la fiecare pas.

CARMEN BOGORODEA

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian