Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Prof. Dr. DOREL SĂNDESC (Prorector al Universității de Medicină „Victor Babeș” din Timișoara): „Cred că poporul român are enorme resurse de energie, inteligență și solidaritate umană. Exemplul Maratonului vaccinării este elocvent”

„Azi în Timișoara, mâine în toată țara”…

Este inițiatorul „Caravanei vaccinurilor”, care s-a răspândit din Timișoara în toată ța­ra, cu un succes uriaș. Medic primar A.T.I., șef al Clinicii A.T.I. a Spitalului Județean nr. 1 din capitala Banatului și profesor la Uni­ver­si­tatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, a impresionat România, prin capacitatea exemplară de a comunica și convinge, sute de mii de timi­șo­reni să se vaccineze, împotriva coronavirusului. E pri­ma oară când un specialist de vârf „coboară” în stra­dă, adună voluntari și câștigă o bătălie prin pu­terea convingerii. Într-un moment când Româ­niei îi lipsește comunicarea la toate nivelele, exem­plul pro­fesorului Dorel Săndesc poate să fie… „mân­­tuitor”. Pentru completarea imaginii vă mai spu­nem că „revoluționarul” în numele sănătății a stu­diat la „Derriford General University Hos­pi­tal”, Plymouth din Anglia, a fost medic stagiar la „Spi­ta­lul Universitar Edouard Herriot” din Lyon, și de do­uă ori, me­dic la „Centrul Universitar Bourg-en-Bresse” din Franța. S-a supra-specializat, de ase­menea, în Anes­tezie și Reanimare la Academia din Lyon, la Spitalul Academic Utrecht din Olanda și la Centrul Medical al Universității Baylor din Dallas, SUA. Des­pre știința de a ajunge la sufletul omului, cu un profesionist de elită.

„Am pornit o poveste al cărei impact ne-a depășit așteptările”

– „Azi în Timișoara, / Mâine-n toată ța­ra”… Chiar dacă pare forțată, comparația este cât se poate de actuală. Timișoara a reușit să trans­mi­tă din nou un mesaj „revoluționar”, care a cu­prins România: „Caravana vaccinurilor”. Cum a în­ceput? De unde a pornit scânteia?

