Cu cântece culese și inspirate din Bucovina, unde a copilărit și unde trăiește, și pe care le interpretează în dulcele grai al nordului Moldovei, Călin Brăteanu aduce voia bună pe orice scenă s-ar afla. Că e o nuntă tradițională sau un spectacol folcloric de amploare, ridică oamenii în picioare și-i prinde în joc.

„La poala Dealului Crucii”

– După cum vi-s de vesele cântecele pe care le interpretați, pot să-mi imaginez că le știți din anii copilăriei, când se cântau, încă, pe ulița satului…

– Da, am avut binecuvântarea să fiu crescut de bunicii mei, Vasile și Viorica Spătari, în acea rânduială sănătoasă a satului bucovinean. Bunica era mama tuturor amărâților, îi hrănea pe toți, chiar și-n miezul nopții, dacă-i băteau la ușă. M-a învățat și pe mine să fiu bun, acesta era îndemnul la noi în casă.

Satul în care am copilărit se numește Sfântu Ilie și este așezat la poala Dealului Crucii, acum o mare parte din el fiind inclusă în municipiul Suceava. Asta nu m-a împiedicat să rămân acolo, unde există încă o lume curată. Traiul în sat te face și astăzi mai curat, mai echilibrat și mai împăcat cu Universul, cu Dumnezeu.

– Satele românești s-au schimbat foarte mult, s-au modernizat, a rămas la fel de curată ca în vechime lumea lor?

– Nu pot vorbi în numele altora, dar în ce mă privește, eu mi-am închis în suflet satul de odinioară, pe care îl păstrez cu sfințenie și la el mă raportez în tot ceea ce fac. Dacă am nevoie de oameni de la care să cer un sfat, merg în ograda lor, stau cu ei la povești, îmi iau de la ei ceea ce am nevoie, sfaturi, înțelepciune, energia pe care o au până la vârste târzii. Bătrânii noștri își cresc copiii frumos și azi, bunicii își educă nepoții după rânduiala cea bună a satului. Și eu am avut această binecuvântare. Toate au venit cum a trebuit și pentru toate cele pe care le-am trăit sunt recunoscător.

Academia de sub deal

– Cum ați început să cântați?

– Am fost lipit de tot ceea ce însemna viața culturală în sat, acolo am absolvit, cum îmi place să spun, Academia de sub deal – „Și cu jite, și cu oi/ Că așa îi pe la noi”. Încă am prins hora, jocul de duminică, nunțile cu taraf. Lângă casa bunicilor mei erau școala veche și căminul cultural, unde joia încă mai rulau filme. Înainte de filme se punea muzică popu­lară, ascultam Radio Iași, aveam și acasă un aparat de radio Pacific și un pick-up. Am fost foarte apropiat de formațiile tradiționale, de oamenii care jucau așa cum jucau bătrânii. Am descoperit sonoritățile tarafului de altădată, l-am și cunoscut pe profesorul Constantin Irimia, cel care m-a susținut în dorința mea de a descoperi cobza și de a reface sonoritățile tarafului tradițional din zona Sucevei. Încet, încet, am învățat să cânt, ajutat de regretatul maestru Viorel Leancă, iar când am ieșit cu acele cântece în lume, toți mi-au spus că acolo este locul meu. Așa a fost să fie.

– Mai aveți de la cine să culegeți cântece autentice?

– Din păcate, în anii ’50, odată cu apariția radioului, s-au împrumutat foarte multe cântece dintr-o zonă în alta, oamenii au cântat ceea ce li s-a potrivit și au adaptat. Dar ne-au rămas culegerile de folclor și mai sunt câțiva oameni care încă interpretează stilistic zona pe care o reprezintă, iar județul Suceava încă se bucură de o diferențiere în interpretarea muzicală și coregrafică a zonelor. Zona Dornelor are un specific așezat pe zona de interferență cu Ardealul. Câmpulung, Humor, Rădăuți sunt zonele cele mai curate, pentru că ele au fost păstrate într-un areal fără interferențe cu alte zone. Material găsim, important este să cunoaștem și să înțelegem stilurile interpretative ale zonelor, să încercăm să mai salvăm ce se poate salva. Nu trebuie să ne ascundem de faptul că societatea evoluează, modernul este dușmanul tradiționalului, vrem, nu vrem, asta este!

