– Mare cunoscător al plantelor românești și prieten vechi al revistei „Formula AS”, prof. dr. CONSTANTIN PÂRVU ne poftește într-o călătorie, pe urma plantelor de leac, ce trebuie culese în miezul verii –
Țintaura
(Centaurium erythraea)
Este un fel de regină a fânețelor din zonele de deal și de munte. Are florile roșii și delicate, crește până la jumătate de metru în înălțime și este destul de rară – ca să culegi un buchețel trebuie să umbli destul de mult printre ierburi, pentru că îi place să crească mai singuratică, fără prea multe surate în jur. Este teribil de amară, de unde și o multitudine de utilizări terapeutice, mai ales pentru ficat și pentru vezica biliară. Pentru a avea maximul puterii sale terapeutice, este bine să fie culeasă pe timp uscat, în miezul zilei, pentru că atunci secretă cele mai multe principii active.
Maceratul la rece. Din experiența mea de până acum, cel mai bun preparat obținut din această plantă este maceratul la rece, obținut astfel: o linguriță de plantă uscată și mărunțită se pune într-un pahar de apă curată de izvor și se lasă la temperatura camerei vreme de 6-8 ore. Se filtrează, iar extractul rezultat se consumă cu lingurița, pe parcursul unei zile. Două pahare pe zi sunt de obicei o doză suficientă pentru a obține efectele terapeutice scontate. Se folosește împotriva dispepsiei, a diskineziei biliare, a colecistitei și a migrenelor ce apar pe fond biliar. Luat înainte de masă, maceratul este foarte bun pentru cei cu atonie gastrică, cu atonie intestinală sau cu constipație atonă.
În Ardeal se folosește plămădeala în rachiu tare, de 40-50 de grade. O mână de tulpini înflorite, proaspăt culese, se toacă mărunt și se pun într-o jumătate de litru de rachiu, unde se lasă vreme de două săptămâni, timp în care sticla se agită zilnic. După două săptămâni, preparatul se filtrează și apoi se păstrează într-o sticlă închisă la culoare. Câte o linguriță dizolvată în jumătate de pahar de apă se ia de 4-6 ori pe zi, în caz de guturai și de gripă. Țintaura reduce prompt febra, elimină în bună măsură durerile de cap și vertijul, tonifică sistemul nervos, combătând eficient stările de apatie și de moleșeală ce apar în timpul stărilor gripale.
Fiertura de țintaură din cinci mâini de plantă la cinci litri de apă se folosește extern contra oxiurilor și a durerilor de spate ce apar în caz de sciatică. Se fac băi fierbinți de șezut.
Sânzienele albe
(Galium mollugo)
Se aseamănă foarte bine cu cele galbene, dar au tulpinile mai înalte (pot ajunge la un metru), florile albe, ca o ploaie de steluțe, iar mireasma lor este mai puțin accentuată decât cea a sânzienelor galbene. În ceea ce privește utilizările terapeutice, sânziana albă este calmantă și relaxantă. În Evul Mediu, călătorii aveau cu ei o mică desagă în care țineau pulbere de sânziană albă, obținută prin măcinarea tulpinilor uscate în piuă. O linguriță din această pulbere, luată de 3-4 ori pe zi pe stomacul gol, liniștește psihicul și conferă o stare de calm. Luată înainte de culcare, cheamă somnul odihnitor. În doze ceva mai mari, 3-4 lingurițe luate în doză unică, are efect afrodiziac.
Infuzia obținută prin opărirea a două linguri de plantă cu un litru de apă clocotită stimulează activitatea rinichilor și calmează colicile renale. Este de un mare ajutor atunci când avem nisip la rinichi sau atunci când un calcul urinar migrează.
Coada-șoricelului
(Achillea millefolium)
Ceea ce o să vă spun în continuare am aflat undeva, la marginea unei păduri de lângă Suceava, unde am găsit un om care, efectiv, cosea un „lan”, crescut spontan, de coada-șoricelului. Prima oară am crezut că recolta plantele pentru vreun Plafar, judecând după cantitate, dar de fapt, le culegea pentru el însuși. Ce făcea cu cei doi saci de coada-șoricelului pe care deja îi culesese? Ei bine, după cum mi-a spus el, coada-șoricelului vindecă aproape toate bolile. Iar ca argument pentru această afirmație, mi-a deconspirat câteva din rețetele sale cu coada-șoricelului, care „nu dau greș”. Sunt rețete simple, chiar banale în aparență, dar care – veți vedea – merită cunoscute, pentru că sunt extrem de eficiente:
* Contra durerilor abdominale produse de meteorism și contra spasmelor biliare se bea o infuzie cât mai caldă de coada-șoricelului: o linguriță de plantă măcinată se opărește cu o cană de apă și se lasă vreme de un sfert de oră la infuzat, după care se strecoară. Se consumă 3-4 căni pe zi.