– Proiectul de la Timișoara, care a determinat un fenomen la nivel național, ’’Maratonul vacci­nă­­rii’’ – a fost precedat de mai multe acțiuni de vo­lun­tariat, numite ’’Caravane ale vaccinării’’, rea­lizate de noi, prin Asociația pentru ATI ’’Aurel Mo­goșeanu’’. Organizați în grupuri de 14-25 de me­dici, asistente medicale și alți voluntari din Clinica ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timi­șoara, am mers în zone izolate, unde oamenii au acces dificil la servicii medicale, în general, și la cen­­trele de vaccinare, în special. Am început în Mun­­ții Orăștiei, locul în care m-am născut, apoi am fost în Munții Apuseni (Certejul de Sus) și în Banatul montan (comuna Cornereva), dar am fost și în cămine de bătrâni și centre de recuperare ne­uro-psihiatrică. În fiecare din aceste locuri, am or­ganizat câte două acțiuni, la interval de trei săptă­mâni, pentru a administra cele două doze de vaccin Pfizer. Pentru organizarea acestor caravane am luat legătura cu primăriile și autoritățile locale și jude­țene (DSP, Prefectură), iar cheltuielile cu depla­sarea, cu asigurarea echipamentelor de protecție, a materialelor sanitare și a medicației de prim-ajutor au fost acoperite de noi. Impactul acestor acțiuni a fost deosebit! Am vaccinat, de fiecare dată, sute de oameni, care, în marea lor majoritate, nu s-ar fi vaccinat niciodată, iar felul în care și-au manifestat recunoștința pentru gestul nostru reprezintă o recompensă supremă pentru noi toți. Aceste acțiuni au fost organizate în timpul nostru liber, respectiv, la sfârșit de săptămână, iar entuziasmul a fost atât de mare, încât, de fiecare dată când alcătuiam echi­pa caravanei, aveam o singură pro­blemă: numărul prea mare al voluntarilor în­scriși! Nu o dată am fost obligat să reduc lista, pentru a respecta și criteriile epi­de­miologice! Succesul caravanelor ne-a fă­cut să ne gândim cum să facem să creș­tem impactul acțiunilor noastre de week­end, și astfel s-a născut ideea de a orga­niza în Timișoara un „Ma­raton al vac­ci­nării”, în care să vaccinăm, pe mai multe linii paralele, non-stop, de vineri după-amiaza, până luni dimineața, cât mai mulți oameni. Ideea ne-a prins și ne-am pus pe treabă. Era evident că, pen­tru un asemenea demers, era nevoie de un număr mare de voluntari, așa că prima mișcare a constat într-un mesaj către toți co­legii din „Centrul universitar Timi­șoa­ra”, medici, asistente medicale, studenți, prin care i-am invitat la un proiect de voluntariat special. Am beneficiat de la început de sprijinul rectorului UMF „V. Babeș’’, Prof. Dr. Octavian Crețu, și al con­ducerii tuturor spitalelor din Timi­șoara. Rezultatul a fost extraordinar: în câ­teva zile, aveam peste 600 de vo­lun­­tari! Cu o asemenea „armată’’, am abordat cu încredere autoritățile locale și centrale și am lansat proiectul Maratonului. Inițial, propunerea a fost întâmpinată cu scep­ti­cism, dar entuziasmul și determinarea noas­tră au trecut peste acest baraj și am de­­­clanșat organizarea, deloc ușoară, a unui proiect în premieră. Am iden­tificat un spațiu excelent, Centrul Regional de Afa­ceri Timișoara (CRAFT), care a fost oferit gratuit, ca locație, asociației noastre, de către președintele exe­cu­tiv al Camerei de Co­merț, Industrie și Agri­cul­tură (CCIAT), Flo­rica Chiriță, căreia îi mulțumim pen­tru ge­ne­rozitate și sprijin. Și astfel a început o po­veste al cărei impact ne-a depășit așteptările…

„Niciodată spiritul de voluntariat nu s-a manifestat la un nivel atât de înalt”

– În ziua de azi, când puterea de convingere stă în ban, ați reușit să aduceți „sub arme” sute de vo­luntari. Este aproape de necrezut să vezi că exis­­tă oameni care fac bine pe gratis. Cum ați reușit?

Prof. Săndesc cu voluntarii

– Felul în care au răspuns colegii la inițiativa noastră este extraordinar, iar extinderea acestui spirit la nivel național reprezintă unul din marile câș­tiguri ale Maratonului. Am spus-o mereu co­legilor mei: în fața unor atacuri nedrepte, excesive, agresive, vulgare, la adresa noastră, singurul răs­puns posibil este să ne facem treaba cât mai bine și să încercăm să ajutăm oamenii, dincolo de obli­gațiile din fișa postului. Niciodată spiritul de vo­luntariat, de dăruire al personalului medical nu s-a manifestat la un nivel atât de înalt: mii de oameni, epuizați după peste un an de eforturi uriașe și experiențe dramatice în lupta cu pandemia, și-au oferit puținul lor timp liber, energia și priceperea, pentru a-și ajuta, o dată în plus, semenii. Este un gest de responsabilitate și solidaritate la scară mare, reprezentativ pentru întregul corp medical din România și cred și sper, că acest moment va reprezenta o cotitură în relația medic-pacient, că astfel vom reuși să refacem, să consolidăm puntea nobilă dintre noi… Îmi amintesc acum de o poezie din copilărie, pe care o adaptez: „..Podul de piatră (dintre medic și pacient) s-a dărâmat/ a venit valul (de ură, de agresivitate) și l-a luat/ vom face altul pe râu în jos/ altul mai trainic și mai frumos (construit pe solidaritate și devotament)’’.