Balul Gospodarilor

– Locuiți la țară, dar gestionați activitățile culturale tradiționale ale județului Suceava. Sunt mai ușor de administrat, fiind parte din ele?

– Am fost, timp de 16 ani, director al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, iar din 2025, sunt managerul „Centrului Cultural Bucovina” din Suceava. Acum 22 de ani, am inițiat Balul Gospodarilor, un proiect prin care am promovat costumul popular, jocurile de altădată, în toate vetrele folclorice ale județului Suceava. A pornit această ispravă în urma unei relații de prietenie cu câțiva gospodari din Fundu Moldovei, care m-au întrebat dacă nu vreau să facem un bal de Crăciun. „Da, dacă veniți în costum național”. I-am văzut la petrecere și mi-au rămas în suflet. Atunci am decis că trebuie să facem așa ceva în tot județul și am făcut. La primul bal, au venit vreo 70 de persoane, au venit tinerii, ne-au colindat, am simțit că e un început. Toți cei care au fost la petrecere s-au dus apoi acasă și au organizat Balul Gospоdarilor în comunitățile lor, la Mânăstirea Humorului, la Valea Moldovei, la Cărpinoasa, la Botoșana, la Pârtești, peste tot. Și așa, dintr-o casă în altă casă, în această iarnă, la Balul Gospodarilor de la Mânăstirea Humorului au fost o mie de oameni. Aici e o zonă folclorică de referință, iar un om mi-a spus plângând: „Am îndrăznit să mă gândesc c-o să pice Ceaușescu, dar nu m-am gândit că s-or întoarce straiele vechi înapoi!”. Suceava e un județ care se poate mândri cu un produs cultural care devine tradiție. Vin oameni din toată țara pentru sărbătorile noastre, pentru petrecerile noastre, pentru mânăstiri, pentru mâncare, pentru curățenia noastră sufletească.

„Ținem de un calendar popular, care este în noi”

– Ce anume credeți e diferit, la un obicei al satului, în momentul în care ajunge pe scenă?

– Tot ceea ce se întâmpla la sat venea din trăirea omului. Vă dau un exemplu simplu: în acest moment, coordonez grupul vocal din cadrul ansamblului Arcanul, al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Lucrăm anumite tipuri de cântece pe zona interpretării colindelor, dar am observat că doar înainte de Crăciun avem starea necesară, emoția cuvenită și dacă intrăm în studio să înregistrăm, reușim. După ce a trecut perioada sărbătorilor, nimeni nu mai are această stare necesară de a imprima colinde. Timp ar fi, dar nu mai este stare. Fiecare sărbătoare are o anumită apartenență, ținem de acest calendar popular, care este în noi, chiar dacă nu ne dăm seama.

– Cum erau Paștile în acest calendar, când erați copil?

– Am crescut într-o rânduială țărănească, în care credința și dragostea au fost puse la loc de cinste. Mulțumim Celui de Sus că ne-a învrednicit să avem parte de un astfel de trai! La noi e o vorbă: bogăția e suma sărăciilor. Că dacă ești bogat pe o parte, ești sărac pe altele. Îi bine să fim bogați în dragoste și în faceri de bine, chiar dacă suntem mai săraci cu banii și cu timpul pierdut. În Postul Mare, noi, copiii, nu eram obligați să ținem post. Așteptam Deniile, pregăteam pușcători și tot felul de dispozitive zgomotoase, pentru noaptea de Înviere. Părintele ne punea să mai citim în Carte, iar după slujbă, mai rămâneam cu fetele, în spatele bisericii.

La Înviere, era obligatoriu să fim îmbrăcați cu totul nou, din cap până în picioare. Părinții și bunicii se îmbrăcau în costume populare. Erau cusute de femei și fiecare avea un model anume, ce-l diferenția de ale celorlalte. Chiar dacă era o anumită unitate în modele, fiecare femeie avea niște „pui”, niște flori aparte, ce-i reprezentau personalitatea. Obligatoriu era să ducem la sfințit din toate bucatele pregătite pentru masa de Paști. Dar, nu mai bine veniți pe la noi, de Paști, să vedeți ce și cum? Vă așteptăm cu drag! Până ne-ți fi oaspeți, vă dorim tuturor Sărbători luminate, sănătate și pace!