Se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, amplasată la altitudinea de 2291 de metri. La început, a fost vorba de cinstirea celor 30.000 de eroi români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei. Implicată în ridicarea tuturor monumentelor eroilor din țară, de după Primul Război Mondial, Regina Maria a avut un vis în care a văzut Munții Bucegi „stropiți cu sângele eroilor”. Ca urmare, la sugestia ei, lucrarea a fost începută cu dăruire de „Societatea Cultul Eroilor”, patronată de regină, fiind dată spre lucrare CFR-ului, instituția cea mai puternică din economia României Mari. Ludovic Dolinschi, un arhitect mai puțin cunoscut, dar foarte talentat, a realizat proiectul monumentului, alături de arhitecții, inginerii și lucrătorii de la „Serviciul Poduri” de la Calea Ferată. Înălțată la 39,3 metri, cu soclul de 8 metri, crucea a fost construită din reciclarea de fragmente de poduri metalice distruse de război. Atât Regina Maria, cât și regina Elena, mama viitorului rege Mihai, au fost informate în permanență de mersul lucrărilor. Un rol însemnat l-au avut industriașii Schiel, patronii fabricii de hârtie din Bușteni. Aveau funicular și prima locomotivă electrică din România, așa că au pus totul la bătaie pentru urcarea stâlpilor metalici pe culmea munților. După cum descriu reporterii, funicularul era primitiv, dar de mare ajutor pentru trenulețul electric care căra buștenii. Funicularul era, de fapt, un cablu montat pe stâlpi, pus în mișcare de o mașină cu aburi instalată la Bușteni. Tot așa s-au transportat fragmentele metalice din care s-a înălțat Crucea. Resturi ale stâlpilor se mai văd și astăzi, în zona Jepi, și mai departe, la Piatra Arsă. Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului CFR, declară: „Cele mai dificile lucrări au fost realizate de către Calea Ferată. Aceasta avea putere, avea oamenii, avea specialiștii, avea îndrăzneala de a face lucrări care nu se mai făcuseră până atunci”. Îndrăzneala și priceperea tuturor a uluit lumea. Inginerii Pilder și Revici au făcut studiile de rezistență (era vorba de o altitudine de 2300 de metri), Stănescu și Bumbulescu au condus șantierul, așezând monumentul în locul cel mai vizibil de pe întreaga Vale a Prahovei. Întreaga structură metalică a fost asamblată cu nituri. Aprinsă în septembrie, 1928. Când lumina ei a celebrat, chiar din ceruri, memoria eroilor români. Crucea de pe Caraiman a fost gata să fie distrusă de comuniști, în anii ’50. Câțiva muncitori au fost trimiși să taie brațele crucii, ca să rămână o coloană în vârful căreia să fie fixată o stea roșie. Ca pedeapsă dumnezeiască, unul dintre muncitori a căzut într-o prăpastie, iar altul și-a rupt piciorul. Speriați, demolatorii au lăsat Crucea în pace. Darul reginei Maria strălucește și azi, pe Bucegi.