„Nu sunt dintre cei care consideră poporul român «buricul pământului’», dar nu sunt de acord nici cu cei care îl desconsideră și îl înjosesc”

– Dincolo de profesionalism, e clar că suc­ce­sul dvs. ține de comunicare, elementul lipsă al ac­tua­­lilor guvernanți. Ce înseamnă o bună comu­nicare? Poate fi ea învățată sau e de la Dum­ne­zeu?

– Dincolo de impactul atitudinii personalului medical, Maratonul a adus pentru mulți o surpriză și în ceea ce privește comunitatea, poporul român: prea mulți se grăbiseră deja să decreteze că spiritul provaccinare s-a atrofiat, agonizează, că așa este poporul român, needucat, nereactiv, caracterizat de mitul „mămăligii’’ etc… Din păcate, acesta este pattern-ul tipic prin care se inoculează ideea că, în­totdeauna, când ceva nu merge bine în țara noastră, de vină este poporul, cu tarele sale – și, de fapt, nu este deloc așa: de vină pentru toate nerealizările sunt în primul rând cei care conduc țara, clasa po­litică, nu poporul! Nu sunt dintre cei care consideră po­porul român „buricul pământului’’, dar nu sunt de acord nici cu cei care îl desconsideră și îl în­jo­sesc. Eu cred că poporul român are enorme resurse de energie, inteligență, solidaritate, umanitate, care răspund remarcabil când sunt stimulate adecvat.

„Dumnezeu preluase organizarea”

Spitalul județean ”Victor Babeș” din Timișoara

Exemplul Maratonului este unul elocvent. S-a dovedit cât de necesară era o comunicare directă, onestă, caldă, pozitivă… o campanie prin care un mic ONG de medici a reușit să ajungă la mințile și sufletele oamenilor, mai bine decât campaniile oficiale, prea reci și triumfaliste. Campania s-a năs­cut din entuziasmul nostru, cu ajutorul prietenilor de la „Media factory” și cu sprijinul lui Dumnezeu: într-una din nopțile Maratonului, privind cum totul curge atât de bine și frumos, am avut senzația co­pleșitoare că nu puteam organiza noi atât de bine totul și că, de acolo de Sus, Dumnezeu preluase organizarea…

– Dincolo de succesul pragmatic al caravanei, soldat cu zeci de mii de oameni vaccinați, există și un succes la fel de mare moral. Solidaritatea umană există. Credeți în ea?

– Solidaritatea este o formă înaltă sau chiar for­ma supremă a condiției umane. Nici o altă acti­vi­tate umană nu poate duce oamenii la o stare simi­lară cu cea indusă de ajutarea dezinteresată a seme­nilor. De altfel, studii recente confirmă acest ade­văr: persoanele care desfășoară o activitate de so­lidaritate, de voluntariat, trăiesc mai mult decât per­soanele cu caracteristici demografice, condiții de viață și factori de risc similare!

„Tinerii de azi au un potențial uriaș”

– În secvențele pe care le-am văzut la televizor, voluntarii dumneavoastră păreau bucuroși de ceea ce fac. Implicați. Mai există speranța ca ge­ne­rația vii­toare să moștenească din căldura su­fletească a înaintașilor? Se poate învăța bună­ta­tea?