* În caz de lipsă a poftei de mâncare sau de digestie greoaie se ia câte o jumătate de linguriță de pulbere de coada-șoricelului, cu un sfert de oră înainte de a mânca. Are efecte tonice digestive rapide, stimulează secreția de sucuri gastrice și ajută metabolismul grăsimilor.
* Cistitele, menstrele neregulate și dureroase – se tratează doar cu flori de coada șoricelului. De obicei, se folosește iarba întreagă, adică toată inflorescența, împreună cu codița plantei. Culegerea florilor este mult mai dificilă, pentru că se face prin ciupire, ceea este o treabă migăloasă și cu atât mai grea cu cât se recoltează între orele 12 și 14, în zilele însorite, așa încât planta să aibă maximum de forță curativă. Din aceste flori care se usucă la umbră în strat subțire se prepară o pulbere prin măcinare cu râșnița electrică de cafea, din care se ia câte o jumătate de linguriță de patru ori pe zi. Are efecte reglatoare hormonale extraordinare asupra gonadelor la femei.
* Ulcere varicoase, crăpături ale sânilor – se tratează foarte eficient cu suc proaspăt de coada-șoricelului, care se obține prin zdrobirea plantei într-un mojar sau pe o planșetă de lemn. Acest suc se picură deasupra locului afectat de 5-6 ori pe zi, după care se lasă să se usuce la aer zona tratată. Leziunile se vindecă uimitor de bine și de „curat”, fără alte complicații.
* Rănile, zgârieturile și împunsăturile – nu există în toată flora noastră medicinală un cicatrizant mai rapid decât cataplasma cu iarbă înflorită de coada-șoricelului. Tulpinile se spală bine, se zdrobesc pe o planșetă de lemn cu ajutorul unui tocător, după care se aplică direct pe zona afectată, unde se țin 15-40 de minute, după care se îndepărtează și se lasă pielea să se usuce la aer. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, motiv pentru care este bine să faceți în prealabil o dezinfecție serioasă (cu tinctură de iod) a rănii tratate, pentru ca nu cumva sub cicatrice să rămână germeni microbieni, care apoi să dea naștere unor complicații.
* Hemoroizi sângerânzi, leziuni ano-rectale – se fac băi de șezut cu decoct de coada-șoricelului. Trei-patru mâini de plantă se pun la fiert în patru litri de apă și se așteaptă să clocotească patru minute, după care se ia de pe foc și se lasă să se răcească.
Amăreala
(Polygala amara)
De această plantă mă leagă o întâmplare foarte plăcută, petrecută când colindam masivul Pietrosul Mare din Munții Rodnei. Era în perioada când vindecătorii populari pe care îi cunoșteam se stinseseră în mare parte și, odată cu ei, un tezaur imens de cunoaștere despre plantele medicinale. Simțeam un fel de gol interior din această cauză, pentru că munții noștri, dealurile acoperite de covoare de flori parcă nu mai au același farmec atunci când nu mai sunt oamenii care să le cunoască și să le înțeleagă. În acea perioadă, am întâlnit acolo, la granița Maramureșului cu Năsăudul, un cetățean cu o desagă în spate, care culegea amăreală. Este o plantă superbă, cu flori delicate, de o culoare ce variază de la violet intens la roz, cu un parfum abia simțit. Nu știam mai nimic despre utilizările ei medicinale, de aceea m-am apropiat cu multă curiozitate de culegătorul de plante ce-mi ieșise în drum. Era cam de o vârstă cu mine, orășean ca și mine, care colinda munții în căutare de ierburi de leac. Ei bine, omul acesta era o adevărată enciclopedie practică despre plantele medicinale, pe care le știa foarte bine, așa că am rămas o după amiază și o seară întreagă la povești cu el… Și încă două zile după aceea. Iată ce am învățat de la el despre amăreală:
Infuzia de amăreală este un leac de excepție pentru tot ce înseamnă boli ale căilor respiratorii medii și inferioare. În caz de tuse umedă sau uscată, de bronșită, de astm bronșic (fie el alergic sau infecțios), infuzia de amăreală este de mare ajutor. Este expectorantă, curățând și decongestionând căile respiratorii, calmează accesele de tuse, are efect antispastic. Se prepară simplu, din două lingurițe de tulpini înflorite mărunțite, care se opăresc vreme de 15 minute cu o cană de apă, după care se filtrează. Această infuzie se bea cât mai caldă posibil, de 2-4 ori pe zi, după nevoie.
Vinul cu amăreală este foarte bun contra indigestiei, dispepsiei, problemelor hepatice, diskineziei biliare. Într-un litru de vin alb se pun 5 linguri de amăreală, 1 lingură de pelin și 1 lingură de scorțișoară. Se lasă totul să macereze vreme de 12 zile, după care se filtrează. Se consumă câte un păhărel înainte de masă.
Romanian