Se reformează sistemul pensiilor?

O lege ce propune anularea pensiilor speciale pen­tru primari şi funcționarii din primării, după ce acordarea acestora a fost prorogată în 2019 de gu­vernul Ludovic Orban şi, în 2020, de guvernul Cîţu, nu a primit susținerea necesară pentru a fi votată în plenul Parlamentului. Ea a fost aprobată doar de parlamentarii USR-PLUS, reprezentanţii PNL-ului, cei ai PSD-ului abţinându-se, făcând astfel impo­sibilă realizarea cvorumului necesar. Dacă în cazul parlamentarilor PSD-işti abţinerea era de în­ţe­les (inițiativa pensiilor speciale le aparține), în cazul „aleșilor” liberali, situația devine, aparent, inexpli­cabilă. În programul său electoral, PNL-ul a propus, ală­turi de multe alte inițiative reformatoare, elimi­narea din legislația muncii a tuturor prevederilor care duc la segregarea cetățenilor care au ajuns, după mulți ani de activitate, la vârsta retragerii.

În România există, la ora actuală, o discrepanţă uriașă între pensionarii „de rând” şi cei cu „pensii speciale”. Sună ciudat din perspectiva doctrinei sale, dar partidul care afirma că urmărește nivelarea diferențelor sociale, dintre veniturile angajaților şi pensionarilor statului, PSD-ul, este tocmai forma­țiunea care a generat constant prin inițiativele sale legislative adâncirea acestor deosebiri sociale. PSD-ul a favorizat interesat categorii profesionale cu rol major în ierarhia apărută după răsturnarea „orân­dui­rii” comuniste. Magistrații, înalții demnitari, poli­țiș­tii, mi­litarii, adică grupurile profesionale ce asigură func­ționarea instituțiilor de control social, au fost fa­vorizați, dobândind statutul de „persoane speciale”, cu veniturile aferente, prin care se deosebesc de „tal­pa ţării”, adică de masa celor ce întrețin prin taxele şi impozitele puse pe munca lor, aparatul de stat. Le­gea prin care edilii primeau şi ei acest statut a intrat în „logica PSD-istă”, primarii fiind, după cum se știe, extrem de importanți în „drenarea” voturilor la alegeri. La polul opus, PNL, un partid ce susține ideo­logic diferențierea indivizilor pe baza activității lor productive, ar fi trebuit să se poziționeze împo­tri­va acestei discriminări, ce anulează diferențierile re­zultate din valorificarea muncii individuale. În pro­gra­mul său electoral, PNL-ul anunțase că va în­cerca să elimine „discriminarea socio-profesio­nală” prac­ticată de PSD şi sateliții săi, restaurând contri­buti­vi­tatea şi demolând aberațiile generate de pen­sionările la vârste „fragede”, care lasă loc benefi­cia­rilor să se reangajeze la stat, eventual pe aceleași pos­turi şi cu aceleași salarii, dublându-și astfel veniturile și interzicând – concomitent – avansul generaţiilor noi. Cum se explică atunci absenţa de la vot, în co­misia pentru drepturile omului, a liberalilor şi UDMR-iştilor, care – în programul comun de gu­vernare – susţin că „aleșii” şi funcționarii publici din instituțiile statului ar trebui să aibă pensii normale, ca majoritatea ab­so­lută a cetățenilor ţării? Explicația acestei „de­du­blări” stă în func­țio­na­rea „sistemului” impus de oligarhia instalată la pu­tere în toate domeniile vieții sociale românești, după 1989. Foștii nomenclaturiști şi securiști, care au „ocu­pat” toate instituțiile statului, formând o clasă pa­ra­zitară, incapabilă de „iniţiative productive”, au cons­tituit o rețea relațională de „cu­metrii” (cum a de­finit-o chiar părintele ei, Ion Ilies­cu), ce domină totul, prin relații de susținere recipro­că, de corupere sau mituire a oponenților. Prin for­mu­lele politice pe care „le-au pus în operă”, ei au reu­șit să-şi structureze „aco­periri legale”, care „blin­dează” starea existentă şi fac aproape imposibilă o „normalizare” a ei . Mulți „pensionari” din partidele care s-au opus şi se opun „spiritului PSD-ist” s-au bucurat, discret, de avan­ta­jele oferite prin legislația construită de acesta, chiar da­că public o condamnă şi cer schimbarea ei. Iar da­că va fi vreo schimbare, ea nu trebuie, evident, să ai­bă aplicații retroactive. „Calculul” este clar şi în ca­zul legii „pentru primari”. PNL-ul are destui primari (care, nu-i așa, sunt şi ei oameni), şi rolul lor în ale­geri este știut de toată lu­mea. Nu trebuie să ne mirăm că, deși susțin cu voce tare reformarea „sistemului” în domeniul pensiilor, când e vorba de trecerea la fap­te, destui adepți ai „Ro­mâniei normale” se abțin. „Spiritul PSD-ist” s-a insi­nuat pe toate palierele so­cie­tăţii, a devenit „menta­li­tatea dominantă” a biro­cra­ției de stat, a generat comportamente adaptate ipo­criziei sociale, ce fac din acțiunile reformiste ale unor grupări de politicieni, doar simple „valuri ideolo­gice”. Singura șansă a României este că, vrând-nevrând, datorită poziției geo-strategice, a devenit membră a unor „cluburi selecte”, ca UE şi NATO, care, garantându-i sigu­ran­ța şi stabilitatea teritorială, îi cer în schimb alinierea la standardele ţărilor ce fac parte din ele, în toate domeniile vieții sale sociale. În occident, discrepan­ţele sociale promovate de stat, chiar şi în „sectorul pensiilor”, sunt excluse. Nu întâmplător, comisia UE a cerut, în cadrul ajutorului masiv acordat prin PNRR, schimbarea legislației pervertite de PSD, în mai multe domenii, inclusiv în cel al sistemului pensiilor de stat. Deocamdată, în fa­voa­rea acestei acțiuni s-a declarat, tranșant, doar USR-PLUS. PNL-ul o susține cu „rezerve”, deși sar­cina refor­mă­rii acestui sistem cade, prin ministerul de resort, în curtea lui. Chiar şi PSD-ul este, cu ju­mă­tate de gură, de acord cu măsura. Accesul la fon­durile UE este, totuși, un argument „tare”. Dacă nu vor vrea, sau nu vor fi capabili să-l folosească, po­liticienii la putere vor irosi încă o șansă ca România să-şi depășească condiția de „oaie neagră” a Europei.