Inițial, varianta organizării unui congres intern în PNL, la nici un an de la alegerile parlamentare și de la preluarea puterii în coaliția cu USR-PLUS și UDMR, părea o idee proastă. De bine, de rău, partidul rămăsese la putere după un an de interimat la Palatul Victoria, de bine, de rău, își aranjase oameni care pe unde, prin posturi esențiale. Inclusiv președintele Ludovic Orban, văzut de mulți drept responsabil pentru scorul din alegeri, mai mic decât al PSD-ului, și-a văzut visul împlinit, când a fost ales, cu compromisurile de rigoare (c-așa-i în politică!) șef al Camerei Deputaților. Și prin țară, după transferurile a numeroși primari PSD, în ajun de alegeri locale, PNL stă cât se poate de bine. Și cum reformele cele serioase, în contextul complicat al unei coaliții de trei, mai mult bat pasul pe loc, PNL-iștii chiar n-aveau altă treabă, decât să-și vadă liniștiți de cei trei ani și mai bine de guvernare. Iminența desfășurării congresului național a pus, însă, pe jar cele două tabere din PNL: „Echipa Cîțu” și „Echipa Orban”. Tonul cordial al discuțiilor dintre cei doi de dinainte de alegeri a devenit imediat istorie: mai întâi înțepături cu iz adolescentin, apoi aluzii deocheate, ca în final, să asistăm la o luptă cu bâte de baseball, ca-ntre găștile de cartier, cu fani radicalizați de ambele părți. Tot ca-n bătăile dintre găști, neutrii sunt somați să se poziționeze de urgență, fidelilor din filialele partidului li se promit ani mulți de lapte și miere, în vreme ce inamicilor, prin contrast, li se arată de pe acum pisica. O răbufnire de orgolii și de vitalitate cum n-am pomenit la PNL, în campaniile electorale împotriva PSD-ului, când te-ai fi așteptat că miza era una cu adevărat uriașă pentru partid! Ceea ce scapă privitorului obiectiv e tocmai miza acestui turnir pe viață și pe moarte. Ce anume mână în luptă cele două tabere și noi nu știm?! A devenit miza controlului puterii în România atât de mare încât au ajuns să se certe pe resurse chiar și cei din același partid?
Sigur că politica, în sine, e o luptă. Nimănui nu îi e dor de unanimitățile PCR-ului de pe vremuri, pe care PSD-ul, mai ales, le-a actualizat în multe epoci în anii din urmă, inclusiv pe vremea lui Liviu Dragnea. Dar de la fostul premier PNL și de la premierul în funcție, ne așteptam la o dispută mai subtilă, la un dialog al ideilor, și nu la o răfuială în public. Prin această campanie internă, pusă, cum nu se poate mai prost, în plin act al guvernării și într-un moment în care efectele pandemiei sunt departe de a fi dispărut, cei doi lideri PNL nu fac decât să legitimeze un tip de discurs de care ar fi trebuit să se delimiteze, tocmai în numele liberalismului pe care se laudă că vor să-l reprezinte. Până la congresul din toamnă mai sunt zile multe și Orban și Cîțu ar face bine să-și pondereze atacurile. Au o guvernare de dus la bun sfârșit, iar cei care i-au votat au făcut-o în speranța că vor face treabă, nu ca să asiste la spectacolul unei lupte fratricide. Când doi se bat, al treilea câștigă, zice vorba din popor. După nici un an de guvernare, PSD și AUR nu pot decât să își frece mâinile de satisfacție: nici măcar opoziție nu mai trebuie să facă, la cât de dezlănțuiți sunt cei de la putere unii împotriva celorlalți…