– Răspuns unic: DA! Tinerii din ziua de azi au, ca toți tinerii dintotdeauna, un potențial uriaș. Concepțiile de genul „tinerii din ziua de azi nu mai sunt cum eram noi…’’ sunt ridicole: cu sau fă­ră im­pli­carea noastră, ei evoluează fantastic și au toate valențele deschise, vii… Felul în care re­acționează și interacțio­nează cu noi este mai de­grabă re­flec­ta­rea noas­tră, a propriei noas­tre atitudini, ei sunt su­perbe flori în dez­voltare și, cu si­guranță că se vor deschide în toată splen­doarea lor, mai ales pentru cei care știu să co­mu­nice cu ei, le trans­mit ceva sem­­nificativ. În aceste zile și nopți am fost copleșit de „starea de grație” în care se găseau vo­luntarii, tineri și bătrâni deo­po­tri­vă, entuziaști, dor­nici să mai ră­mână și după ce tura lor se termina și dornici să continuăm cu alte pro­iecte de volun­tariat. Abia așteptau să fie chemaţi „sub arme”, să dea un sens mai profund vieții, să poată fi de folos. În poporul român există un po­tențial uriaș de așteptare pentru a fi de folos, o trăsătură puternică de patriotism. O dată folosită, ea poate face minuni. Pentru noi este evident că voluntariatul cre­ează un soi de depen­den­ță puternică, deter­mi­nată de satisfacția deo­sebită pe care o expe­ri­men­tezi – o stare pe care o cauți me­reu, care este de fapt expresia unui mare dar cu care ne naștem, motivația interioară care se de­fineşte prin satisfacția determinată di­rect de acțiunea pe care o faci și nu de pers­pectiva unei recompense ex­te­rioare. Într-o lume controlată și determinată aproape exclusiv de sistemul motivației exterioare, într-o lume „pedepsită prin re­com­pense’’, care nu sunt decât o flacără ex­te­rioară care te poate „aprinde”, volun­ta­ria­tul aduce lu­mină și fericire în suflet.

„Dum­nezeu este cea mai bună că­lăuză”

– Dumneavoastră de unde vă trageți sufletul acesta, așa de frumos și mare? Este moștenire pe linie de fa­mi­lie?

”Alegeți masca! Vă provoc, prieteni: în loc de campanii electorale cu sloganuri goale de conținut, alegeți masca!”

– Consider că între mine și cei mai nenorociți oa­­meni de pe Pă­mânt nu sunt di­ferențe atât de mari: avem în co­mun atâtea ins­tinc­te, nevoi, pa­siuni, dureri, în­tu­ne­cimi ale su­fletului… Doar iu­birea față de se­meni poate șlefui su­fle­tul omului și îl poate aduce spre lu­mină, Dum­nezeu este cea mai bu­nă că­lăuză. De ce este su­fletul unui om așa cum este? Grea în­trebare, și aproape întotdeauna su­fletul nu este rezultatul unor ac­țiuni preme­ditate ale omului, ci rezultatul in­terferenței unui infinit de factori… Așa cum „Homuncu­lus motor” de pe scoarța creierului este pro­iec­ția membrelor corpului fi­zic, sufletul omului este pro­­iecția a tot ce a trăit în viață.

– V-a mulțumit cineva pentru „Ma­ratonul” care a cuprins toată Româ­nia? Practic, ați contribuit de­ci­siv la șansa de a birui pan­demia prin vaccin.

– Așa cum vă spuneam, această ac­tivitate ne oferă o enormă mul­țu­mire și satis­facție în sine, și chiar nu am făcut-o pentru alte recom­pen­se, titluri, funcții sau fa­lă. Ne bucu­răm enorm că impactul națio­nal este atât de mare, neașteptat, că am reușit, specific profesiei noas­tre, să „resus­ci­tăm’’ spiritul pro­vac­­­cinare și chiar cam­pa­nia de vac­ci­nare, precum și de toate aprecierile și mul­­țu­mirile pe ca­re le-am pri­mit, mai ales cele ve­ni­te de la colegii noștri din toa­tă țara.

„Efortul personalului medical trebuie sprijinit”

– Sunteți optimist în privința învingerii bolii? Vom fi biruitori noi sau ea?

