O lege ce propune anularea pensiilor speciale pentru primari şi funcționarii din primării, după ce acordarea acestora a fost prorogată în 2019 de guvernul Ludovic Orban şi, în 2020, de guvernul Cîţu, nu a primit susținerea necesară pentru a fi votată în plenul Parlamentului. Ea a fost aprobată doar de parlamentarii USR-PLUS, reprezentanţii PNL-ului, cei ai PSD-ului abţinându-se, făcând astfel imposibilă realizarea cvorumului necesar. Dacă în cazul parlamentarilor PSD-işti abţinerea era de înţeles (inițiativa pensiilor speciale le aparține), în cazul „aleșilor” liberali, situația devine, aparent, inexplicabilă. În programul său electoral, PNL-ul a propus, alături de multe alte inițiative reformatoare, eliminarea din legislația muncii a tuturor prevederilor care duc la segregarea cetățenilor care au ajuns, după mulți ani de activitate, la vârsta retragerii.
În România există, la ora actuală, o discrepanţă uriașă între pensionarii „de rând” şi cei cu „pensii speciale”. Sună ciudat din perspectiva doctrinei sale, dar partidul care afirma că urmărește nivelarea diferențelor sociale, dintre veniturile angajaților şi pensionarilor statului, PSD-ul, este tocmai formațiunea care a generat constant prin inițiativele sale legislative adâncirea acestor deosebiri sociale. PSD-ul a favorizat interesat categorii profesionale cu rol major în ierarhia apărută după răsturnarea „orânduirii” comuniste. Magistrații, înalții demnitari, polițiștii, militarii, adică grupurile profesionale ce asigură funcționarea instituțiilor de control social, au fost favorizați, dobândind statutul de „persoane speciale”, cu veniturile aferente, prin care se deosebesc de „talpa ţării”, adică de masa celor ce întrețin prin taxele şi impozitele puse pe munca lor, aparatul de stat. Legea prin care edilii primeau şi ei acest statut a intrat în „logica PSD-istă”, primarii fiind, după cum se știe, extrem de importanți în „drenarea” voturilor la alegeri. La polul opus, PNL, un partid ce susține ideologic diferențierea indivizilor pe baza activității lor productive, ar fi trebuit să se poziționeze împotriva acestei discriminări, ce anulează diferențierile rezultate din valorificarea muncii individuale. În programul său electoral, PNL-ul anunțase că va încerca să elimine „discriminarea socio-profesională” practicată de PSD şi sateliții săi, restaurând contributivitatea şi demolând aberațiile generate de pensionările la vârste „fragede”, care lasă loc beneficiarilor să se reangajeze la stat, eventual pe aceleași posturi şi cu aceleași salarii, dublându-și astfel veniturile și interzicând – concomitent – avansul generaţiilor noi. Cum se explică atunci absenţa de la vot, în comisia pentru drepturile omului, a liberalilor şi UDMR-iştilor, care – în programul comun de guvernare – susţin că „aleșii” şi funcționarii publici din instituțiile statului ar trebui să aibă pensii normale, ca majoritatea absolută a cetățenilor ţării? Explicația acestei „dedublări” stă în funcționarea „sistemului” impus de oligarhia instalată la putere în toate domeniile vieții sociale românești, după 1989. Foștii nomenclaturiști şi securiști, care au „ocupat” toate instituțiile statului, formând o clasă parazitară, incapabilă de „iniţiative productive”, au constituit o rețea relațională de „cumetrii” (cum a definit-o chiar părintele ei, Ion Iliescu), ce domină totul, prin relații de susținere reciprocă, de corupere sau mituire a oponenților. Prin formulele politice pe care „le-au pus în operă”, ei au reușit să-şi structureze „acoperiri legale”, care „blindează” starea existentă şi fac aproape imposibilă o „normalizare” a ei . Mulți „pensionari” din partidele care s-au opus şi se opun „spiritului PSD-ist” s-au bucurat, discret, de avantajele oferite prin legislația construită de acesta, chiar dacă public o condamnă şi cer schimbarea ei. Iar dacă va fi vreo schimbare, ea nu trebuie, evident, să aibă aplicații retroactive. „Calculul” este clar şi în cazul legii „pentru primari”. PNL-ul are destui primari (care, nu-i așa, sunt şi ei oameni), şi rolul lor în alegeri este știut de toată lumea. Nu trebuie să ne mirăm că, deși susțin cu voce tare reformarea „sistemului” în domeniul pensiilor, când e vorba de trecerea la fapte, destui adepți ai „României normale” se abțin. „Spiritul PSD-ist” s-a insinuat pe toate palierele societăţii, a devenit „mentalitatea dominantă” a birocrației de stat, a generat comportamente adaptate ipocriziei sociale, ce fac din acțiunile reformiste ale unor grupări de politicieni, doar simple „valuri ideologice”. Singura șansă a României este că, vrând-nevrând, datorită poziției geo-strategice, a devenit membră a unor „cluburi selecte”, ca UE şi NATO, care, garantându-i siguranța şi stabilitatea teritorială, îi cer în schimb alinierea la standardele ţărilor ce fac parte din ele, în toate domeniile vieții sale sociale. În occident, discrepanţele sociale promovate de stat, chiar şi în „sectorul pensiilor”, sunt excluse. Nu întâmplător, comisia UE a cerut, în cadrul ajutorului masiv acordat prin PNRR, schimbarea legislației pervertite de PSD, în mai multe domenii, inclusiv în cel al sistemului pensiilor de stat. Deocamdată, în favoarea acestei acțiuni s-a declarat, tranșant, doar USR-PLUS. PNL-ul o susține cu „rezerve”, deși sarcina reformării acestui sistem cade, prin ministerul de resort, în curtea lui. Chiar şi PSD-ul este, cu jumătate de gură, de acord cu măsura. Accesul la fondurile UE este, totuși, un argument „tare”. Dacă nu vor vrea, sau nu vor fi capabili să-l folosească, politicienii la putere vor irosi încă o șansă ca România să-şi depășească condiția de „oaie neagră” a Europei.