Întâlnire la vaccinare cu un cetățean

– Da, am convingerea că vom în­vinge, că vom reveni la liber­tate și nor­­malitate. Cred că, în aceas­tă în­cer­care fără pre­ce­dent, solidari­ta­tea este sin­gura ca­le spre liman. În acest sens, fie­care trebuie să con­tribuie, atât cât poate – vacci­na­rea fiind una din­tre contribuțiile esențiale. E ne­cesar ca fiecare om vaccinat să devină un pro­mo­tor, un agent pro-vaccinare; este nevoie de ajutor, mai mult decât oricând, pentru cei sărmani și, foar­te important în acest sens, pentru sprijinirea efor­turilor persona­lu­lui medical. Da, pentru a putea continua aceste acțiuni atât de benefice, pe care le susținem în cea mai mare parte din fondurile unei mici Asociații, avem nevoie de ajutor – și mul­țu­mim pe această cale tuturor celor care sunt alături de noi.

– Cum vedeți vaccinarea satelor, unde popu­lația în vârstă nu poate să se deplaseze la centrele medicale din orașele apropiate?

– Noi, așa cum am spus, am început acțiunile noastre la sate și cred că este foarte important să mergem și acolo. Oamenii de la sate au un bun simț specific, prin care, chiar dacă la început erau re­ticenți, au înţeles repede că atâția doctori nu au fă­cut efortul de a veni la ei ca să le facă rău… Ast­fel, caravanele noastre au avut și o importantă com­ponentă educațională, contribuind la schim­ba­rea mentalităților și declanșând – și printre oamenii de la sate – un curent pro-vaccinare. Ne-a încântat, în acest sens, comparația pe care Cor­nel Nistorescu a făcut-o între caravanele noastre și brigăzile ma­relui sociolog Dimitrie Gusti, care au avut și o im­portantă com­ponentă educațională, pe lângă ana­­li­za sociologică făcută.

– Cum vă luptați cu anti­vac­ci­niștii? Este adevărat că puterea lor de influențare a scăzut masiv în ultima vreme?

– Am constatat cu toții energia deosebită a antivacciniștilor, care în ultima perioadă contrasta cu apatia campaniilor de comunicare ofi­cia­le… Ceea ce facem noi este, cred, cel mai eficient răspuns: în primul rând, să ne implicăm în acțiuni con­crete, pentru că într-o perioadă ca aceas­ta, societatea civilă își poate demonstra rolul esențial, apoi să comunicăm sin­cer, direct, echi­li­brat, cu tena­citate, cu argumentele ști­ințifice pe care le avem, dar lu­ân­du-le în considerare și pre­zentându-le atât pe cele pro, cât și pe cele con­tra. Și sunt convins că vom prevala în fața unor cam­panii ste­reotipe antivac­ci­nare, care în lipsă de argu­mente recurg la exagerări tot mai evidente și, în final, se compromit. Cred însă că este foarte im­portant să nu ne triba­lizăm, să respectăm opiniile dife­rite și să păs­trăm des­chis canalul dialogului.

„Îmi doresc ca lumea să învețe lecția solidarității”

– D-le doctor, ce vă doriți cel mai mult de la viață? Dar de la viitor?

Cu regele Mihai, la Castelul Săvârșin, unde a dansat cu consătenii din Munții Orăștie (1996)

– Îmi doresc ca lumea să învețe câteva lecții după această grea încercare: să înțeleagă că spi­ta­lele și sistemul sanitar sunt Arca lui Noe pe timp de dezas­tru, și, într-o lume în care omenirea a fost în­soțită de dezastre, de la geneză până în epoca mo­dernă, această Arcă trebuie mai bine pregătită; să înțeleagă lecția solidarității, ca unică soluție pen­­tru a ieși din ne­ca­zuri, să înțeleagă că fericirea nu vine din consumerism și să se întoarcă la valo­rile pro­funde ale prieteniei, fa­miliei, iubirii, altru­ismului. Îmi doresc și vă do­resc tuturor sănătate și să nu ezitați să faceți, de câ­te ori puteți, cea mai bună investiție posibilă, cea care vă asigură cele mai grozave recom­pense, aici și pe lumea cealaltă: aju­torul ne­con­dițio­nat pentru se­menii noștri!

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian